Într-o zi, un bătrân mi-a spus să nu caut niciodată să grăbesc lucrurile, căci toate se vor aşeza la timpul lor. Tot ce am eu de făcut este să fiu prezent în fiecare moment al vieţii mele şi să îl cinstesc, să fiu recunoscător pentru fiecare minut al fiecărei zile, pentru fiecare emoție, pentru fiecare peisaj din natură, pentru fiecare lacrimă ori picătură de lumină.
În ceea ce îl privește întreaga viaţă s-a uitat la ceas, blestemând timpul, dorind ca orele să zboare ca să scape de la serviciu. În felul acesta i-a trecut viaţa, detestând. Spunea că astăzi ar munci fără să fie plătit, doar să îl primească cineva undeva. Dar nu mai putea, cu părere de rău murmura zicând că i-a trecut timpul.
A dăruit tot ce a agonisit copiilor lui în speranța că aceștia îl vor vizita. Însă copiii lui au devenit adulți și sunt prinşi în jocul vieţii. În tinerețe și-a ignorat familia și a urât timpul, vrând ca ai lui copii să crească în mod rapid ca să își facă rostul lor. Iresponsabilitatea l-a determinat să se lepede de iubire, manifestând tot timpul un comportament tăcut și rece.
Noi oamenii, încă din copilărie procrastinăm obligațiile și absorbim confortul care ține atât de puțin, ca să trăim senzația de moment. Și astfel deformăm percepția trecerii timpului.
Apoi ne grăbim să creștem, să absolvim, să ne angajăm, iar după ce depășim pragul de treizeci de ani regretăm. Atunci simțim pentru prima dată faptul că ni se diminuează energia, ne piere entuziasmul, îmbătrânim și murim.
Totuși, citind reușim să ne delectăm. Lecturând ne îmbogățim bagajul cunoașterii în mod relaxant, nu într-unul impus sau stresant. Din fericire pentru noi eu îmi dedic timpul liber ție, ca să îți scriu.
Cu răbdarea nu treci marea, valurile lumii le învingi înotând. Ceea ce mi-ar plăcea să știi este că nu ți-a fost destinat să pieri. Cu răbdarea nu păcăleşti nici timpul, ci oprești gândirea compulsivă care nu te lasă să te bucuri de viață așa cum este ea. Timpul există doar în programarea noastră mentală, în realitatea reală lumea a avut loc deja, aşa cum au înţeles încă din vechime profeţii. Ei au reuşit să cucerească timpul, să privească cu un scop precis în viitor și să îl influențeze.
Lumea se află în continuă mișcare. Cu sau fără unul dintre noi, ea merge. Intenția sufletelor care vin este ca în timpul trăirii să facă ce pot, cu ceea ce găsesc aici. Societatea a devenit aerul, poluarea există, noi suntem filtrele care împrospătează lumea şi o curăţă.
Atunci când vrei ca cineva să aibă o părere bună despre tine, cunoaște faptul că nu contează cât de frumos arăţi, contează ce transmiţi. Igiena și aspectul sunt ingrediente importante, dar o intenție curată presărată cu cuvinte înțelepte completează rețeta.
În urmă cu câțiva ani mi-am publicat prima carte și mulți cititori ocazionali m-au contactat ca să îmi confirme faptul că mesajul cărții este valoros și că au fost treziți, dar nu îl pot transmite mai departe din cauză nu e scris corect din punct de vedere gramatical. Și l-au pus la îndoială, când în realitate chiar ea este dovada, aceasta este minunea.
Prin urmare, aproape de fiecare dată încercăm să trezim frumuseţea şi starea de bine în vieţile noastre prin intermediul gândirii, adică folosindu-ne intelectul, de aceea nu reuşim. Sentimentele frumoase provin dintr-o stare mai profundă de conştienţă, la care mintea nu are acces.
Eu nu îți cer nimic, doar îți ofer speranța ca să îți recapeți credința. Ai fost născut din pământ, însă poți străluci la fel ca soarele sau poți redeveni Soarele. Rolul meu este să îți amintesc cine ești, atât.
Viața nu îți cere CV-ul, analizele medicale sau fluturașii de salariu. Ea îți cere recunoștința pe care nu i-o poți da. În funcție de atitudinea cu care privești viața primești recompensa, care este fericirea. Timpul este procesul prin care din orb devii clarvăzător, dintr-o crenguță înmugurită devii un copac matur.
Începând de astăzi propun să ne străduim să vedem şi latura frumoasă a vieţii, să preţuim ceea ce avem înainte să pierdem, să ne deschidem inimile mai degrabă decât să trăim încordaţi, vieţi urâte şi reci, ca fricoşii.
Timpul nu vindecă nimic
Timpul nu vindecă rănile, îți limpezește mintea. Nu te teme, deoarece în viață nu poți pierde o persoană. Dacă ai pierdut-o înseamnă că nu i-ai avut niciodată iubirea. Oamenii nu se posedă dar nici nu se evaporă. Timpul dezvăluie adevărul care te lovește sau te mângâie în funcție de partea către care ai înclinat balanța câtă vreme ai deținut puterea.
De aceea te îndemn cu modestie să te mai iubești din când în când și pe tine. În vremurile acestea tulburi, în care oamenii au devenit reci şi egoişti, tu fii cald şi altruist, ca să îţi dovedeşti puterea. Stabilitatea să fie arma ta, dragostea îţi este esenţa.
Viața trăită pe Pământ este etapa în care guști din toate sortimentele alimentare, ca să le alegi pe ale tale și să prepari rețeta ta. Împlinirea de sine nu se măsoară prin câte femei ai iubit, câți bani ai avut sau câte fripturi ai încins pe grătare, ci prin clipele rare în care ți-ai făcut sufletul fericit.
Astăzi lăcomia ne face să ne ucidem între noi. Neglijența și încăpățânarea provoacă catastrofe în timp. Corupția distruge sistemul în care oamenii cinstiți și muncitori și-au pus toată încrederea. Soluția este să ne îndreptăm atenția către interior, ca să învățăm să trăim în pace, să ne respectăm unii pe alții, să ne mulțumim cu mai puțin, să fim recunoscători mai des.
Nu timpul vindecă inima, iubirea vindecă mintea îmbolnăvită de teama că nu mai există iubire sau frumos, dacă mintea nu a primit ceea ce consideră că i se cuvine sau dacă nu a înțeles rolul acestui medicament minunat încă.
Nu există viață fără provocări, fără suișuri morale și coborâșuri psihice, altfel nu ai putea să devii doctorul tău. Ceea ce am reușit să îți transmit prin cartea Eu și Dumnezeu este că în realitate tu ești eroul din interiorul tău.
Citește mai multe articole asemănătoare pe Blog.
Foto by freepik.com