Arhiva etichetei: Sfaturi de viaţă

Sfaturi de viaţă şi îndemnuri venite de la oamenii cu experienţă de viaţă. Desigur că fiecare om trăieşte o experienţă diferită, o viaţă diferită şi o realitate supusă percepţiei sale în funcţie de felul cum a fost format. Înţelepciunea nu poate fi dobândită prin studii şi multă cunoştinţă, ci prin crearea unei viziuni cât mai înalte, elementul care leagă informaţiile şi dă sens direcţiei către care te îndrepţi!

dacă viaţa ta s-ar încheia

Cum ar fi dacă viaţa ta s-ar încheia mâine?

Cum ar fi dacă viaţa ta s-ar încheia mâine? Puţini sunt cei care au curajul să se gândească la aceasta într-un sens creativ sau benefic. Pe majoritatea îi sperie gândul şi se feresc, evită, sughiţă ori se ascund în cochiliile minţilor lor, ziduri imaginare create de o societate limitată, stăpânită de frică, fugă şi necunoaştere….

Trecem peste, trăim, plecăm şi venim, este ceea ce ştim să facem şi ce alegem.

Trecem peste, trăim, plecăm şi venim

Trecem peste, trăim, plecăm şi venim, este ceea ce ştim să facem şi ce alegem. Astăzi am devenit artişti, noi suntem profesionişti. Majoritatea dintre noi plecăm din lume trişti, cu regretul că puteam trăi mai simplu, apoi mai liber, de aceea folosesc sloganul simte liber, căci, nici eu nu reuşesc să o fac. Scopul neputinţei…

Simte liber, nu trăi legat, detaşează-te de ceea ce nu te respectă ca fiinţă! El este sloganul care va face înconjurul lumii.

Simte liber, nu trăi legat

Simte liber, nu trăi legat, detaşează-te de ceea ce nu te respectă ca fiinţă! El este sloganul care va face înconjurul lumii. Din ce în ce mai mulţi oameni au sesizat faptul că au fost îmbolnăviţi. Aceasta nu este o jignire, este un moment de conştientizare care readuce la viață valorile Hristice, adică spiritul omului…

despre viaţă

Despre viaţă şi realitate cu Alberto Bacoi

Despre viaţă şi realitate am scris câteva sfaturi utile. Consideră-le drept un cadou din partea mea. Despre viaţă am învăţat că în orice situaţie ea apare şi dispare, se adaptează, e nevoită să existe şi alege asta. Este un scop suprem! Energia se transformă în materie ca să vadă, să audă, să miroasă, să guste…

nu mai trageţi oameni

Nu mai trageţi oameni la xerox

Nu mai trageţi oameni la xerox, nu îi mai manipulaţi cu frica de suferinţă şi de moarte, de judecată sau de boli. Nu îi mai stricaţi, nu le distrugeţi personalitatea, ei sunt copiii voştri nu duşmanii voştri. Articolul de astăzi este un strigăt autoritar, ajunge! Dacă eşti un cititor fidel, nu uita să te abonezi…

spre succes

Paşi înceţi şi siguri, trepte spre succes

Spre succes ne îndreptăm cu toţii chiar dacă de cele mai multe ori lumea aparentă ne prezintă opusul. Unii ajung la destinație prin merit, alţii din greşeală. În ciuda diferenţelor pe care le adorăm ori la care nu vrem să renunţăm, toţi venim dintr-unul iar la final ne întoarcem la el. Un bebeluș se naște…

Despre oameni am învăţat că se tem să să îşi înfrunte problemele, ei se ascund de ele dar se mint, trăiesc în alertă.

Despre oameni şi viaţă, sfaturi utile

Despre oameni am învăţat că se tem să să îşi înfrunte problemele, ei se ascund de ele dar se mint, trăiesc în alertă. Nu este o ruşine, nu trebuie să recunoşti în faţa nimănui, ai nevoie să faci pace cu tine, să nu te mai minţi pe tine. Ai obosit, scrâşneşti din dinţi nemulţumit.

Atunci când oamenii au vrut să mă doboare din invidie că eram vesel și încrezător, m-am retras din preajma lor, am trăit izolat și mi-am amintit cine sunt, de câte sunt capabil sau care este motivul pentru care mă aflu acum aici.

Atunci când oamenii au vrut să mă doboare mi-am amintit

Atunci când oamenii au vrut să mă doboare din invidie că eram vesel și încrezător, m-am retras din preajma lor, am trăit izolat și mi-am amintit cine sunt, de câte sunt capabil sau care este motivul pentru care mă aflu acum aici. Sunt convins că nu ţi s-a spus o singură dată să revii cu…

scapă de frică

Scapă de frică pentru a îţi putea continua viaţa

Scapă de frică ca să înveţi să trăieşti. Crede-mă, până acum nu ai trăit, tu doar ţi-ai imaginat dar nu ai acţionat, te-ai plafonat şi ai renunţat. Detaşează-te de normal apoi devino natural. Societatea a transformat normalitatea într-un tipar pe care oamenii l-au acceptat treptat şi pe care îl transmit mai departe urmaşilor lor. 1). Nu…

Motivaţie spirituală pentru toți este articolul de care avem nevoie cel mai mult.

Motivaţie spirituală pentru toți

Motivaţie spirituală pentru toți este articolul de care avem nevoie cel mai mult. În ceea ce ne privește, întotdeauna am așteptat să apară cineva în viețile noastre ca viețile noastre să se schimbe. Adevărul este că dacă nimeni nu ne poate face fericiți, în aceeași măsură nimeni nu ne poate întrista. În viaţă avem nevoie…

Comandă cărți
Acest site web folosește cookie-uri ca tu să obții cea mai bună experiență de navigare.