Despre emoţii şi importanţa acestora

Despre emoţii şi importanţa acestora

Despre emoţii şi importanţa acestora

Despre emoții s-a discutat mult în ultima perioadă, dar nu şi despre importanţa şi utilizarea lor într-un scop creativ, prosper, care te ajută să îți construiești relaţii sănătoase în raport cu ceilalți. A sosit luna septembrie, care m-a găsit entuziasmat ca un copil care își pregătește caietele, își pune ghiozdanul în spate și iese pe ușă.

A venit toamna. Vara s-a dus, dar călătoria ta nu s-a încheiat, nu ai ajuns la capăt, încă mai ai de experimentat. Viaţa nu este uşoară, facturile nu se opresc să vină, e necesar să te păstrezi responsabil, nu mai ai timp de simţit. Greşit! Spune da bucuriei de fiecare dată când este posibil ca să nu pierzi cea mai importantă emoţie.

Despre emoții mai ştim că ne păstrează în viaţă, ele sunt izvorul entuziasmului, curajului şi încrederii. Nu trăi cu frica în suflet, nu te simţi satisfăcut doar când răneşti pe cineva. Timpul zboară, oamenii îşi refac vieţile în mod rapid, iar când îi vei întâlni viaţa te va lovi mai tare şi vei suferi mai mult.

Fii cinstit cu toţi oamenii și iubeşte atât cât îţi stă în putere. Vorbește despre emoții cu copiii, căci părinţii tăi nu ţi-au vorbit victorioși despre ele, în schimb te-au atenţionat că vei suferi la rândul tău aşa cum au suferit ei. Dar tu te foloseşti de emoții ca să vii în cer, nu ca să ceri iubire de la oamenii care nu pot dărui așa ceva.

Nu știu cum ești tu, dar eu urmăresc filme vechi, de dragoste, ca să îmi amintesc de lumea în care tinerii comunicau și se iubeau. Admir puterea gândirii și libertatea de exprimare pe care noua lume ni le-a așezat la picioare și nu aș renunța la ele pentru nimic, dar prețul pe care îl plătim este iubirea, simplitatea, altruismul și colaborarea.

Respectul se câștigă pe parcurs, stăruind. Nu televiziunile te fac un om mare, nu editurile te pun în valoare, nu diplomele și certificările te urcă în vârful lumii, oamenii o pot face în funcție de cât de sincer ești. În ziua în care cu toții te vor iubi autoritățile nu vor mai putea să se opună, vor da mulțimii ceea ce cere, iubirea pe care ai pregătit-o pentru ea.

Uneori mă gândesc că ar trebui să mă apreciez mai mult pentru munca pe care o depun pentru oameni. Să celebrez fiecare zi în care inspir măcar un suflet. Adevărul este că mi-a luat mai bine de trei luni să mă reconectez la emoția pozitivă care mă întărea odinioară. Activitatea intensă în lumea oamenilor m-a făcut mental, strategic, perfecționist, dar din ce în ce mai puțin cald.

În adolescenţă nu am suportat niciodată oamenii dezinhibaţi, care îşi etalau trupurile atrăgătoare şi antrenate bine, care nu se frământau din cauza lipsurilor şi râdeau la orice glumă bună sau mai puţin bună, iar în jurul lor se adunau zeci de prieteni cu care împărtăşeau atitudinea de învingători. Ştii de ce? Deoarece şi eu aş fi vrut să fiu ca ei, iar frustrarea m-a făcut urât şi singur. Astăzi iubesc să fiu ca mine şi descopăr în fiecare zi ceva nou cu privire la caracterul meu.

Despre emoții am învățat că sunt foarte greu de suportat în momentul în care pierzi pe cineva. Nu îți pot descrie ce simți, cert este că durerea nu te va distruge de tot. Mult mai greu îți va fi când vei realiza că nu i-ai demonstrat iubirea câtă vreme ți-a fost alături.

Dacă ai ales să trăiești singur, convins că nimeni nu merită iubirea ta, îți respect decizia, dar nu te transforma într-un personaj care detestă totul și îi critică pe toți. Trăiește liniștit, în solitudine, iar dacă ai ales calea spirituală nu fi gelos pe cei care au ales la fel ca tine, nu îi condamna pe cei care au ales diferit, nici pe cei care nu au făcut alegerea încă.

Spiritualitatea merge în paralel cu egoul și te poți dezechilibra. Nu te atașa de identitatea ta, nu îți idolatriza povestea, detașează-te de ea ca să fii un om liber. Tu ești eroul care rămâne la finalul filmului și după el.

Despre emoții negative

Despre emoții cunoaștem că sunt de două tipuri: emoții pozitive și emoții negative, cel puțin așa ne pricepem noi să le interpretăm ca să discernem trăirile și împrejurările. Realitatea reală este neutră, o percepție mai înaltă o face pozitivă. O amintire frumoasă te poate înviora sau întrista.

Totuși emoțiile negative necontrolate degradează orice ființă care este expusă în mod frecvent, deci care nu ia măsuri în vederea detașării de ele. Emoțiile pozitive necontrolate, atenție, duc la un atașament și mai puternic, care provoacă suferință și activează emoțiile negative care degradează orice ființă expusă în mod frecvent.

Echilibrarea emoțiilor se produce atunci când devii conștient de adevărul final si anume faptul că toţi oamenii sunt buni cu cei pe care îi iubesc, dar nu știu să îi iubească pe cei pe care nu îi cunosc, cu care consideră că nu au nimic în comun. Uitarea a făcut ca fraţii care împărtășesc aceeaşi planetă, care ne găzduieşte pe toţi, să se considere străini. Vezi clipul!

Când găsești pe cineva care te iubește fără a îți pune condiții, indiferent că este vorba de o persoană sau un animal, nu îi mai da drumul. Niciun om perfect, faimos și bogat, nu va putea înlocui o iubire pură, fără intenții ascunse.

Așa că nu te teme să vorbești despre emoții, caută să fii un simțitor. În ziua în care vei reuși să îndepărtezi un viciu, o traumă emoțională sau o boală, vei avea senzația că ai lipsit o perioadă lungă. Cinsprezece sau douăzeci de ani, în funcție de cât a durat blocajul.

Eliberează-te, bucură-te și fii recunoscător până în ultima clipă! Nu îți învinui părinții, prietenii, mediul înconjurător sau șansele pe care le-ai ratat, pentru situația în care te afli. Nu te ruşina cu realizările pe care le-ai obţinut până la această vârstă, fiecare om îşi foloseşte abilităţile în măsura în care devine conştient de ele, urmându-şi scopurile și plăcerile. La început frica te paralizează, apoi se transformă în regret, secretul constă în curajul de a o înfrunta.

Citește mai multe articole asemănătoare pe Blog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.