Viața și Echilibrul

Viața trăită în echilibru constă în armonizarea aspectelor spirituale și materiale și în recunoașterea beneficiilor extrase din experiențele trăite. Omul se bucură de bogățiile Pământului și este recunoscător pentru ele, dar nu întotdeauna pentru lecțiile importante învățate din greșeli.

Un amurg petrecut la lumina gălbuie a razelor blânde, alături de o dragoste fidelă, în care nu-i lipsește nimic, îl dezmiardă pe om și-l face mai bun. Împrejurările sunt favorabile, iar el face promisiuni sincere, căci viața îi surâde și imploră oprirea timpului.

Atunci când îi merge bine, omul gândește că Dumnezeu este adeptul libertății, un promotor divin al frumuseții. Imaginea tiranică a zeului neîndurător și lipsit de bunătate este falsă și i-a fost sădită omului în profunzimi de la începuturi. În momentele sale de disperare, în care imploră îndurare, dar este condamnat chiar și de inima sa, nu Dumnezeu este cel care vorbește prin ea.

Iubirea vede tot și cunoaște dramele noastre. Lacrimile pe care lumea nu le vede, iar dacă le-ar vedea ar ridica din umeri și nu i-ar păsa, sunt numărate și transformate în coronițe cu care divinitatea ne va împodobi mai târziu.

În unele zile mă văd trudind din zori și până-n seară într-o fabrică de sticlă, în condiții greu de închipuit, retrăind frânturi de amintiri dintr-o viață trecută. Suspin emoționat, ca și cum aș ști că este adevărat, și analizez diferența.

Pe atunci, sudoarea îmi uda cămașa, iar pielea feței mă ustura, dar inima mea era uriașă și iubea. Palmele îmi erau tăbăcite de muncă, însă acasă mă aștepta femeia la care reveneam cu toată ființa. Gingășia ei și serile petrecute în grădină îmi colorau realitatea modestă, prin care zburdau, cu glasuri inocente de copil, două comori vii.

Astăzi înțeleg că, pe măsură ce omul devine mai bogat, sărăcește în iubire. Această realitate dezechilibrată a familiei este doar o perioadă de tranziție, în care mintea colectivă traversează o etapă cenușie.

Tinerii se înfrumusețează cu zel la exterior, dar intenția lor amintește de o fiară gata să sfâșie orice musculiță nevinovată care bâzâie. Caută să se răzbune chiar pe cei ce vor să-i facă fericiți, iar satisfacția lor rezidă în etalarea puterii.

În general, cei care se victimizează sunt vicleni, aroganții, frustrați, iar bogații, cei mai săraci. Cei care își dau aere de superioritate într-o încăpere plină nu au înțelepciune, iar prietenii care râd mult și degeaba sunt goi pe interior.

Traiul sofisticat îndepărtează oamenii de adevărata esență a lucrurilor și de motivul pentru care au coborât în formă, căci haosul cotidian se opune constanței. Tumultul apare atunci când realizează că viața nu le oferă ceea ce își doresc, ci ceea ce sunt, însă nu sunt conștienți de această lege primordială.

Inteligența maselor a fost redusă la identificarea stilurilor de îmbrăcăminte și a valorii brandurilor, iar mai nou, la nutrienți și utilizarea superficială a dispozitivelor. La scopul pentru care a fost creată lumea minunată pe care o colindă nu se mai gândesc nici savanții.

Cheia Stabilității

Criza spirituală cu care se confruntă marea de oameni poate fi înțeleasă printr-o analogie. Sufletul care se naște în lume este asemenea unui om care intră într-un magazin alimentar pentru a-și cumpăra cele necesare, dar uită sau ignoră motivul pentru care se află acolo. Astfel, își petrece restul zilelor printre rafturi, convins că a fost condamnat de Dumnezeu.

Însușirea calităților descoperite prin încercările ce la prima vedere l-au slăbit este primul semn al trezirii conștienței, care înseamnă luciditate. Gradul de maturitate, dovedit prin îmblânzirea caracterului și detașarea de oameni, locuri și lucruri, arată că sufletul a depășit nivelul omului animal și pășește în sferele superioare ale existenței.

Mierea Pământului doc. 2 dezvăluie echilibrul dintre lumea spirituală și cea materială și subliniază importanța acestuia.

Cei care se simt deranjați de faptul că glasul inimii este greu de digerat vor realiza, prin dificultatea lor de înțelegere, cât de tare s-au îndepărtat de esența umană, care este asemănătoare chipului lui Dumnezeu, reducându-și activitatea la ceea ce văd și duc la gură.

Așadar, nu materia în sine este importantă, ci beneficiile pe care spiritul, dornic să experimenteze fericirea și tristețea, le extrage prin intermediul ei.

Credit foto: freepik.com