Există un colț de soare pentru fiecare, aceasta este o certitudine, dar cum convingi oamenii să vină la lumină? Aprinde-ţi flacăra inimii cu chibritul cunoaşterii singurului adevăr cunoscut, acela că suntem fii ai aceluiaşi Soare. Toate realizările de care te vei bucura vor izvorî din această stare de spirit care a mântuit lumea.
Te-ai simţit vreodată departe de esenţa ta, de libertatea moştenită şi de lumină? Eu da. Vino la viaţă, astăzi este şansa ta. Uită-te în interiorul tău ca să vezi unde ţi-ai pierdut culorile, acolo te așteaptă colțul tău de soare.
În timp ce oamenii își petrec zilele stând în casă și cad în depresii, temându-se pentru ei și pentru ceilalți din cauza influenței pe care o are televizorul asupra lor, au înverzit pădurile, ne încântă auzul păsările. Mireasma pământului umed şi aerul curat ne reamintesc că indiferent de aparenţe suntem liberi.
Astăzi este o zi bună, în care mă voi bucura de lucrurile simple. Întotdeauna voi găsi ceva pentru care să fiu recunoscător. Învăţ din ziua de ieri, trăiesc prezentul cu pasiune şi sunt entuziasmat pentru mâine. Eu sunt un om frumos și sincer, vorbesc cu blândeţe, iubesc liber. Nu mă tem de ce s-ar putea întâmpla, ci aduc lucrurile nevăzute la fiinţă prin credinţă la fel ca Dumnezeu.
Am o inimă mare și un colț de soare care îmi luminează calea și mă ajută să pășesc. Cinstesc fiecare experienţă care m-a şlefuit şi îi respect pe toţi. Nu uit niciodată ajutorul pe care l-am primit şi caut să fiu util lumii cu ceva. Aceasta este atitudinea cu care savurez dimineaţa.
Îi mulţumesc vieţii pentru ce mi-a dat, oamenilor pentru că m-au salutat, soarelui pentru că m-a luminat. Nu mulţi au şansa să îşi descopere scopul şi să se urmeze, de aceea mă simt privilegiat şi iubit. Pentru toate câte le-am primit am muncit.
Pune inima pe primul loc dacă vrei să îmbătrâneşti cu pacea în privire. Buzunarele pline îţi asigură hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, în timp ce adevăratul scop pentru care ai venit aici rămâne departe de tine. Nu te lăsa intimidat de lume, egoul este cineva numai pentru oamenii care nu ştiu cine sunt.
Indiferent în ce mreje te-ar prinde viaţa şi orice compromis ai fi nevoit să faci şi îl faci, nu uita niciodată ceea ce este important în inima ta. Fii tu însuţi până la sfârşit. De fiecare dată când ai lăsat ceva în urmă din cauza circumstanţelor, fie oameni, lucruri sau locuri, ba chiar sistemul de gândire care te-a condus până aici, nu ai pierdut, ci ai promovat.
Nu gândi niciodată despre tine că nu meriţi să fii sănătos şi să duci o viaţă bună, că Dumnezeu se opune împlinirii visurilor tale. Atunci când crezi că ai ghinion cunoaşte faptul că nu te străduieşti destul sau nu ai răbdare. În interior te așteaptă un colț de soare și un cer senin.
Tot aşa cum în timpul somnului visele sunt influenţate de gândurile și convingerile tale şi realitatea este modelată de ceea ce simţi. Așa că simte gratitudinea și iubeşte viaţa, ca viaţa să te iubească înapoi. Fii recunoscător pentru fiecare ajutor primit. Respectă-i pe toţi, încrede-te în tine, iartă atât cât îţi stă în putere, rămâi modest şi sincer până la sfârşit.
Astăzi ai serviciu, casă şi familie, mâine le poţi pierde deoarece în realitate nu posezi nimic. Toate câte au trecut şi câte urmează să vină să îţi amintească faptul că nu vei sta o veşnicie aici. Căci degeaba reaşezi aspectele exterioare ale vieţii tale dacă în interior nu te-ai mai uitat de când te ştii. Este ca şi cum ai zugrăvi o casă a cărei tencuială se desprinde şi se ia pe trafalet.
Calmul, iubirea şi stabilitatea emoţională te vor ajuta să treci peste orice încercare. Nu uita că eşti un om puternic şi echilibrat pe care nu îl opreşte nimic. Atunci când trimiţi un gând bun cuiva trezeşti puterea binelui care doarme în el. Fără existenţa binelui care doarme în interiorul fiecărui om niciun gând bun nu ar triumfa.
Colțul tău de soare
Fiecare om pe care îl vezi în realitate, pe internet sau la televizor, a fost ales de Dumnezeu ca să fie cine este şi să aibă ceea ce are, cu un scop precis, fără loc de interpretare. Dacă vom dovedi faptul că merităm darul pe care l-am primit îl vom şi păstra. Toți avem un loc sub soare, care a fost pregătit de cineva.
Când eram copil și am împlinit frumoasa vârstă de cinci ani am avut onoarea să cunosc un tânăr care a murit răpus de cancer. El era cu opt ani mai mare decât mine, un copil timid și respectuos, cu părul roșcat, pielea albă și fața rotundă. Nu știu dacă avea frică de moarte, pe atunci nu eram în măsură să înțeleg prea multe din cele ce se întâmplau. Cert este că i-am simțit durerea.
Din când în când i se încordau mușchii, i se încleștau degetele și maxilarul și cădea din picioare, strigând de durere, în timp ce părinții îl priveau îndurerați. Crizele deveniseră tot mai dese, iar oamenii erau speriați și căutau o soluție sau un vinovat, orice. Dar niciun răspuns nu venea, starea i se înrăutățea, rugăciunile erau rostite degeaba.
Înainte să închidă ochii i-am auzit mama cerându-și iertare, șoptindu-i la ureche faptul că nu este vina ei, nici a lui Dumnezeu, nici a lui însuși. Însă tânărul i-a răspuns, cu privirea senină, liniștit:
– Este în regulă mami și eu am un colț de soare. Nu învinuiesc pe nimeni, doar că este atât de greu! Îl chema Emanuel, de la el am învățat să nu urăsc pe nimeni niciodată.
Și niciun om, indiferent cât de mult te-ar iubi, nu poate trăi viața ta în locul tău, în special să ia asupra lui suferințele care te apasă, cu scopul de a te elibera. Așa că nu căuta să ascunzi tristețea din ochii tăi, ea arată experiența acumulată și maturitatea dobândită. Trecutul unui om încercat dar care s-a ridicat și îți zâmbește cu căldură este ca pământul din care extragi aurul.
Credit foto freepik.com