Dezastrele care au loc în lume peste tot sunt Voia lui Dumnezeu sau ne confruntăm cu ceva ce El nu poate controla? Sau nu există supraveghere divină? Ele sunt întrebările la care mi-ar plăcea să răspunzi. În continuare îți împărtășesc opinia mea cu privire la Voia lui Dumnezeu.
Am primit multe mesaje în privat și fotografii despre dezastrul din Australia și despre pandemia care a ucis economia. Oare ea a fost Voia lui Dumnezeu? Fumul s-a împrăștiat pe o suprafață de dimensiunea Europei, iar peste un miliard de animale au pierit. În tot acest timp în loc să ne mobilizăm, ca civilizație, facem război în Iraq și Iran, ne batem pe religii.
Dacă ar dispărea religiile s-ar diminua orice grad de separare dintre om și Dumnezeu, căci la baza umanului și divinului stă aceeași esență.
Unii oameni au hotărât să se roage împreună, alții mi-au scris să nu ne pară rău, să nu ne lăsăm afectați emoțional ca să nu trimitem energii negative către eveniment, căci forțele oculte chiar asta vor.
Imaginează-ți cum ar fi dacă ți-ar arde ție casa, iar trecătorii ar ignora strigătele tale în loc să se implice punând mâna pe o găleată cu apă, sunând la pompieri, rugându-se, ca nu cumva să îți trimită nu știu ce energii? Ferice de cei care se află la fața locului și se implică, care se roagă și iubesc, ei împlinesc Voia lui Dumnezeu.
Faceți fiecare ce știți mai bine, sensibilizați-vă, oferiți compasiune celor din jur. Luați aceste evenimente drept exemplu ca să deveniți mai buni, să prețuiți ceea ce aveți. Schimbați-vă mașinile de pe diesel pe benzină, apoi pe motoare electrice. Dacă nu vă permiteți renunțați la ele ori circulați mai rar, doar atunci când este necesar.
Nu mai aruncați gunoaie peste tot, fiți curați și disciplinați din proprie inițiativă ca să rămâneți liberi, ea este Voia lui Dumnezeu. Bucureștiul, România, Europa, Planeta, este casa voastră, nu doar blocul, palierul, apartamentul, dormitorul. Și nu mai tăiați animale ca să le mâncați. Dacă nu vă puteți abține de la carne nu vă judecă nimeni, dar admirați-i pe cei care pot, ei sunt exemple pentru voi.
Mai citiți și online o carte, un articol, o știre bună, nu trebuie neapărat să țineți cartea sau ziarul în mână, chiar dacă este mai comod și creează o atmosferă plăcută. Aceasta ca să nu tăiem toți copacii, să nu îmbogățim toate editurile și librăriile fără merit.
Chiar acum este război în anumite țări ale lumii, căci Voia lui Dumnezeu este să lase omul să facă ce vrea, chiar și să se ucidă dacă voiește. La prima vedere pare că omului i s-a dat un intelect pe care nu îl folosește în scop benefic pentru el. Regnul animal l-a depășit pe cel uman intelectual în intenție și comportament.
Diverse regiuni sunt distruse prin cutremure, incendii și inundații, iar oamenii se distanțează unii de alții în loc să se apropie. Distanțarea socială s-a materializat, la propriu, nu doar la figurat. Atunci când batjocorești mediul în care trăiești el se curăță în mod automat, inclusiv de tine.
Stingerea unui incendiu de proporții nu ne stă în putere, dar avem inteligența necesară pentru a preveni astfel de dezastre pe viitor. Primul pas constă în conștientizarea faptului că suntem o familie, noi, ca umanitate, apoi totul vine de la sine și apar soluțiile. Recunoștința pentru condițiile de viață pe care le avem fiecare face diferența.
Eu știu că tot răul pe care îl face omul naturii, semenilor și chiar lui însuși, este îngăduit, adică răbdat și iertat de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu ar fi dat libertate omului răul din om nu ar fi putut mișca un deget. În trecut au fost războaie, ciume, torturi, astăzi putem privi răsăritul liniștiți, servind o cafea la fereastra noastră. Avem toate condițiile necesare pentru a ne trăi viața frumos.
Ne spălăm cu apă caldă, stăm pe internet, conducem mașini personale, petrecem des, mergem în vacanțe, ne permitem luxul de a avea pasiuni. Avem dreptul de a părăsi țara dacă nu ne place aici ori ne putem implica pentru a o ridica.
Pacea este Voia lui Dumnezeu
Avem cunoaștere, acces la informații și pace pe alocuri. Pacea este Voia lui Dumnezeu. Ne putem exprima opinia. Dacă nu am cheltui miliarde de dolari pe armament și reconstruirea orașelor distruse în urma războaielor, am trăi în abundență toate neamurile.
Voia lui Dumnezeu este ca omenirea să înainteze către un viitor sigur și prosper, de pace, prin orice modalitate. Ca schimbarea să aibă loc este nevoie și de sacrificiu, fiecare om are o sarcină de împlinit. Nu e loc de plângeri, laude sau răutăți, de războaie pe religii. Avem ținte mai înalte și scopuri precise.
Voia lui Dumnezeu și pacea promisă nu sunt așa cum și le-au închipuit oamenii. Eu știu că Dumnezeu ne îndeamnă să renunțăm la arme și să readucem la viață umanitatea din noi. Omul viitorului este eroul care și-a învins firea pământească, care a iertat și s-a ridicat. El nu este nici religios, nici politic, nici nu face parte dintr-o grupare sau alta, ci este curat așa cum a fost creat.
Întotdeauna cei cu turbane și coroane pe cap, cu cruci la gât și insigne în piept, au instigat popoarele să se războiască între ele în scopul intereselor lor. Acum este timpul adevărului, Voia lui Dumnezeu ni s-a făcut cunoscută iar răul din trecut a rămas gol, se ascunde și tace.
Voia lui Dumnezeu este să încetăm să mai rănim prin gând, cuvânt și faptă, ci să ne unim în ele. Neamul omenesc a suferit destul în toată istoria. Intenția Lui este să sacrifice orice este necesar pentru om, să ia dintr-o parte și să pună în cealaltă, ca să echilibreze balanța lumii relativității și să ne ferească de extincție.
Lumea nu e doar ceea ce se vede, este și ceea ce se simte, iar cu cât răul care există în formă crește binele are nevoie să iasă din formă ca să îl echivaleze. În felul acesta precum în Cer așa și pe Pământ să rămână lege. El este sacrificiul pe care Dumnezeu îl face pentru om. Dar destul cu teoria, să donăm pe pagina Wildlife Emergency Fund.
Citește mai multe articole asemănătoare pe Blog.
Foto by freepik.com
Pentru dezastre tot omul este răspunzător, prin nepăsarea pe care a dovedit-o. Dumnezeu poate controla tot, dar noi avem libertatea să facem ce vrem, să distrugem natura, să poluăm atmosfera, de aceea se dezlănțuie. Pe de altă parte și gândurile noastre contribuie la dezastrele care au loc zi de zi. Dacă în noi este război el se manifestă și în afară.