Călători prin abis

Dincolo de abis se ascunde adevărata viață. Pentru a transcende straturile realității abisale, trebuie să devii un om cu adâncime, iubitor de simplitate, dornic să afle dacă pe Pământ mai trăiesc oameni asemenea sieși.

Nu știu dacă mai întâlnim ceva omenesc pe internet, odată cu apariția inteligenței artificiale, deși aceasta este o unealtă eficientă de rafinare a creativității. Dacă obișnuiești să eviți conținutul generat, ai nimerit acolo unde trebuie.

Nu am crezut vreodată că voi scăpa din vâltoarea abisului. Teroarea necunoașterii face victime printre suflete, indiferent de gradul lor de școlarizare. Dacă studiile superioare ne-ar învăța să fim oameni, am trăi într-o lume complet diferită.

Eu admir oamenii, nu lucrurile, și sunt interesat de suflet, nu de imagine. Corp avem cu toții, dar înțelepciunea este scumpă la vedere, așa cum îmi spunea cineva în copilărie.

Situația a făcut ca fericirea să treacă pe lângă mine, dar am învățat să trăiesc și fără ea. Am lucruri mai importante de împlinit decât plăcerile egoiste.

Viața trăită în abis m-a învățat că atunci când încetez să mi le mai doresc, atrag lucrurile către mine asemenea unui magnet. M-a învățat că încercarea de a impresiona oamenii nu îi mulțumește, că, indiferent de aparențe, nimeni nu îmi este superior și că nimic nu dăinuie, nici măcar suferința.

Într-o zi te naști, în alta pleci, în una te îndrăgostești, iar în alta ești nevoit să renunți la ceea ce iubești. Unii îți lasă răni în suflet, alții ți le vindecă. Dacă simți că obligațiile nu îți permit să studiezi știința spirituală, află că viața ți-a întins o capcană.

Banul îi unește pe oamenii moderni, care pornesc în căutarea resurselor încă de pe băncile facultății. Aceștia reacționează doar la propriul interes. În clipa în care mica lor resursă dispare, constată că niciun așa-numit prieten nu îi susține, fiind nevoiți să revină în realitatea moralității, pe care au părăsit-o fără să privească în urmă.

Aici încă trăiesc părinții lor și, în funcție de caz, vreo rudă bolnavă.

Mulți aprobă adevărul, fără a își face timp pentru a îl asculta și a îl asimila. Dacă adevărul le-ar aduce profit, l-ar predica de pe acoperișuri. De aceea se întorc în abis, pe care îl gustă ca și cum ar fi pentru ultima oară, apoi își găsesc sfârșitul. Căci spiritul lor latent nici măcar nu s-a înscris la școala divină.

Vine o zi în care cei care te-au umilit îți vor da socoteală, iar, în funcție de iubirea de care dispui, vei dovedi că ai trecut proba umană. Tu ai o iubire uriașă, primită de la Tatăl tău sfânt, care te-a scos din abis, în ciuda răutății lumii.

Dincolo de abis

Ești o floare crescută pe o creangă putredă, a cărei casă este Cerul și nu societatea decadentă a oamenilor.

Istoria ne-a demonstrat că, atunci când o societate aflată în dezvoltare își atinge apogeul, se prăbușește. Lipsa activității spirituale a conducătorilor săi și bunăstarea privilegiaților o adoarme. Așa au pierit stăpânii Egiptului Antic, care, din marii înțelepți ai Pământului, ajunseseră mai proști decât sclavii.

Omule bun, eu nu scriu de la mine însumi, neavând niciun grăunte de iubire în inima mea fortificată și nici înțelepciune, dar există o Forță care ne iubește și care a promis că ne va scoate nevătămați de aici. Această Forță, folosind un fel de a spune, mă obligă.

Dacă cineva se gândește cu milă la tine, în timp ce te rănește, pe acela îl vei conduce. Nu le spune oamenilor ceea ce preferă să audă, fii un om matur și rostește adevărul; astfel îi vei ajuta.

Asumă-ți maturitatea, devenind părintele civilizației. Stai la fereastră și citește Ultima Evanghelie vol. 1, tu, cel care nu te rușinezi cu mine și nu te temi de lume. Asemenea ție sunt puțini: suflete eliberate din abis.

Iată că îți scriu la vârsta de treizeci și nouă de ani, deși mi-am propus să mă opresc. După o lungă bătălie interioară, Forța care Și-a dat viața pentru oameni m-a învins, astfel încât am publicat aceste rânduri.

Credit foto: unsplash.com (licență standard)