Viața mea aproape perfectă

Viața mea a fost perfectă de când mă știu, dar nu am reușit niciodată să percep modul sublim în care este structurată, nici ordinea derulării evenimentelor, scopul lor sau tăcerea insuportabilă a lui Dumnezeu. Toate acestea până în ziua în care am căzut, apoi m-am ridicat și am rămas sus.

Era o iarnă grea, cu zăpadă din belșug. 21 decembrie 2007 dacă îmi amintesc bine, obținusem recent permisul de conducere. Mă zbăteam într-un oraș aglomerat sau mai bine zis în mine. Bucureștiul devenise un grajd auto cu munți de zăpadă murdară înalți de doi metri adunați pe marginea drumurilor. Conduceam o rablă diesel care la minus cinsprezece grade pornea decât cu spray. Desfăceam capota, scoteam un furtun gros și pulverizam de trei ori acolo, așa cum mă învățase un bătrân răutăcios, nea Nicu.

Lucram într-o multinațională renumită câte zece ore pe zi, plus o oră pauză de masă și alte trei ore risipite în trafic. Lipseam de acasă aproape toată ziua. Eram sărac, să fiu sincer. Luptam pentru supraviețuirea psihică, căci corpul nu avea prea multe pretenții.

Aceasta era viața mea de picker boy, cu salopeta pe mine și liza într-o mână. În cealaltă țineam teancul cu cele treizeci de comenzi care trebuiau pregătite până la prânz. Cafeaua proastă la un leu care curgea dintr-un aparat ruginit reușea parcă să mă țină în viață. Aveam probleme cu rulmenții de la roți, huruiau în mers, așa că am vorbit cu directorul de logistică să îmi permită să las mașina acolo peste noapte ca dimineață să o ia cineva la reparat.

Mi-a dat acordul, căci respecta micile cerințe ale angajaților ca ei să nu se abată de la sarcină. Listele erau tot ce conta. La plecare, doi agenți de pază au venit să îmi spună că nu am voie să las mașina în parcare peste noapte chiar dacă directorul mi-a dat acordul. Dar cu un scurt telefon s-a rezolvat problema, am lăsat mașina în parcare și am plecat. Îl aveam ca pilă pe directorul cel mai mare.

De dimineață am fost nevoit să mă întorc și să iau mașina, mecanicul nu a mai putut veni. Pe autostradă mașina a început să vibreze atât de tare încât nu mai puteam stăpâni volanul. Se auzeau zgomote puternice de fier lovit și am tras pe dreapta. Cei doi agenți de pază îmi desfăcuseră roata din față, pe care au lăsat-o prinsă într-un singur șurub, strâns cu mâna.

Fierbeam în suc propriu, repetând în mintea mea că viața nu este corectă și că Dumnezeu doarme. Dacă ar fi fost treaz El nu ar fi permis ca viața mea să fie pusă în pericol de doi bețivi rău intenționați, nefericiți, ale căror vieți nu valorează nici cât cea a unui câine. Aș fi putut fi cu familia în mașină, ne omorau pe toți?

Telefonul vibra, fosta iubită îmi trimitea mesaje în care îmi spunea adio, să nu o mai caut, căci vrea un bărbat adevărat. Intrasem în baie și trăgeam de ușile de la cabina de duș de parcă dușul nu m-ar fi primit înăuntru. Eram agitat, îmi bătea inima ca nebuna. Dacă mi-aș fi luat temperatura cred că aveam 39°C. Am dat drumul la apă caldă, mi-am băgat capul sub duș dar a început să curgă doar rece, sloi.

Trebuia ca în două ore să ajung la petrecerea de Crăciun organizată de corporație, dar starea și aspectul meu lăsau de dorit. Am strâns de două ori din dinți și m-am băgat sub apa rece ca gheața, m-am îmbrăcat în fugă și am ieșit pe ușă.

În toiul petrecerii, atunci când lumea bună începuse să se destindă, a trebuit să plec și să conduc acasă o colegă căreia i se făcuse rău. Aveam să pierd cele mai frumoase momente: strigarea angajaților și premierea lor, fotografiatul lângă brad. Dar viața se pricepea să îmi ia clipele frumoase în mod intenționat diavolesc.

Dacă ar fi fost corectă viața nu le-ar fi permis unor agenți de pază să facă ce au făcut, nu ar fi permis ca apa caldă pentru care plătesc să se oprească exact în momentul în care am intrat la duș, nici să lipsesc de la cele mai importante momente ale serii pe care o așteptam de un an.

Mă întorceam cu pași grăbiți totuși, speram să mai prind ceva. Apropiindu-mă de local observ trei mașini de ambulanță în față și multe taxiuri. Suna telefonul într-una, erau colegii și șeful de depozit care mă întrebau dacă sunt bine ori la ce spital sunt. Îmi tremurau mâinile pe telefon, nu știam despre ce spital era vorba.

Se înjunghiaseră câțiva colegi la petrecere din cauză că eu și cu grupul din care făceam parte stătusem întreaga seară la masă cu colegele de la birou, în vreme ce ei erau ignorați de ele din cauza comportamentului animalic pe care îl dovedeau zilnic și al alcoolului consumat în exces. Șeful spunea la telefon că de fapt pe mine mă căutau derbedeii.

Atunci am înțeles că viața mea era perfectă, dar eu o judecam atât de tare în loc să îi mulțumesc. Ea aranjase lucrurile în așa fel încât cu cinci minute înainte să izbucnească măcelul să i se facă rău colegei și să mă roage să o conduc, așa m-a protejat. Viața a făcut să se oprească apa caldă la duș ca să mi se calmeze inima, fiindcă puteam să fac infarct în baie și să nu mă găsească nimeni.

Ea a făcut ca fosta iubită să se despartă de mine ca să realizez că merit mai mult. M-a învățat să nu mă mai umilesc în fața unei persoane care a dovedit deja că nu are intenția de a îmi aprecia dedicarea și iubirea.

Paznicii care mi-au pus viața în pericol au fost pedepsiți înainte de a îmi provoca neplăcerea. Tocmai de aceea viața le-a prescris o soartă crudă de bețivi, bătrâni lipsiți de valoare și desconsiderați de toți, încă dinainte de eveniment, căci aveau sufletele otrăvite.

M-am întrebat în continuare cum am scăpat, care este motivul pentru care am fost protejat în tot acest timp, iar viața mi-a răspuns zicând:

– Ești în viață și vei rămâne deoarece ai sufletul curat și multe de făcut în această lume, lucruri despre care acum nu știi mai nimic. Milioane de oameni Îmi vor mulțumi pentru faptul că te-am păstrat în viață atunci când vor citi aceste rânduri. Multe prin câte ai trecut tu au trecut și ei, acum doar și le amintesc, se iubesc și suspină.

Citește mai multe articole asemănătoare pe Blog.

Foto by freepik.com