Victoria spiritelor

Pe drumul care leagă localitatea Rohr de Leinfelden, pe podul care traversează autostrada, am întâlnit un om misterios, a cărui grijă pentru soția sa m-a inspirat. Înainte de a te uimi, îngăduie-mi să îți dezvălui motivul pentru care obișnuiesc să vizitez acest pod.

Aici mă opresc și admir panorama, bucurându-mă de spectacolul cerului cu norii săi maiestuoși. În regiunea orașului Stuttgart plouă pe alocuri, în timp ce cea mai mare parte a cerului rămâne senină. Mă las mângâiat de aerul răcoros care însoțește furtuna și privesc apusul soarelui, răsăritul lunii, stelele.

În drumul meu spre podul lăudat, am zărit un om cu fața senină, aplecat la marginea șoselei. Căuta cu zel prin tufișuri, iar trecătorii îl ocoleau nepăsători, fără a manifesta vreun interes pentru descoperirea sa.

Apropiindu-mă, am observat că strângea frunze de spin, pe care le așeza într-un recipient aerisit, pentru a le lua acasă. Din ele prepara un leac străvechi pentru soția bolnavă, care, cu ajutorul cataplasmei, s-a vindecat. Iubirea este victoria spiritelor și poate reda vederea unui orb din naștere chiar și cu noroi.

Ploaia a trecut. Norii violet-portocalii s-au risipit, iar pe cer a apărut o lună plină. Admir pădurea, pășind cu umbrela în mână, și trec prin poarta curcubeului. Acesta îmi arată că, dacă cerul este inima mea, norii sunt armatele iubirii, cele care alungă frica umanității.

Un șofer prietenos mă atenționează, semn că m-a observat pe pod, dar nu mă simt jenat. Eu am familia mea, care așteaptă hrana spirituală pe care o primesc la rândul meu. Îi mulțumesc cerului pentru viața aceasta și pentru onoarea de a scrie, prin care învățătura ajunge la inima ta.

Cu aceste cuvinte închei primele zece articole din noul proiect de promovare a seriei Mierea Pământului. Mierea Pământului doc. 10 este manualul omului sensibil, în sensul pozitiv al cuvântului, care, mai presus de toate, este conștient.

Am putea privi cerul viață după viață, implorând o soartă mai blândă, sperând că vom întâlni norocul mai des și că lucrurile se vor așeza de la sine, fără lacrimi și suspine, însă nu Îl vom descoperi pe Dumnezeu; căci Dumnezeu nu locuiește în cer.

Cărțile m-au învățat să nu îmi doresc nimic pentru mine, ci să mă bucur atunci când ofer, așa cum procedează Dumnezeu. Astfel mi-am recăpătat libertatea și am dobândit fericirea care mi se potrivește, în felul meu.

Doar prin abandon omul își echilibrează aspectele spirituale și iese victorios din viața terestră, pe care o promovează, apoi revine în lumină. Dacă nu m-aș fi lăsat inspirat, ci m-aș fi luptat cu toate situațiile pe care le-am întâlnit, nu aș fi realizat nimic, iar voi nu ați fi știut de mine.

Răsărit de soare

Ce frumos este omul tânăr și sănătos și cât de repede își poate pierde strălucirea. Frumusețea nu dispare însă odată cu îmbătrânirea; ea se mută în interior, fiind atrasă de spiritul care o asimilează și o face nemuritoare. Toate faptele bune sunt păstrate acolo.

Cu cât înaintează în vârstă, el devine mai înțelept, dar nu mai are energia necesară pentru a lupta singur împotriva lumii. Își exprimă punctul de vedere și apoi se retrage, căci întunericul îl copleșește, iar voința slabă a trăitorilor îl face conștient de libertatea lor.

Haosul, dezordinea și pierderea controlului grăbesc degradarea. Ele arată că cei care au condus umanitatea nu au fost învățători sinceri și buni. Dacă ar fi fost buni, urmașii lor ar fi fost la fel. De aceea, pentru a clădi o civilizație, trebuie să dărâmi ceea ce este vechi și rău și să instaurezi ceea ce este nou și bun.

Durerea apare atunci când valorile josnice ale oamenilor, mândria și lăcomia lor, sunt călcate în picioare, fiind înlocuite de altele superioare, angelice și, ulterior, divine. Acestea vor fi primele valori adevărate lăsate omului primordial de Dumnezeu.

Tu mănâncă hrană cât mai simplă, ascultă muzică lentă, citește cărți îngerești și vorbește cu Dumnezeu fără mijlocitori, căci Mijlocitorul este El.

Credit foto: unsplash.com