Retrospectiva anului 2019

Retrospectiva anului 2016

Nu toate lucrurile frumoase sunt cu adevărat strălucitoare. De aceasta mi-am dat seama pe parcursul anului care e pe cale să se încheie azi. Tot el m-a ajutat să realizez că, în viaţă, ai nevoie să fii mai întâi orb ca să realizezi că eşti vizionar. Astăzi ştiu că ieri nu ştiam, iar ieri nu ştiam că astăzi voi şti. Ea este conştientizarea, e dezvoltarea care nu se opreşte niciodată.

Dacă alţii reuşesc mai mult decât ai reuşit tu chiar dacă depun mai puţine eforturi, iar acest gând te frământă, ţi se întâmplă din cauza firii tale slabe care te determină să fii invidios. Caută să elimini răutatea din tine şi disconfortul va dispărea fără urmă. Atunci te vei putea bucura de realizările tale şi îi vei admira pe oamenii care reuşesc.

Ai întâlnit vreodată un om care preocupat fiind cu ceea ce îl împlinește să obișnuiască să își irosească însă energia, criticând visurile celorlalți? Aceasta în niciun caz, doar cei care nu fac nimic cu viețile lor au timp să fie invidioși.

Realizările nu s-au oprit să mă copleşească nici în acest an, însă, fără să le fi strigat eu de la zece mii de ani lumină distanţă nu s-ar fi apropiat de mine niciodată. Am publicat mult aşteptata carte MIKEL, dacă nu ai citit o carte care să te impresioneze încă a sosit momentul să o citeşti. Îţi garantez că nu ai mai citit aşa ceva, nici nu vei mai întâlni un conţinut asemănător după ce o vei termina.

Am adus trei sute de mii de oameni pe Blog şi cinsprezece mii de oameni pe pagina de Facebook, și nu am de gând să mă opresc aici. Am fost invitat la câteva interviuri și am fost chemat să vorbesc la o emisiune radio. Am lucrat în vânzări şi nu numai.

M-am odihnit mai mult decât trebuia sau poate mai puţin, cine ştie, cert este că sunt mulţumit de eficienţa pe care am dovedit-o, susţinându-mi moral şi financiar familia sau prietenii. Mi-am achitat datoriile. Mi-am depăşit limitele și am acceptat toate provocările. Şi tu o poţi face, aceasta dacă nu ai făcut-o deja înaintea mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.