Despre secretul vindecării mentale și regenerarea fizică se vorbește mult și se practică puțin. Se folosesc sute de tehnici eficiente sau mai puțin eficiente și informații folositoare sau doar de manipulare, dar cel mai important aspect a fost lăsat deoparte: prin absurd, secretul vindecării este atitudinea cu care te raportezi la neplăcere sau boală.
Nu este de ajuns să te vindeci emoțional de trecutul dureros sau de o boală fizică, ai nevoie să te și comporți ca și cum ai fost vindecat ca vindecarea definitivă să aibă loc. Omul care a șchiopătat întreaga viață din cauză că încă din tinerețe a avut o durere la picior și-a format deja mersul, iar la bătrânețe va merge la fel chiar dacă durerea îl va lăsa. Mulți nu iau în considerare acest secret și cred despre bătrânul care a fost vindecat, dar care merge strâmb, faptul că încă îl doare piciorul.
Secretul vindecării mentale și regenerarea fizică este în primă instanță atitudinea. Medicamentația doar ameliorează durerea trupului și sedează mintea încărcată care nu se mai poate relaxa. Nu este o rușine să îți recunoști slăbiciunile în fața unui prieten de încredere, cu scopul de a te descărca. Un procent de șaptezeci la sută din oamenii eleganți și zâmbitori pe care îi întâlnești în drum spre serviciu adorm cu Xanax, iar dimineață își administrează un Extraveral pentru a rezista stresului la care se expun pe parcursul zilei.
Secretul vindecării constă în puterea imaginației care construiește dialogul tău interior și îți scrie realitatea exterioară. Dacă mintea ta rostește în mod automat faptul că ești bolnav muribund, bolnav muribund, bolnav muribund și că în final vei fi părăsit de toți, că locul tău este la groapă, că ți-ai trăit traiul și ți-ai mâncat mălaiul, care crezi că va fi realitatea?
În urmă cu câțiva ani am întâlnit un domn pensionar, fost pilot de avion de militar, care s-a vindecat de cancer. Striga după mine ținând o factură în mână, alergând printre raioanele magazinului de bricolaj în care ocupam funcția de consilier vânzări pe departamentului de instalații sanitare și încălzire, iar cu fața luminată și un zâmbet sufletesc, mi-a spus:
– Tinere, am cumpărat o centrală termică de la voi, dar tubul ei de evacuare este prea scurt. Am nevoie de încă o țeavă cu lungimea de un metru. Aici este factura pe care este menționat modelul centralei pe care am cumpărat-o acum două zile. Eu singur o montez, mă pricep și la instalații.
M-am uitat pe hârtie și am realizat faptul că tubul de evacuare în valoare de două sute de lei, care în realitate era inclus în prețul centralei, fusese scanat separat și plătit în plus. Clientul avea nevoie de un al doilea tub de evacuare, ca să le îmbine, pentru care pregătise alți două sute.
I-am adus la cunoștință faptul că s-a produs o eroare, dar starea nu i se schimbase. I-am spus că a uitat să completeze garanția și că dacă montează el centrala și o pune în funcțiune îi pierde valabilitatea, dar starea nu i se schimbase. Am mers cu el la biroul central al magazinului ca să i se restituie suma plătită în plus, dar starea nu i se schimbase. Trăia într-un strat perceptiv pozitiv la care binele și răul nu aveau acces, în realitatea lui el era stăpânul.
A spus că s-a vindecat de cancer fără intervenție medicală sau vreo practică spirituală, că inima curată vindecă mintea iar mintea regenerează trupul apoi și că el este secretul vindecării. Înseamnă că am aflat motivul pentru care sunteți întotdeauna fericit, faptul că ați fost vindecat, că ați primit o nouă șansă, am gândit cu voce tare. A zis că aceasta a fost atitudinea lui și în perioada în care doctorii i-au spus că e bolnav muribund, chiar și înainte, că este un exemplu viu în lume. Și mi-a zis:
– Acum, tinere frumos și bun, pentru faptul că ai sesizat eroarea de pe factură și m-ai ajutat să îmi recuperez banii, ți-i ofer. Să fii sănătos și să luminezi peste tot pe unde mergi.
Vindecare prin înțelegere
În lumea aceasta largă nu există oameni mai buni decât tine, există oameni diferiţi faţă de tine. Caută să înţelegi acest lucru şi vei fi un om fericit şi liber. Mintea ţi se tulbură la fel ca apa atunci când oamenii iresponsabili îşi răstoarnă bolovanii urii în lacul sufletului tău. Caută limpezirea şi pune-te pe tine pe primul loc, pe adevăratul tu, dacă când te cunoşti.
Atunci când cineva mă întreabă ce mi-a dat putere să înaintez în viaţă şi m-a întărit de fiecare dată îi răspund zicând: capacitatea mea de a ierta, el este secretul vindecării. Acordă-ţi libertatea de a te bucura de clipele frumoase care îţi apar în cale şi nu fi sceptic în privinţa oamenilor, fii selectiv. Fiecare oferă ceea ce are în suflet, căci intenţia cu care păşim prin viaţă ne definește valoarea ca fiinţă.
Omul bun este ca o sobă în interiorul căreia arde focul divin şi îi încălzeşte pe cei care se strâng în jur. Iubiţilor, fiţi sobe, iar dacă lumea s-a răcit mai puneţi lemne. Căci toți oamenii sunt frumoși și buni. Sunt cu adevărat buni în esența lor, dar nu toți cunosc acest lucru despre ei. Și-au pierdut identitatea, în ființa lor guvernează altcineva decât iubirea, de aceea haosul se simte.
Toate lucrurile frumoase și bune ajung la tine în momentul în care ești pregătit să le primești în viața ta. Dacă nu ai încă ceea ce îți dorești, în ciuda faptului că consideri despre tine că ești un om pregătit, nu ești. Chiar și omului pregătit, care a fost vindecat dar care încă șchiopătează din cauză că și-a format deja mersul, i se ia darul de a trăi sănătatea ca experiență.
Am scris o carte despre secretul vindecării și întoarcerea la adevăr, care aș fi bucuros să ajungă în casa ta, în mâna ta și apoi la inima ta, ca și în interiorul tău să fie pornit procesul. Comandă cartea Eu și Dumnezeu în format tipărit prin curier rapid sau citește-o online în mod gratuit pentru că meriți.
Credit foto freepik.com