Există viață după despărțire, să nu te îndoiești de acest adevăr în clipa în care te simți epuizat și crezi că ai ajuns la capăt. Nu uita că fiecare sfârșit este un nou început.

Există viață după despărțire?

Există viață după despărțire, să nu te îndoiești de acest adevăr în clipa în care te simți epuizat și crezi că ai ajuns la capăt. Nu uita că fiecare sfârșit este un nou început. Călătoria ta încă nu s-a terminat, ceea ce e bun abia acum începe.

În viață, prin oricâte încercări ai trece imaginează-ți că nu ai nicio problemă, deoarece în realitate chiar așa este. Tu nu ești legat de nimic. Dacă ai devenit mai rece sau nu mai simți nimic pentru partenerul care ți-a împovărat viața, faptul că te amenință cu despărțirea este chiar eliberarea după care tânjești.

Există viață după divorț sau despărțire, nu te îngrijora. Copiii tăi sunt responsabili pentru ei la fel ca tine. Prea multă școală nu îi ajută la nimic. În viață fiecare se va dezvolta în funcție de voința și de capacitatea sa. Cu banii ne descurcăm până la urmă. Mâncăm acasă sau la restaurant, ne plătim facturile, suntem îngrijiți, mergem în vacanțe.

Întâi te limpezești, te împaci cu tine însuți, decizi ce îți dorești și apoi te aventurezi în noua etapă care își face loc în viața ta. Acea viață după despărțire. Dacă dorești să trăiești alături de un om de calitate devino tu un om de calitate mai întâi. Ultima afirmație nu este o jignire la adresa ta, ci o analiză mai profundă a celui care pretinzi că ești.

Chiar dacă ești un om remarcabil, care are o gândire cinstită, intenții pure și un CV impresionant, dificultatea constă în faptul că ești prea ancorat în imaginea pe care ți-ai construit-o despre tine dar care nu ești. Tu trăiești într-o realitate aparentă, căci te identifici cu mintea pe care nu o poți controla, la fel cum nu poate controla ea evenimentele care vin asupra ta. De aceea te doare.

Minții i-au fost întocmite reguli și prin urmare, identificându-te cu ea pierzi din putere. În lumea minții orice lucru care este corect este corect și orice lucru care este incorect este incorect. Când are loc o întâmplare incorectă te doare, iar când se întâmplă ceva corect te simți satisfăcut. Doar că Universul nu a fost conceput să funcționeze astfel, natura omului și a ființelor are alt mers, ai fost păcălit.

Din fericire tu ești acea Conștiență care se află în spatele minții și care se bucură atunci când o experiență incorectă se abate asupra ființei care ești. Ea cunoaște că în felul acesta te desăvârșești.

Există viață după divorț sau despărțire, după o ceartă cu părinții, după un loc de muncă la care ai renunțat, după o boală de care te vindeci sau care te pune la pământ. Există viață după un accident, ba chiar și după moarte. De fapt viața este singurul lucru care există, căci viața este veșnică iar moartea este re-viață.

Nu te vei putea bucura în momentul în care treci printr-un eveniment neplăcut, aceasta este o cerință uriașă pentru un suflet atât de mic ca tine. Pentru început încearcă doar să îl accepți, gândind că trebuie să existe ceva bun în toată harababura pe care o trăiești. Poate haosul este chiar impulsul cu ajutorul căruia te dezvolți spiritual, intelectual sau financiar.

Omul nu este efectul vieţii care are loc, ci cauza pentru care aceasta se desfăşoară. Atunci când reuşeşti să crezi acest lucru revii în prezent, devii stăpân pe situaţie şi trăieşti mai frumos.

Căsătoria este pentru oamenii normali, așa cum îi cunoaștem, nu pentru oamenii naturali, așa cum i-a creat Dumnezeu. Dumnezeu a dăruit oamenilor iubirea. Iubirea este legământul dintre un bărbat și o femeie, funia invizibilă care îi leagă pe parcursul vieții trăite în trup.

Oamenii căzuți în jocul minții nu au mai avut încredere în ei și în legământul sfânt, acela lăsat de Dumnezeu, de care se distanțaseră prin uitare, și astfel au fost nevoiți să creeze ritualuri pământești. Ritualurile s-au transformat în jurăminte, apoi în certificate ștampilate. Sigur că Dumnezeu nu se declară a fi împotriva a ceea ce hotărăsc oamenii pentru ei, dar oare o hârtie ar putea garanta sau simboliza iubirea?

Căci nu doar atracția fizică, dorința de dominare și obținerea garanției relației prin eliberarea actului de căsătorie contează, ci și prietenia, admirația și sentimentele care nu se văd. Dragostea se simte, nu se stabilește, ea este sau nu este.

Încetează să fugi de tine

O viață perfectă este ca o excursie lipsită de peripeții. Doar trecând prin furtuni te poți bucura de soare atunci când apare. Aceasta este perfecțiunea de fapt. Dă drumul trecutului și bucură-te în prezent, chiar dacă ai ieșit din el zgâriată, cu părul răvășit.

Încetează să fugi de clipele în care stai cu tine însăți, oricât de supărătoare ar fi. Fugind amâni dezastrul psihic, iar presiunea se amplifică din ce în ce. Acceptă situația ta din prezent, nu te mai lupta cu realitatea pe care ai hotărât-o fără să știi. Ai fost și fericită cândva. Când s-a întâmplat aceasta și ce te-a determinat să fii? Cât timp a trecut de atunci și ce poți face ca să reînvii bucuria?

Nu îți vei putea schimba viitorul atâta timp cât te lupți cu prezentul. Căci viitorul este tot prezent, un prezent care atunci când va veni la tine te va găsi fără vlagă. Nu mai hrăni conflictele, aruncă armele și pleacă. Întâi accepți situația, apoi îți pui mintea la contribuție ca să identifici soluțiile.

În viață avem nevoie unii de alții așa cum suntem. Înainte de a lua decizia să ne despărțim realizăm că avem nevoie și de separare. Viața după despărțire este o altă etapă benefică care trebuie experimentată. Mai există oameni frumoși și de calitate, dar tu te lași influențată de aparențe. Ești sceptică, crezi că nu mai există sinceritate și iubire, de aceea te doare.

Era odată un tânăr cu șapca întoarsă pe cap, cu ochelari la ochi și cercel în ureche, care cobora din tramvai ținând de mână o fată. Ea nu avea mai mult de un metru înălțime. Suferea de o afecțiune la coloană, fiindcă stătea aplecată mereu și se deplasa greu. Din când în când trebuia cărată în brațe. La strigătul unui călător grăbit, care i-a acuzat că țin prea mult ușa, tânărul își scoate ochelarii și răspunde lăcrimând:

– Vă rog frumos să îi permiteți să coboare în ritmul ei, e iubita mea!

Citește mai multe articole asemănătoare pe Blog.

Foto by freepik.com

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Acest site web folosește cookie-uri ca tu să obții cea mai bună experiență de navigare.