Viața și echilibrul

Viața trăită în echilibru constă în armonizarea aspectelor spirituale și materiale și recunoașterea beneficiilor extrase din experiențele trăite. Omul se bucură de bogățiile Pământului și este recunoscător pentru ele, dar nu și pentru lecțiile importante învățate din greșeli.

Un amurg petrecut la lumina gălbuie a razelor blânde, alături de o dragoste fidelă, în care nu îi lipsește nimic, îl dezmiardă pe om și îl face mai bun. Împrejurările sunt favorabile, iar el face promisiuni sincere, căci viața îi surâde și imploră să se oprească timpul.

Atunci când îi merge bine omul gândește că Dumnezeu este adeptul libertății, un promotor divin al frumuseții. Imaginea tiranică a zeului neîndurător și lipsit de bunătate e falsă și i-a fost sădită omului în profunzimi de la începuturi. În momentele de disperare, acelea în care imploră îndurare însă este condamnat chiar și de către inima sa, nu Dumnezeu este cel care vorbește prin ea.

Iubirea vede tot și cunoaște dramele noastre. Lacrimile pe care lumea nu le vede, iar dacă le-ar vedea ar ridica din umeri și nu i-ar păsa, sunt numărate și transformate în coronițe cu care divinitatea ne împodobește mai târziu.

În unele zile mă văd trudind din zori și până în seară într-o fabrică de sticlă, în condiții greu de închipuit, retrăind frânturi de amintiri dintr-o viață trecută. Suspin emoționat ca și cum știu că este adevărat și analizez diferența.

Pe atunci sudoarea îmi uda cămașa, iar pielea feței mă ustura, dar inima mea era uriașă și iubea. Palmele îmi erau tăbăcite de muncă, dar acasă mă aștepta femeia la care reveneam cu toată ființa. Gingășia ei și serile petrecute în grădină îmi colorau lumea săracă prin care zburdau, cu glasuri inocente de copil, două comori vii.

Astăzi înțeleg faptul că omul, pe măsură ce devine mai bogat, sărăcește în iubire. Această realitate dezechilibrată de familie este doar o perioadă de tranziție, în care mintea colectivă traversează etapa cenușie.

Tinerii se înfrumusețează cu zel la exterior, dar intenția lor seamănă cu cea a unei fiare pregătite să sfâșie orice musculiță nevinovată care bâzâie. Ei caută să se răzbune chiar pe cei ce vor să îi facă fericiți, iar satisfacția lor rezidă în etalarea puterii.

În general cei care se victimizează sunt vicleni, aroganții sunt de fapt frustrați, iar bogații sunt cei mai săraci. Cei care își dau aere de superioritate atunci când intră într-o încăpere plină nu au înțelepciune, iar prietenii care râd mult și degeaba sunt goi pe interior.

Traiul sofisticat îndepărtează oamenii de adevărată esență a lucrurilor și de motivul pentru care au coborât în formă, căci haosul cotidian se opune constanței. Tumultul apare atunci când realizează faptul că viața nu le oferă ceea ce își doresc, ci ceea ce sunt, dar ei nu au habar de această lege primordială.

Inteligența maselor a fost redusă la identificarea stilurilor de îmbrăcăminte și a valorii brandurilor, mai nou a nutrienților și a folosirii superficiale a dispozitivelor. La scopul pentru care a fost creată lumea minunată pe care o colindă nu se mai gândesc nici savanții.

Cheia stabilității

Criza spirituală cu care se confruntă marea de oameni poate fi înțeleasă cu ajutorul unei analogii. Sufletul care se naște în lume este asemeni omului care intră într-un magazin ca să își cumpere cele de trebuință și uită motivul pentru care se află înăuntru sau îl ignoră, fapt pentru care își petrece restul zilelor printre rafturi și crede că l-a condamnat Dumnezeu.

Însușirea calităților descoperite prin încercările care la prima vedere l-au vlăguit e primul semn al trezirii conștienței, care înseamnă luciditate. Gradul de maturitate dovedit prin îmblânzirea caracterului și detașarea de oameni, locuri și lucruri, arată faptul că sufletul a absolvit nivelul omului animal și pășește în sferele superioare ale existenței.

Al doilea document Mierea Pământului [ Inima Materiei ] dezvăluie echilibrul dintre lumea spirituală și cea materială și subliniază importanța acestuia.

Cei care se simt deranjați de faptul că glasul inimii e greu de digerat vor realiza, prin dificultatea lor de înțelegere, cât de tare s-au îndepărtat de esența umană, care este asemănătoare Chipului lui Dumnezeu, reducându-și activitatea la ceea ce văd și duc la gură.

Așadar nu materia în sine este importantă, ci beneficiile pe care spiritul dornic să experimenteze fericirea și tristețea le extrage prin intermediul ei.

Foto: freepik