Viaţa te iubeşte şi la ora 08:00 dimineaţa. Bună dimineaţa, este 8 iunie 2017, ziua în care am scris articolul pe care îl citeşti acum. Ştiu, te-a atras titlul pe care l-am ales. Din acest motiv îmi dau silinţa. Vreau să pleci mai încrezător în tine decât erai atunci când ai deschis Pagina mea.
Mă aflu într-o localitate mică situată pe Insula Corfu, în Grecia. Nu am venit în vacanţă, sunt aici ca să lucrez. Banii obţinuţi din vânzarea cărţilor şi din donaţii au fost investiţi în promovare aşa cum am promis. Mulţumesc. Apoi, la fel ca tine am nevoie să mă întreţin, să îmi plătesc facturile, să cumpăr diverse lucruri şi să îmi susţin financiar familia. El este un prilej de a ne simţi utili mai degrabă decât umili. Zâmbeşte, viaţa te iubeşte.
Am nevoie să ajung în oraş ca să rezolv câteva acte. M-am aşezat pe o bordură, în staţie. Aştept de mai bine de o oră autobuzul de Corfu. Localitatea Agios Georgios e pustie la această oră, nu zăresc alţi oameni pe aici. Drumurile par că ar fi închise. Mă simt ca într-un film cu scenariu apocaliptic, în care ca rol principal joacă Will Smith. Doar marea este vie, stâncile vorbesc. Am coborât la apă.
Un vapor de mărfuri a ancorat în larg, o barcă cu patru persoane la bord se apropie de mal, un avion zgomotos trece pe deasupra mea la o altitudine foarte joasă. Dacă aş ridica mâna m-aş agăţa mişeleşte de trenul său de aterizare, ca să zbor cât mai departe de tot, aici şi oriunde, în realitatea în care oamenii se iubesc, acolo unde se cinstesc şi se respectă vreau să trăiesc.
Nu mi-am pierdut minţile, cel puţin nu încă, chiar dacă uneori vorbesc prea frumos ca ale mele cuvinte să pară că sunt reale. Cunosc lumea despre care povestesc fiindcă de acolo vin şi mă încântă gândul că în scurt timp o să mă întorc. Am ajuns să îi invidiez pe cei care pleacă dintre noi înaintea mea.
Ah, ce mult aş vrea să pot să trăiesc vremurile în care oamenii se vor iubi. Scrâşnesc din dinţi, habar nu aveţi ce înseamnă aceasta, nici în ce constă iubirea. Câte frumuseţi trăieşti şi cât te bucuri.
Visez să călătoresc cu trenul dar să nu mă mai opresc vreodată. Vreau să mă aşez pe scaunul de la fereastră şi să sorb emoţionat din berea mea. Vreau să număr apusurile şi răsăriturile, şi să îmi notez numele oamenilor pe care îi întâlnesc, cu care interacţionez. Totuşi, călătoria ar fi obositoare. În realitate asta facem aici cu toţii, iar viaţa te iubeşte oricine ai fi şi oricum ai trăi.
Zâmbeşte, viaţa te iubeşte, lasă-ţi inima să te ghideze. Preţuieşte-te în sens constructiv ci nu egoist şi devino conştient de importanţa ta. Da, iubeşte ploaia ca să primeşti abundenţa. Nu uita că doar cei mulţumiţi primesc şi că cei care renunţă la vechea viaţă primesc una nouă, celor răniţi li s-a dat mângâierea.
Încetează să discuţi despre lucurile pe care nu le ai, în schimb caută să fii recunoscător pentru ceea ce ai. Nu e vorba de o altă teorie, procedând astfel te vei simţi mai bine. Efectele apar instantaneu.
Viaţa te iubeşte oricine ai fi
Atunci când întreb pe cineva cum este într-o ţară ori într-o anumită zonă, aştept un răspuns la întrebarea cum sunt oamenii. Nu mă interesează să aflu cât de bine sau de rău funcţionează politica ei sau economia. Aceste criterii cu adevărat nu contează, în realitate ele chiar nu există. Totuşi omul poate da formă irealului, mânat de slăbiciunea minţii, de puterea minciunii care s-a ascuns înăuntrul său.
Atunci când mă preocupă oamenii trăiesc prezentul. Când îi ajut, le consolidez viitorul. Aştept de la umanitate să creeze o bombă de iubire, pe care să o detoneze în vârful Pământului ca să ajungă până la capătul opus şi să nu scape nimeni necontaminat. Viaţa te iubeşte şi când urăşti, chiar şi atunci când răneşti şi nu iubeşti. Iar atunci când nu iubeşti uiţi că eşti iubit, de aceea urăşti totul şi te chinui atât de tare.
Viaţa te iubeşte atunci când eşti trist şi suferi, însă şi când eşti fericit, viaţa zâmbeşte şi plânge alături de tine mereu. Atunci când eşti lipsit de energie iar existenţa ta parcă îşi pierde sensul, gândeşte-te la o persoană pe care o iubeşti. Dacă nu vrei să o mai faci pentru tine, fă-o pentru cel pe care îl iubeşti. Fii răbdătoare, nu te mai persecuta. Viaţa te iubeşte şi fără casă, conturi şi maşini. Fii mai răsfăţată, viaţa te iubeşte şi nemachiată.
Viaţa te iubeşte când eşti singur şi trăieşti aşa, însă şi când petreci în mijlocul sutelor de prieteni buni. Chiar şi dacă eşti mai retras sau dacă eşti cel mai popular, viaţa te iubeşte. Ea îţi zâmbeşte şi te admiră atunci când îi zâmbeşti înapoi. Aşa că orice ai face şi prin orice ai trece nu îţi pierde speranţa. Dobândeşte răbdarea, capătă înţelepciunea. Fii liber înăuntrul tău dacă lumea de afară te limitează iar asta te întristează. Nu uita că tu nu ai început şi că nici nu vei sfârşi aici.
Viaţa te iubeşte şi pe plajă
Pune-ţi pasiunile pe primul loc, ocupă-te de tine în această vară, făcând ceea ce iubeşti. Rolul meu este să te inspir şi să te fac conştient că poţi să zbori cu aripile tale. Eu ard de nerăbdare ca să îţi scriu. Mi-e dor de tine chiar dacă nu te-am văzut niciodată, am creat creat o lume imaginară în care oamenii se iubesc ori se admiră. Puterea lor creşte din ce în ce şi acaparează tot. Citeşte mai multe articole asemănătoare pe Blog.
Viaţa te iubeşte până când moartea te va despărţi de ea, dar şi după. Doi tineri s-au hotărât să îşi unească destinele în faţa mea. O nuntă are loc pe plajă. Trei fete pregătesc o mică ceremonie, au pus două candelabre mari şi albe şi o măsuţă în mijloc, o umbreluţă de paie, apoi câteva flori. În spate sunt aranjate zece scăunele, cu zece inşi pe ele. Zâmbesc când văd că majoritatea invitaţilor sunt copii. Au apărut soţii, apoi fotograful, cel care va atârna frumosul eveniment în ramă pentru ei.
Câţiva oameni, în frunte cu mine, admirăm de pe margine. Nu lipseşte vântul, care îi ameninţă domnişoarei de onoare coafura. Însă, eu îl găsesc a fi cel mai frumos lucru. Naturaleţea, lumina, simplismul, zâmbetele, copiii şi nisipul de care se feresc, ce tablou minunat. Zâmbeşte, viaţa te iubeşte.
Pe înserat mă odihnesc pe un dig de pietre, unde sunt nevoit să stau ca să mă liniştesc. Ce apă, câţi nori! Ce lună plină! Reflexia lunii în valuri pare a fi un şirag de leduri care clipesc în depărtare. Mi-am cumpărat o sticlă de vin roşu, mi-am turnat într-o cană apoi m-am întors la dig. Mi-ar plăcea să ciocnesc cu tine şi să te privesc zâmbind. Te iubesc, aş vrea ca acest sentiment să nu se stingă niciodată.
În viaţă o poţi lua înapoi, dar numai pentru a îţi aduce persoanele dragi aici cu tine, înainte.
Alberto Bacoi