Dumnezeu vorbeşte tuturor oamenilor

Dumnezeu vorbeşte tuturor oamenilor

Dumnezeu vorbeşte tuturor oamenilor

Dumnezeu vorbeşte prin oameni tuturor oamenilor. Dumnezeu vorbeşte prin vise, prin filme, prin fotografii sau prin melodii. Și tot El te inspiră prin natură sau prin animale. Când cauţi răspuns la o întrebare ciuleşte urechile, ascultă în mintea ta ca să auzi ce te îndeamnă inima.

Evident, de faptul că Dumnezeu vorbeşte nu ai nevoie să te conving, cu toţii am experimentat-o de nenumărate ori. Aceasta a devenit meseria mea, sunt un profesionist. În public o fac de mai bine de cinci ani însă în intimitate o fac dintotdeauna. Dacă eşti nou aici şi te-am făcut curios, citeşte online şi vezi despre ce este vorba.

Dumnezeu vorbeşte prin oameni, fie ei profeţi, scriitori ori oameni simpli, dar cum ar putea să vorbească prin glasul unui bătrân care şi-a ucis în tinereţe câinele şi fiul?

Poftim? Poţi repeta ceea ce ai spus?

Am spus că Dumnezeu a vorbit prin glasul unui bătrân care şi-a ucis câinele şi fiul.

Ţi-ai pierdut minţile? Câţi oameni crezi că vor mai citi povestea ta acum?

Nu, nu mi le-am pierdut, căci dacă mi-aş pierde mintea, împreună cu ea ar cădea opoziţia. Atunci aş trăi într-o pace deplină. Contrariile se ascund în gândirea care încearcă să opună rezistenţă spiritului. Uneori te doboară, iar alteori te transformă într-un soldat al dragostei. Cu toţii îmi vor citi povestea, ba de această dată o vor accesa şi mai mulţi.

Dumnezeu vorbeşte atunci când te aştepţi mai puțin, prin oamenii de la care nu te-ai gândit să auzi așa ceva. Ei nu realizează ce se întâmplă, o fac în mod inconştient, parcă ar fi hipnotizaţi. Ceea ce vorbesc cred că vine de la ei, dar nu este aşa. Dacă eşti un bun ascultător vei recunoaşte vocea Prietenului tău cel mai bun oriunde vei merge.

Eram copil, împlinisem vârsta de şaisprezece ani și lucram pe un şantier sinistru, unde se renova o şcoală. Treceam printr-o situaţie puţin spus dificilă. De mama nu ştiam nimic de mai bine de doi ani. Nu o puteam vizita, fiindcă nu ştiam unde locuieşte, nici ce număr de telefon are ori dacă mai trăieşte. Aveam trei fraţi mai mici, care erau plecaţi cu ea.

Tata era mai mereu internat iar casa rămăsese goală. Ea fusese părăsită atât de căldura familiei cât şi de bani și de alimente, de rude, de vecini sau prieteni, şi de orice fel de condiţie decentă de trai. Eram supus la o cură de slăbire ori mai bine zis de inaniţie fără voia mea, o spun astăzi râzând. Mă hrăneam cu pâine prăjită în ulei şi apă cu zahăr. Poate o dată pe săptămână mâncam cartofi prăjiţi.

Imaginea descrisă începuse să se tranforme totuşi într-un lux. Cureaua se strângea din ce în ce mai tare, aşa că am fost nevoit să mă angajez, în acele condiţii, la acea vârstă. Lucram cocoţat pe o scară, la peste patru metri înălţime, ţinând o găleată cu material într-o mână şi un fier de glet în cealaltă; finisam tavanele pe holul școlii. Învăţasem o şmecherie, ca să nu cobor de pe scară și să o mut de fiecare dată când finalizam o porţiune îmi legam picioarele de ea şi mergeam aşa.

Când voiam să mă odihnesc o făceam pe scară preţ de zece secunde. Nu aveam voie să ne oprim decât în pauză de masă. Un şef de şantier trecea pe neaşteptate pe holuri ca să ne controleze, iar dacă prindea pe cineva stând, acela era trimis acasă.

Cred că cea mai mare durere a mea nu a fost faptul că nu mâncasem de o săptămână de zile sau că aveam ameţeli, mă apăsa teama că am ajuns aşa şi că era posibil să rămân acolo pentru totdeauna. Fusesem invitat de nişte colegi să mâncăm împreună, însă i-am minţit că voi lua masa în oraş, îmi era ruşine că nu aveam nici bani şi nici mâncare.

Într-o dimineaţă, am rămas uimit, frigiderul era băgat în priză, iar deschizând ușa, înăuntru am găsit patru ouă. Așa că le-am fiert şi le-am luat cu mine la pachet. Ziua se anunţa a fi un succes! Rămăsese o săptămână până la primul salariu.

Și ar fi avut să fie o zi de succes dacă aş fi ştiut cât timp trebuie ţinute ouăle la fiert. La serviciu când le-am curăţat am constatat că sunt crude şi că nu pot fi mâncate. Le-am aruncat, am plâns și m-am dus să lucrez. Ea a fost prima zi când mi s-a făcut rău de-a binelea, că am ameţit şi am căzut de pe scară. Dar nu am păţit nimic grav, patru metri înălţime nu e cine ştie ce.

Nu m-a văzut nimeni, nu am spus nimănui, nu puteam risca să îmi pierd locul de muncă, și chiar dacă aş fi povestit cuiva peripeția mea, cine m-ar fi crezut că nu am ce mânca? O cunoştinţă mi-a spus, citez:

–  Ce vrei frate, dacă nu ştii să te descurci ca băieţii, cu ce să te ajute taică-tu ăla?

Dumnezeu vorbeşte, poveşti adevărate

Eram speriat, derutat, orfan, totuși o ascundeam cât puteam. Păream un copil glumeț dar responsabil, care muncea mult şi bine. Învăţam angajații mai în vârstă să lucreze, ca să le iasă mai bine. Exista un singur secret, pasiunea. Pe şantier umbla vestea că unul dintre angajaţi, un bătrân tăcut de care se fereau toţi, îşi ucisese câinele sau fiul. Alţii spuneau că îşi omorâse şi soţia. Nu ştiu dacă fusese condamnat pentru faptă, dacă a scăpat ori dacă o ispăşise deja, cert este că lucra cu noi. Poate toate acestea erau doar zvonuri.

Am dat nas în nas cu el alergând pe scări ca să chem toți angajaţii în curte, veniseră materialele și eram obligaţi să cărăm. Bătrânul s-a uitat la mine şi a vrut să îmi spună ceva. La prima vedere nu păream un tip retras, un copil atât de matur şi cu atâtea responsabilităţi sau probleme. Mă pricepeam la a aborda atitudini prin care mă puteam apăra.

I-aş fi doborât valorile ori intenţiile printr-un singur cuvânt, criminalul, cu toate acestea bătrânul parcă a privit prin mine şi am rămas neclintit. Ceea ce îmi vorbea nu avea legătură cu locul de muncă. Şi-a pus mâna în dreptul inimii și m-a privit în ochi. Apoi a vorbit, calm, cu o voce caldă. Cuvintele lui au fost:

Nu te îngrijora, Eu sunt aici, nu vei fi singur și niciodată nu ai fost. Nu te teme, căci sunt alături de tine. Sunt aici şi voi fi cu tine până la sfârşit. Eu sunt aici.

Dumnezeu vorbeşte tuturor oamenilor şi îi iubeşte pe toţi oamenii indiferent cine cred ei că sunt, cum sunt şi ce au făcut cu vieţile lor. Dacă ştiu sau dacă nu ştiu faptul că sunt iubiţi, cu toţii sunt iubiţi, chemaţi şi aşteptaţi acasă, iar toţi trăiesc întocmai ce au ales să trăiască, ca să crească.

Nu mă consider un om special, cel mai măreţ vis al meu a fost să fiu exact ca tine. Dumnezeu vorbeşte, eu doar am ales să ascult şi să notez tot ceea ce vorbeşte.

Citește mai multe articole asemănătoare pe Blog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.