Nu fi păcălit cu spiritualitatea. Nu deveni o victimă, fiind îndepărtat, considerat ciudat, iar în final părăsit de toţi.

Nu fi păcălit cu spiritualitatea

Nu fi păcălit cu spiritualitatea. Nu deveni o victimă, fiind îndepărtat, considerat ciudat, iar în final părăsit de toţi. Află cum să eviți aceste neplăceri citind articolul pe care l-am scris la cerere. Decât să judeci oamenii sau să cauți să îi îndrepți împotriva voinței lor, mai bine faci ceva bun pentru tine.

În lumea aceasta mare toţi oamenii sunt speciali, cu toţii am venit aici cu scopuri bine definite și cu o dorință arzătoare de a experimenta. Cu toate acestea nu ştiu dacă există un om mai spiritual decât mine. Și nu o spun din dorința de a mă lăuda, gândirea profundă este mai degrabă o disfuncţie decât o calitate, căreia am reuşit să nu îi devin victimă.

Un lider spiritual real nu va lăsa niciodată impresia că este superior altor oameni. Nu fi păcălit de cei care adoptă o atitudine de ghid spiritual consacrat, acea abordare este un mit. Caută să îi eviți ca să nu te condamni.

Nu fi păcălit de cei care în loc să se coboare la nivelul celui care înţelege mai puţin, ca să se ridice împreună, zâmbesc ironic, susținând faptul că în realitatea lui Dumnezeu nu există probleme şi că doar cei iluminaţi pot izbăvi. Oare Dumnezeu râde de oameni din cauza faptului că nu înţeleg nici 1% din modalitatea în care funcţionează Universul, că nu ştiu nici cum funcţionăm noi ca ființe sau de ce?

Nu fi păcălit de cei care citesc mult și experimentează puţin, care te învaţă despre viaţa despre care nu ştiu (a se citi nu simt) mare lucru. Adevărata cunoaștere vine în urma experimentării lumii interioare și a celei exterioare și prin nașterea spiritului. Spiritualitatea este calea, dar fiecare cale este unică.

Nu fi păcălit de cei care îţi vând cursuri contra cost, care îţi prezintă spiritualitatea ca pe o teorie bună de reţinut, ca pe o ierarhie scrisă, ca pe o biblie. Spiritualitatea nu poate fi scrisă într-un manual, prin ea fiecare om se scrie pe el însuşi.

Spiritualitatea se aplică, ea nu este o himeră. Dacă ai primit darul de a vedea, împreună cu el ai primit şi sarcina pe care ai ales să o împlineşti ca să fii util lumii cu ceva. Dacă de ziua ta primeşti o șurubelniță electrică și un fierăstrău, fii sigur că ai nevoie să construieşti ceva. Nu te lăsa păcălit de practicanţii care se laudă cu uneltele.

Proaspeții inițiați, care se opun la tot, trăiesc într-o mare tulburată de gânduri. Minţile lor sunt confuze, iar egoul se simte amenințat mereu. Nu fi păcălit de cei care caută să te convingă că ceea ce te înconjoară este o iluzie, un Matrix, un program realizat pe calculator de o inteligență superioară sau o hologramă. Lumea nu este o minciună.

Un copac poate fi mai real decât tine atunci când uiți cine eşti. În realitate iluzia este lumea care a fost construită peste lumea care a fost creată. Reciteşte afirmaţia mea: iluzia este lumea (societatea) care a fost construită peste lumea (natura) care a fost creată.

Visătorii care îți povestesc despre fiinţele hidoase cu antenuţe în loc de ochi, despre extratereştri numiţi anunnaki sau reptilieni, draconieni și așa mai departe, nu au nimic în comun cu spiritualitatea.

Arhaicii care îţi vorbesc despre superstiţii, ghicitori, tradiții, religii și horoscop, nu au nimic în comun cu spiritualitatea. Ei nu cunosc adevărul și înțelepciunea lui Dumnezeu, nici lumina și nici viața. Iar manipulatorii care se oferă să te iniţieze, ca să îţi deschidă al treilea ochi sau să îți curețe chakrele, nu au nimic în comun cu spiritualitatea.

Spiritualitatea înseamnă capacitatea de a cântări valoarea conţinutului după ce ai desfăcut ambalajul. Ea este cea mai înaltă formă de înțelepciune pe care a cunoscut-o acest neam numit rasa umană. Spiritualitatea nu înseamnă să ai admiratori, ci să înveţi să admiri oameni.

Spiritualitatea nu este despre competiţie, este despre dezvoltare prin colaborare. Este despre libertate, simplitate și unitate. Spiritualitatea este căldură și acceptare și se manifestă prin menajarea micilor vieţi pe care le trăim în formă şi în afara ei. Ea este recunoaştere și recunoştinţă.

Nu fi păcălit cu visele

Omul slab vede slăbiciunea lui în ceilalti. Hoţul îi bănuieşte pe cei din jur că l-ar putea fura. Orbul nu ştie că ar putea vedea. Spiritualitatea îți dăruiește capacitatea de a vedea lucrurile așa cum sunt.

Discernământul te ajută să strecori orice informaţie prin filtru propriu. Din amalgamul de informații iei ce e bun şi folositor şi porneşti la drum. Îi admiri pe cei care te inspiră, dar nu venerezi pe nimeni. Nu fi păcălit de oamenii cu influenţă, care te îndeamnă să te încrezi în învăţătura lor, mai degrabă decât să te bazezi pe tine însuți.

Explorând realitățile, crescând în cunoaștere, vei realiza faptul că nu poţi vorbi deschis cu oricine. Pentru majoritatea oamenilor simţirile tale nu sunt altceva decât poveşti înfiorătoare, rostite de un om pierdut cu mintea, care a suferit prea mult. Odată ce devii profesor vei simţi fiecare om, vei cunoaşte la ce nivel se află și cât este capabil să audă.

Și să nu crezi că dacă ai aflat ceva ce până astăzi nu ai ştiut eşti primul care a ajuns în vârf, iar din acest motiv meriţi să fii aplaudat. În viaţă înveţi până în clipa în care pleci din ea, dar şi după ea. Oameni luminaţi au trăit şi înainte de tine şi vor trăi şi după tine. Nu te compara cu nimeni, fii tu însuţi până la sfârșit.

Nu fi păcălit de mentorii care te ademenesc cu fericirea. Fericirea nu se definește printr-o stare egoistă în care nu îţi mai pasă de nimic, în care nu te mai doare nimic și nu mai simţi nimic pentru ceilalți. Fericirea îi binecuvântează pe cei care simt mai intens, care cad şi se ridică singuri, și nu se plâng în timpul furtunii, ci dansează în ploaie ca niște nebuni liberi.

Spiritualitatea nu te ajută să câştigi mai mult sau să trăieşti o viață mai confortabilă, te ajută să devii recunoscător pentru ceea ce ai. Ea te face să realizezi faptul că nu ai nevoie să ajungi undeva anume ca să începi să te bucuri, ești liber să zâmbești acum.

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Comandă cărți Comandă cărți
Acest site web folosește cookie-uri ca tu să obții cea mai bună experiență de navigare.