Ghidaţi de frică, bazați pe reguli și conduși de hoți

Ghidaţi de frică, bazați pe reguli și conduși de hoți

Ghidaţi de frică, bazați pe reguli și conduși de hoți

Ghidaţi de frică, bazați pe reguli, controlaţi de instincte și conduşi de hoţii care au fost seduşi de bani. Noi lipsiţi de dragoste și de încredere în sine, trăim fără apreciere și respect sau cinste. Avem valori absurde, tradiţii păgâne, vicii care ne îngroapă mai repede decât ne-a fost hotărât timpul. Am scris o scrioare pentru tine care începe cu cuvântul iubire. Începem!

Ne construim imagini artificiale cât mai complicate. Pe noi nu ne interesează în mod special să fim naturali ori buni. Cele mai mărețe dintre visuri stau în apariția la televizor. Suntem hipnotizați de trenduri, facem experimente pe noi. Suntem ghidaţi de frică ori tot mai preocupați de ceea ce cred alţii despre situaţia noastră. Pozăm în oameni fericiți, ne prefacem că zâmbim de fiecare dată când ne prăbușim emoțional sau financiar. Ne cumpărăm lucruri în speranța că ne vor șterge memoria sau falimentul.

Trăim ghidaţi de frică în toate domeniile, tot timpul. Mergem la biserică. Urâm creativitatea sau aplicarea propriilor idei, în schimb noi ne angajăm ca paznici. Stăm câte douăzeci și patru de ore în toate dughenele. Acceptăm destine traumatizante. Căsătorii seci clădite din interes. Hotărâm să aducem copii pe lume din cauză că ne trece vremea, că ne ofilim prematur, nu pentru că îi iubim.

Ne plănuim pensiile încă de la vârsta de douăzeci de ani, totuși majoritatea părinților noștri s-au stins cu mult timp înainte de a împlini șaizeci și cinci de ani.

În regulă, niciun lucru nu este rău ori bun în esenţă, ci toate sunt aşa cum decidem noi. Cu părere de rău îți scriu că nu toţi decidem pentru noi. Judecata de valoare aici nu îşi are locul, eu sunt observatorul ori rostitorul de adevăruri tulburătoare dar constructive.

În general ne temem de tot ce nu cunoaştem. Detestăm schimbările de orice fel. În cele mai nefericite dintre cazuri noi nu reuşim decât să le amânăm. Din acest motiv creăm haos ca să le evităm.

Vrem război şi vărsare de sânge, apoi implorăm salvare de la vreun Mesia. Căci, aşa funcţionează lumea. Tragem cu mâinile de trenul schimbării, ghidaţi de speranţa nebunească că vom reuși să îl ţinem pe loc. În realitate, rămânem noi în urmă.

Nu vrem mister ori aventură, ne dorim siguranţă. Tânjim după garanţii. Nu avem încredere în viaţă şi în mersul ei și în beneficiile care se ascund în spatele evenimentelor care contribuie la dezvoltarea noastră. Ne-am lăsat creierele să vegeteze, au prins rădăcini care s-au alungit până în spatele televizoarelor, menite să facă treaba în locul nostru. Am renunţat la responsabilitatea care ni s-a dat, harul gânditului și al discernământului.

Noi nu ne încredem în Dumnezeu ci ne lăsăm ghidaţi de frică. Suntem controlați de teama de moarte sau de tiranii care sub amenințarea morții ne-au arestat.

Când alegi să trăieşti o perioadă mai lungă de timp respectând un program prestabilit, urmând aceleaşi ritualuri ori activităţi, mintea intră într-o stare pe care unii au numit-o pilot automat. Ea nu mai depune niciun efort în a prelua informaţii, a le analiza şi a decide pentru tine. Atunci, această sarcină e preluată de către instincte și motorul minţii încetineşte, se opreşte, mintea devine sedentară.

Orice schimbare produsă în viaţa ta o reactivează. Reactivarea minții îţi cauzează stări de disconfort, la început, aşa cum experimentezi în zilele când îţi foloseşti musculatura corpului la intensitate mai mare decât de obicei.

Când reîncepi antrenamentele la sala de forţă după o perioadă mare de absenţă, te dor muşchii, ai febră musculară iar senzaţia persistă chiar o saptămână, în funcție de caz. Așadar, adaptează-te schimbărilor, nu trăi ghidat de frică! Trăiește cu speranță și fă pace cu tine însuți.

Cea mai surprinzătoare senzație de eliberare am simțit-o într-un moment în care fusesem părăsit de toți, la propriu și la figurat, apoi am plecat spre gară la nimereală. M-am urcat în primul tren care a venit iar după treizeci și șapte de kilometri m-am dat jos, în câmp. Localitatea se numește Comuna Mitreni, județul Călărași.

Am coborât într-un loc în care nu se vedea nimic în depărtare în afară de o pădure și o întindere tăiată pe jumătate de cale ferată. Partea dreaptă era galbenă datorită florilor de rapiță iar partea stângă era verde, fusese plantat grâu pe ea. Acolo am simțit că majoritatea oamenilor trăiau ghidați de frică, iar eu venisem în speranța de a scăpa de ea.

M-am așezat pe linia de tren imediat cum cele două vagoane aproape goale, plus locomotiva, au părăsit stația. Am rămas mai bine de șase ore. Venisem la întâlnire doar eu și cu mine ori mai bine zis eu și Dumnezeu. Pe linia aceea trenurile treceau de două ori pe zi, dimineața și seara. Nu aveam nevoie de nimeni în preajma mea, eu aș fi stat așa pentru totdeauna.

Dincolo de judecăților celor mai puțin fericiți, departe de gălăgia orașelor, de vocile oamenilor sau de pretențiile și de răutățile tuturor, eram liniștit. Mă uitam la furnici și la avioane. Acolo mi-am recăpătat energia ori dorința să fac ceva cu viața mea.

Cu câteva clipe înainte de a închide ochii, o tânără în vârstă de douăzeci de ani a declarat că dacă i s-ar mai acorda o șansă, măcar o zi, ar petrece-o împreună cu câinele ei, stând în parc să privească iarba și cerul. Așa că nu renunța la tine, nu îți pierde strălucirea, prețuiește viața, folosește-te de calitățile tale.

Ți-am pregătit o surpriză mult iubite cititor, tocmai ce am terminat de scris o carte, un proiect la care lucrez de mai bine de nouă luni, volumul cu numărul cinci al seriei Vorbind cu Dumnezeu. Bucuria mea constă în faptul că îți ofer cartea în mod gratuit după primele zile de la publicare. Tot ce îți cer să faci e să mă urmărești pe Facebook ca să fii la curent cu noutățile pe care ți le pun la dispoziție.

Citește mai multe articole asemănătoare pe Blog.

Trăim ghidaţi de frică, mergem la biserică însă nu ne încredem în Dumnezeu.
Urâm creativitatea și aplicarea propriilor idei, detestăm schimbările de orice fel.
Alberto Bacoi

Lasă un răspuns