Viața și echilibrul

Viața trăită în echilibru constă în armonizarea aspectelor spirituale și materiale și în recunoașterea beneficiilor dobândite din experiențele trăite. Omul se bucură de bogățiile Pământului și este recunoscător pentru ele, dar nu și pentru lecțiile importante învățate din greșeli.

Un amurg petrecut în lumina gălbuie a razelor blânde, alături de o dragoste fidelă, în care nu îi lipsește nimic, îl dezmiardă pe om și îl face mai bun. Împrejurările sunt favorabile, iar el rostește promisiuni sincere și imploră oprirea timpului.

Atunci când viața îi surâde, omul gândește că Dumnezeu este adeptul libertății, un promotor divin al frumuseții. Imaginea tiranică a zeului neîndurător și lipsit de bunătate este falsă și i-a fost sădită omului în profunzimi de la Începuturi. În momentele sale disperate, în care imploră îndurare și este condamnat chiar și de inima sa, nu Dumnezeu este cel care vorbește prin ea.

Iubirea vede totul și cunoaște toate dramele noastre. Lacrimile pe care lumea nu le vede, iar, dacă le-ar vedea, ar ridica din umeri și nu i-ar păsa, sunt numărate și transformate în coroane cu care divinitatea ne va împodobi mai târziu.

Uneori mă văd trudind din zori și până în seară într-o fabrică de sticlă, în condiții greu de închipuit, retrăind frânturi de amintiri dintr-o viață trecută. Suspin emoționat, ca și cum aș ști că este adevărat, și analizez diferența.

Pe atunci, sudoarea îmi uda cămașa, iar pielea feței mă ustura, dar inima mea era uriașă și iubea. Palmele îmi erau tăbăcite de muncă, dar acasă mă aștepta femeia la care mă întorceam cu toată ființa. Gingășia sa și serile petrecute în grădină îmi colorau realitatea modestă, prin care zburdau, cu glasuri inocente, încă două comori.

Astăzi înțeleg că, pe măsură ce strânge mai multă avere, omul sărăcește în iubire. Această realitate dezechilibrată a familiei reprezintă doar o perioadă de tranziție, în care mintea traversează o etapă cenușie.

Tinerii se înfrumusețează cu zel la exterior, dar intenția lor îmi amintește de fiarele sălbatice pregătite să sfâșie orice muscă nevinovată care bâzâie. Aceștia caută să se răzbune chiar pe cei ce vor să îi facă fericiți.

Cei care se victimizează sunt vicleni, aroganți, frustrați, iar bogații sunt cei mai săraci. Cei care își dau aere de superioritate într-o încăpere plină nu cunosc înțelepciunea, iar prietenii care râd mult și fără motiv sunt goi pe interior.

Traiul sofisticat îndepărtează oamenii de esență și de adevăratul motiv pentru care s-au născut în formă. Haosul cotidian se opune constanței. Tumultul apare atunci când conștientizează că viața nu le oferă ceea ce își doresc, ci ceea ce sunt, și că ceva i-a ținut departe de această lege primordială.

Inteligența maselor a fost redusă la identificarea stilurilor de îmbrăcăminte și a valorii brandurilor, iar mai nou, la nutrienți și la utilizarea superficială a dispozitivelor tehnologice. La scopul pentru care a fost creată lumea minunată pe care o colindă nu se mai gândesc nici savanții.

Cheia stabilității

Criza spirituală cu care se confruntă marea de oameni poate fi înțeleasă printr-o analogie. Sufletul care se naște în lume este asemenea unui om care intră într-un magazin alimentar pentru a își cumpăra cele necesare, dar uită motivul pentru care se află acolo. Astfel, își petrece restul zilelor printre rafturi, convins că a fost condamnat de Dumnezeu.

Însușirea calităților descoperite prin încercările care, la prima vedere, l-au slăbit, este primul semn al trezirii conștiinței, care îi oferă luciditate. Gradul de maturitate dovedit prin îmblânzirea caracterului și prin detașarea de oameni, locuri și lucruri arată că sufletul a depășit nivelul omului animal și pășește în sferele superioare ale existenței.

Mierea Pământului doc. 2 dezvăluie echilibrul dintre lumea spirituală și cea materială și subliniază importanța fiecăreia.

Cei care se simt deranjați că glasul inimii este greu de digerat vor realiza, prin dificultatea lor de înțelegere, cât de tare s-au îndepărtat de esența umană, care este asemănătoare chipului lui Dumnezeu, reducându-și existența la ceea ce privesc și duc la gură.

Așadar, nu materia în sine este importantă, ci beneficiile pe care spiritul, dornic de a experimenta fericirea și, totodată, tristețea, le extrage prin intermediul ei.

Credit foto: unsplash.com (licență standard)