Hoţii de vise, o provocare la autenticitate

Hoţii de vise, o provocare la autenticitate

Hoţii de vise, o provocare la autenticitate

Hoţii de vise sunt oameni care trăiesc visurile altora fiindcă nu au puterea să viseze ei, să se cunoască pe ei şi să se urmeze. Tu nu căuta cu orice preţ fericirea, din cauză că așa ai văzut că procedează ceilalţi oameni, caută în schimb să afli ce te face cu adevărat fericit. Până nu te descoperi nu te va putea împlini nimic.

Visurile altora nu au fost scrise pe sufletul tău. Totuşi, de acest lucru tot mai mulţi îşi dau seama când e prea târziu, după ce şi-au irosit tinereţea, viaţa. Și o fac pentru că nu se cunosc. Tu fii unic ori autentic. Oamenii nu scormonesc în interiorul lor, ca să se identifice cu esenţa lor, ei iau drept realitate convingerile altora, împrumută obiceiurile lor şi fură visele lor.

Este mult mai uşor să furi vise decât să le construiești. Atunci când devii un creator de vise, trebuie să le inventezi! Ai nevoie să lupţi cu lumea sau cu tine însuţi ca să ţi le îndeplineşti. Aici toţi merg încotro se îndreaptă turma, ei se numesc hoţii de vise.

Să te îmbogăţeşti nu este un vis. Să poţi să faci tot ceea ce vrei să faci atunci când vrei să faci este cel mai mare vis. Fii liber şi trăieşte ca şi cum banii nu ar conta. Cheltuie-i, abia atunci valoarea lor se va face simţită. Cumpără-ţi tot ce este mai frumos pentru că meriţi. Dar nu îţi lega inima de lucruri, ci investeşte în experienţe. Învaţă să preţuieşti lucrurile cu adevărat importante.

Pe când aveam cinci ani şi jumătate și fratele mai mare promovase clasa a I-a, obţinând premiul întâi, a venit acasă cu coroniţă pe cap şi cu cadouri în mână. Am rămas uimit. Nu numai că felicitările veneau din abundenţă de la toţi cei care fuseseră la serbare, de la colegii de serviciu ai părinţilor, de la rude sau prieteni, ba acasă îl aştepta încă un cadou. Tata agonisise pe ascuns şi i-a cumpărat o bicicletă Pegas aproape nouă de la târg. Cadrul era verde iar şaua avea o nuanţă maro deschis, din piele de cea mai bună calitate.

Îl admiram atât de mult pe Roberto, visam să devin ca el. Ceea ce făcea el încercam să fac şi eu, chiar dacă mimam, mă încurcam. Greşeam. Cât ai clipi din ochi visul trăit de el mi s-a întipărit în minte. Dacă el a primit bicicleta, oare eu ce voi primi, luând în considerare faptul că pe mine părinţii mă iubeau mai mult sau că mi-o arătau mai des. Mă strigau bobocel.

Într-o dimineață am plâns fiindcă nu mai aveam răbdare să fiu înscris la şcoală, să obţin premiul întâi ca să primesc cadoul. În mine ardea ceva ce mă neliniştea. Însă, tata m-a liniştit, promiţând că va merita aşteptarea. O să fie ceva demn de scris în ziare, mi-am spus.

Timpul a trecut. Ziua serbării a venit. Nu am primit nimic. Nu ştiu dacă situaţia financiară a familiei fusese afectată, dacă tata nu avusese niciodată de gând să îmi facă surpriza sau dacă chiar uitase. Tot ce ştiu e că promisiunea lui a rămas în aer şi că părinţii mei s-au transformat în hoţii de vise. Eu furasem deja unul, visul cu bicicleta.

Îmi amintesc că atunci când unul dintre fraţii mei mai mici plângea, îl păcăleam, zicând că dacă încetează din plâns o să îi dăruiesc ceva ce nici măcar nu deţineam. Intenţionam să îl fac să tacă pe moment și mergeam pe premiza că poate va uita promisiunea mea. Astfel păcatele părinţilor au trecut asupra fiului, procedam aşa cum s-a procedat cu mine fără a îmi da seama.

Hoţii de vise, joaca de-a Dumnezeu

Astăzi o mare parte dintre noi ne-am transformat în animale. Iubim doar ceea ce credem despre noi că suntem fără să cunoaştem cine suntem dar vrem să controlăm tot. Magnaţii vor să îi lipsească de bunăstare pe cât mai mulţi, ca ei să fie cei care deţin confortul și abundenţa, pe care să le ofere în mod condiţionat celor care se supun sistemului lor fără să clipească, fără să gândească.

Ei sunt hoţii de vise, regii, tiranii, preoţii, cei cu inimile otrăvite, care şi-au însuşit visul de a fi Dumnezeu. Imaginea lor despre Dumnezeu este însă stricată şi pe dos interpretată. La asta s-a priceput întotdeauna lumea.

În realitate, Creatorul oferă fără să ceară înapoi, iubeşte fără să ceară să fie iubit. El nu impune, nu şantajează și nu ameninţă, nici nu sfidează. Iubiților, fiți ca Dumnezeu! Tu poţi să îmi relatezi întreaga istorie vrând să mă contrazici. Eu îţi spun că întreaga istorie, de când e lumea, cu tot ceea ce există în ea, este mai mică decât mine, un singur om, un simplu om, poate cel mai mic dintre oameni.

Aruncăm tone de mâncare proaspătă din cea mai aleasă, cu grijă preparată, în faţa muncitorilor care o gătesc, ca să hrănim diferenţele între oameni. Ni se vâră în subconştient ideea că unii se nasc privilegiaţi, iar soarta altora a fost prescrisă de către hoţii de vise. Și totuşi pentru hoţii de vise nu a fost pregătit nimic, nu e loc pentru aceşti oameni acolo unde ne vom duce. Nici măcar aici nu vor sta o veşnicie. Timpul, e duşmanul lor cel mai de temut, cu toate că iubirea aşteaptă să îi îmbrăţişeze pe toţi. Dar unii nu vor să se lase iubiţi.

Prăbuşirea visurilor şi dezamăgirea

Turiştii citesc romane de dragoste pe durata sejurului aici și apoi lasă cărţile pe măsuţele de lemn de pe coridoare, special concepute în acest scop. Dacă aş fi fost un fan al poveştilor amoroase aş fi adunat o întreagă bibliotecă. Mă duc la camere ca să întâmpin turiştii cu oferte la activităţile din resort, cu fructe și sticle de vin.

Majoritatea dintre ei nu au camere cu vedere la mare, ceea ce ar fi genial, ferestrele celor mai multe dintre camere au fost îndreptate către munte, ceea ce întrece orice imaginaţie. Atâta frumuseţe te înconjoară când ştii să priveşti! Când ştii să trăieşti şi când iubeşti!

Oamenilor le place să fie răsfăţaţi ori băgaţi în seamă, chiar dacă cunosc faptul că totul e artificial, pentru imagine. Sentimentele nu sunt reale iar zâmbetele nici atât. Ne place să visăm visurile altora. Ne-am transformat în hoţii de vise. Ne prefacem că simţim, că ne îndrăgostim, aşa cum am văzut prin serialele la care am crescut privind. Însă ne lipseşte esenţa.

Mă bucur pentru oameni, vreau ca toţi să trăiască liniştiţi ori fericiţi. Atunci când un copilaş cu ochii mari şi cu faţa rotundă mă priveşte zâmbind şi mă salută îl văd pe Dumnezeu, zâmbesc instantaneu. El îmi luminează ziua. Atunci capăt energia de care am nevoie pe tot parcursul zilei. Am reuşit să visez şi pentru mine. Astăzi, sunt fericit, mă las inspirat de la oameni, mulţumită vouă scriu, studiez comportamente umane şi contemplez, visez.

Citește mai multe articole asemănătoare pe Blog.

În viaţă ai nevoie să fii un om matur şi iubitor, ca un părinte protector, nu rău şi
indiferent asemeni unui copil prost, codaşul clasei pe care îl arată toţi cu degetul.
Alberto Bacoi

Lasă un răspuns