Practicarea iubirii de sine și beneficiile ei, iubirea dezinteresată și eliminarea otrăvii din om, sunt câteva subiecte despre care vei afla o mulțime de lucruri citind, dacă te simți atras de cele care nu se văd dar care sunt reale într-o mai mare măsură decât înfățișarea exterioară a ființelor și tuturor obiectelor.
Înțelepciunea ne-a învățat să nu aruncăm perle la porci, căci ei le vor înfuleca și elimina la fel ca pe lăturile obișnuite, iar neprețuitele sfaturi de viață nu vor da rod. Cu toate acestea omul bun le împrăștie dezinteresat, în speranța că vor apărea căutătorii.
Lipsa iubirii de sine te fericește și te distruge, ambele în același timp. O iubire prea mare față de eul provizoriu te înrădăcinează în materie și îți blochează dezvoltarea, însă lipsa totală a iubirii de sine te face neglijent față de persoana ta. Și ce păcat să te pierzi tu, inimă curată și suflet bine intenționat!
Durerea este cel mai bun leac în vederea eliminării otrăvii din om atunci când o aplici dintr-o iubire dezinteresată. Bine de știut este faptul că o pedeapsă aplicată la mânie sau din dorința de răzbunare are efect opus, deoarece împroști nefericitul cu și mai multă ură, care provine din rezerva ta. Doar din dorința de a ierta ar fi bine să arăți cuiva unde a greșit.
În viață, fă ceva bun dintr-o iubire dezinteresată. Un om cu adevărat curat nu va cere niciodată foloase materiale în schimbul a ceea ce oferă din inimă, el doar va primi ce îi este de trebuință din partea unei inimi la fel de curate. În ziua de astăzi chiar și într-un om bun, care te ajută, poți observa un gram de orgoliu și suprapoziționarea, sentimente care provin din prea multă iubire de sine.
Mulți deosebesc binele de rău și gândesc bine, dar înfăptuiesc rău. Cauza este voința prea slabă de a se păstra drepți înaintea lor înșiși și în fața lui Dumnezeu. Înaintea lumii, un om care ajută o mie de oameni, împins de frica de iad sau dacă o face din prea multă iubire de sine, este mai valoros decât unul care ajută din proprie inițiativă un singur om. În ochii lui Dumnezeu lucrurile stau în totalitate invers.
Lipsa iubirii de sine te determină să te abandonezi, ca brațele calde ale iubirii să te ghideze pentru a realiza ceva măreț. Ca om te sensibilizezi atunci când pierzi pe cineva drag sau când ți se îmbolnăvesc părinții și te întrebi de ce a fost viața hotărâtă așa? Ce ce îți stă în putere să faci ca să fie totul la fel ca înainte? Când iubești o persoană sau ți se naște un copil te emoționezi, în rest ești ca o piatră focusată pe câștig și supraviețuire.
Nu te compara niciodată cu ceilalți, gândind descurajat la ce mult au realizat ei și ce puține reușite ai adunat tu. Dacă li s-ar fi dat povara ta ei nu ar fi făcut un pas. O smerenie sănătoasă îți înalță sufletul, în timp ce mândria ți-l atrofiază și usucă și în final nu te mai resuscitează nimic.
Pe copiii luminii suferința îi purifică, iar orice refuz îi ambiționează și la final devin învingători. Urmașii lumii însă se înrăiesc și mor în egoism. Evident, în viața trăită pe Pământ cei mai mulți nu vor evolua, se vede în ochii lor că resping orice idee bună dacă aceasta nu le aduce faimă și profit și o iubire de sine din ce în ce mai mare.
Machiate grosolan, vulgare și fără un strop de modestie au devenit sentimentele oamenilor. Doar lipsa iubirii de sine și altruismul le vor putea desăvârși sufletele. Tu dacă zâmbești dăruiește oamenilor prietenia prin expresia chipului tău, nu falsitatea sau viclenia. Dacă te lauzi cu inteligența ta în fața unuia care nu a avut parte de educație, în loc să îl înveți, ești mai primitiv decât el. Dacă vrei să îl înveți dar acesta refuză ești absolvit de orice vină.
Iubirea dezinteresată
Atât timp cât oamenii nu vor înfăptui binele din voință proprie și nu își vor ocroti natura și semenii, orice regulament va fi zadarnic, iar prosperitatea și armonia vor refuza să își facă apariția. În absența iubirii dezinteresate ființele vor fi goale pe interior, iar lumea exterioară va arăta ca o groapă de gunoi în care plutesc resturi.
Acolo oamenii nu vor mai avea încredere în oameni, căci trădarea va prinde rădăcini chiar și în cele mai nobile case. Revoltele de tot felul vor lua amploare, pagubele vor afecta economiile și locuitorii vor sărăci…
Atunci când cineva te întreabă despre ce iubire îl înveți, căci el a iubit și a fost rănit și preferă să trăiască singur, spune-i că vorbești de acea iubire pe care o manifesta față de viață în vremea când era copil și mai mult. Când ardea de nerăbdare să se facă ziuă ca să se joace până dispărea timpul. Când îi tresărea inima de dor după vacanță căci își revedea părinții. Când primea o haină nouă sau o jucărie ori când bunica îi pregătea ceva dulce.
Pe atunci lipsa iubirii de sine te făcea să radiezi și să împarți veselie în jur. În clipa în care ai început să îți iubești eul ai simțit trădarea partenerului pe pielea ta, iar dezamăgirile au venit pe toate planurile. Dar nicio durere nu este veșnică, toate sunt benefice în creșterea ta și te îndeamnă să îți lași individualitatea. Viața mai are atâtea iubiri să îți spună, dar tu refuzi să te deschizi și în același timp să trăiești.
Așa cum un corp atrăgător este plăcut minții, dar o inimă caldă îți poate înfrumuseța toată viața și iubirea față de eu te atrage, însă dezicerea de ea îți mângâie ființa. Cele mai multe dureri provin dintr-un ego rănit și nu din ființa care iubește dezinteresat.
Ceea ce contează este să ai lângă cine să te trezești dimineață, să poți pune ceva pe masă, să rămâi cald în ciuda înghețului moral care ne-a adormit, să fii recunoscător pentru viață până la sfârșit. Căci oamenii sunt frumoși, dacă reușești să le străpungi învelișul iubirii de sine cu privirea și să observi lumina care doarme în ei.
Credit foto freepik.com
