Am reuşit să fiu sincer cu mine, să cunosc unde am reuşit şi când am căzut, apoi m-am ridicat. Astăzi mă cunosc, mă accept, am încredere în mine, îmi pun în valoare calităţile şi încurajez fiecare om să facă la fel.

Am reuşit să fiu sincer cu mine

Am reuşit să fiu sincer cu mine, să cunosc unde am reuşit şi când am căzut, apoi m-am ridicat. Astăzi mă cunosc, mă accept, am încredere în mine, îmi pun în valoare calităţile şi încurajez fiecare om să facă la fel. Când am reuşit să fiu sincer cu mine am realizat că pot avea încredere şi în ceilalţi. Dar oamenii care caută să mă rănească sunt prea mici ca să şi reuşească. Succesul lor în ceea ce priveşte întristarea mea depinde doar de mine.

În unele dimineţi mă trezesc cu o senzaţie puternică de plictis sau de neputinţă, sunt prea obosit pentru a identifica scopul noii zile care a venit. Dar imediat realizez că eu sunt cel de care depinde starea mea, bucuria şi fericirea.

Am reuşit să fiu sincer cu mine pe deplin. Și tu o poţi face. În ceea ce mă priveşte nu îmi plac oamenii care îşi plâng de milă, însă, încerc să îi înţeleg şi îi ascult fără să îi judec. Lor le spun că suferinţa nu dispare suferind, că grijile nu dispar îngrijorându-te şi că bogat devii oferind.

Când te opreşti din a mai trăi cum crezi tu că este mai bine şi laşi viaţa să te poarte pe braţele sale, atunci începi să observi minunile lumii. Este ca şi cum natura îţi transmite ceva. Aerul răcoros, liniştea dimineţii, ceaţa, copacii, norii, păsările, lacurile, câinii, cafeaua. Îţi vine să te urci într-o decapotabilă şi să te mai întorci acasă peste o lună. Aştept toamna, ea mă face să simt. Am reuşit să fiu sincer cu mine, sunt un romantic pe cale de dispariţie, sunt un gânditor parcă rămas singur.

Am vizitat oraşul Veliko Târnovo din Bulgaria şi am rămas plăcut surprins. O cetate, străzi pavate cu piatră, poduri şi locuinţe construite pe culmi, verdeaţă, râuri şi un aer curat. În luna septembrie am o întâlnire cu câţiva cititori dragi în Stuttgart, Germania. Prima jumătate a verii mi-am petrecut-o în Grecia, pe Insula Corfu, lucrând. În octombrie, mă aşteaptă un city break în Praga sau în Lisabona. Iarna mi-ar plăcea să o petrec la ţară.

Vezi tu, eu nu am îndrăznit să visez că voi zbura cu avionul ori că voi pluti cu feribotul vreodată. Nu am avut curajul să cred că voi alina vreun suflet vreodată ori că cineva va avea nevoie de mine cândva, atâta vreme cât eu eram cel care avea nevoie de ajutor. Nu mi-am dorit să devin o persoană publică iar când am vorbit pentru prima dată în faţa oamenilor mi-am pierdut cuvintele şi am ieşit afară.

Încurajările venite din partea unor părinţi maturi ar putea înălţa un copil pe cea mai înaltă treaptă socială. Dar dacă sunt rostite într-un mod fals, pot azvârli copilul într-o prăpastie mentală și nimeni să nu o ştie. Să reușești tot ce îți propui în viață, fără să încalci drepturile celorlalți sau să profiți de pe urma lor, asta înseamnă să fii un om împlinit.

Am reuşit să fiu sincer cu mine și apoi m-am descoperit, astfel am aflat că pot. Viaţa mea ar fi fost mult mai liniştită dacă nu mă expuneam, dacă nu încercam să îţi fac cunoscut mesajul care mi-a schimbat viaţa. Dar așa am cunoscut fericirea. Şi tu o poţi face, tu eşti mai minunat decât mine, eşti mai puternic, mai frumos şi mai isteţ. Ai potenţial iar asta e bine. Încrederea în sine se dobândeşte căzând, ridicându-te şi încercând iar.

Într-o societate clădită pe fals puterea a fost confundată cu frica, cu iresponsabilitatea ori cu ignoranţa. În realitate, puterea este şi vulnerabilitate. Căci adevărata putere constă în a expune partea din tine de care oamenii s-ar putea folosi ca să te rănească și totuși să nu reuşească. Atunci când eşti sincer cu tine nu te mai doboară nimic.

Gratitudinea și stăruința te premiază

Viaţa mea a devenit o sărbătoare. Cinstesc dimineţile cu clipe de linişte în care sorb din ceai ori cafea. Eu dimineaţa iau cele mai înalte decizii, ca să fac ceva cu viaţa mea. Pe lângă dimineți, ador serile sau preţuiesc zilele. Pe parcurs am realizat că minutele petrecute cu tine însuţi sunt de aur.

Viaţa e frumoasă, mă bucur că trăiesc, că iubesc, simt că oamenii au nevoie de mine. Am reuşit să fiu sincer cu mine. Am început să mă port frumos cu mine, acest lucru se reflectă în comportamentul pe care îl afişez faţă de alţii. Oare cum ar arăta lumea dacă ne-am purta cu ceilalţi oameni aşa cum ne purtăm cu noi?

Suferinţei îi sunt recunoscător, grijile m-au stimulat ca să găsesc soluţii utile. Singurătatea m-a ajutat să mă dezvolt iar tristeţea m-a ţinut pe poziţie. Dragostea m-a crescut în aşa fel încât să nu rămân dator cuiva și provocările m-au urcat, eşecurile m-au făcut mai puternic și realizările m-au încurajat să merg mai departe. Admir oamenii care caută și se regăsesc, care apoi luptă să schimbe ceva. O intenţie pură ne face mai frumoşi.

Spunea cineva că o zi în care nu ai râs este o zi pierdută. Cât de real pare acest citat care pe toţi oamenii i-a speriat. Trişti, oamenii au început să creadă că pierd zile. Trăind am realizat că o zi în care nu ai râs, în care nu ai suspinat şi nu ai plâns, una în care nu ai iubit, nici simţit și nici nu ai gândit, este o zi pierdută. Din fericire facem toate acestea zilnic și astfel, câştigăm zile. Noi suntem motivaţia şi scopul, călătoria şi destinaţia.

Şi mai sunt cărţile pe care le iubesc, ele m-au învăţat să fiu omul care am devenit. Eu nu credeam că mă va citi cineva vreodată, dar am învățat că viaţa ştie să te surprindă în mod plăcut. Citește online.

Oamenii nu văd viaţa aşa cum este, o văd în felul în care au fost formaţi să o vadă. Ei nu ştiu ce văd, văd ceea ce li s-a spus să vadă. Majoritatea celebrităţilor rostesc adevărul abia atunci când se află pe patul de moarte, ca oamenii să îl audă şi să nu mai repete greşelile lor. Eu trăiesc în adevăr în fiecare zi, pur și simplu, pentru că asta sunt.

Citește mai multe articole asemănătoare pe Blog.

Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments