Viaţa mea scrisă în cuvinte trăite şi simţite

Viaţa mea scrisă în cuvinte trăite şi simţite

Viaţa mea scrisă în cuvinte trăite şi simţite

Viaţa mea, povestea scrisă în cuvinte trăite şi simţite, e articolul pe care îl vei citi acum. În viaţă ai două opţiuni, ori faci ceea ce simţi să faci, acel ceva care îţi place sau care îţi aduce fericire, ori faci ceea ce trebuie să faci, acel ceva ce face toată lumea, ca să te integrezi. Dacă şi tu simţi la fel te aştept pe Facebook.

Nu găsesc nimic rău în a te integra. Și totuşi, atunci când o faci ai nevoie să fii conştient de faptul că te integrezi în cutumele societăţii, care au fost create şi implementate de alţi oameni. În anumite cazuri aceste tipare sunt extraordinare, dar în alte situaţii ele nu deţin niciun sens. Aceste tradiţii şi obiceiuri devenite astăzi tipare sau chiar reguli, au fost create de oameni ca mine și ca tine, care sunt egali cu mine și cu tine. Cei care le-au creat nu au fost mai deştepţi, îndreptăţiţi și autorizaţi de cineva ca să le inventeze şi să le implementeze. Ei pur şi simplu au făcut-o fără să întrebe sau să fie întrebaţi.

Atunci când mă lovesc de reguli cu care personal nu sunt de acord aleg să merg pe drumul meu, respectându-mă și urmându-mă mai întâi pe mine. Deoarece, eu trăiesc viaţa mea, nu pe a altora. Am încredere în mine ori în viziunea mea şi mă bazez pe înţelepciunea mea mai mult decât pe ceea ce a inventat altcineva.

În primii douăzeci de ani din viaţa mea oamenii mi-au spus că mă înşel, că nu mă voi putea integra sau că voi eşua. Mai pe înţelesul nostru mi-au spus că voi ajunge la canal sau la sapă. Chiar prietena mea alături de care am trăit şi pentru care am trăit aproape şase ani, mi-a spus că nu sunt în stare de nimic, că îi este ruşine cu mine, că a întâlnit un alt bărbat, unul care ştie să o facă cu adevărat fericită.

Calea care duce la inima unei femei nu o străbaţi prin a îi cumpăra bijuterii, prin a îi lua flori de 1 Martie și de ziua ei şi atât. Ci prin a îi demonstra cât este de importantă pentru tine în fiecare zi. Adevărata dezamăgire te înjunghie atunci când oferi tot ce eşti şi ce ai însă tot nu îţi sunt apreciate eforturile.

Se spune că ai ocazia să cunoşti o persoană doar călătorind alături de ea, noi nu am călătorit niciodată nicăieri. Iar astfel am înțeles că oamenii te pot mângâia și tot oamenii te pot tortura. Alege oamenii cu înțelepciune.

Inevitabil am îmbrăţişat eşecul

Şi m-am retras reflectând la viaţa mea, la soarta mea, trăind eu şi cu mine vreme de trei ani, putrezind. Apoi m-am ridicat şi am început să merg din nou pe picioare. Cu cât mă bazam mai tare pe mine cu atât începeam să înfloresc. Oamenii încercau să mi se opună. Mai întâi m-au ignorat ca să mă opresc. Mai târziu au râs de mine, etalându-şi realizările, însă nu am putut să nu mă veselesc. Chiar şi deasupra celor mai negri nori străluceşte soarele.

Cunoşti acel sentiment când te afli în maşină şi te grăbeşti undeva dar eşti nevoit să schimbi poziţia de pe o bandă pe cealaltă ca să înaintezi, iar participanţii la trafic te urăsc pentru asta? Cunoşti acea senzaţie de bucurie pe care o experimentezi când prinzi toate semafoarele pe verde? Ea este viaţa mea de acum.

Vine un moment în viaţă când ai nevoie să te opreşti din orice ai face, pentru a trage aer în piept adânc și pentru a aprecia experienţele, locurile sau oamenii care te înconjoară. Ai nevoie să încetezi să mai deteşti, apoi eşti liber să începi să trăieşti aşa cum îţi doreşti.

Am început să mă trezesc în fiecare dimineaţă şi să privesc răsăritul, așa am realizat că mă inspiră. El mă umple de emoţie sau de energie şi mă îndeamnă să fac ceva cu viaţa mea. Începând de atunci m-am hotărât să nu mai pierd dimineţi. În următoarea perioadă am înţeles că nu eu trebuie să fac ceva ca oamenii să mă aprobe şi să mă accepte, ca să mă simt iubit şi să mă integrez. Eu sunt deja iubit aşa cum sunt şi aşa cum am fost mereu. Eu sunt nevoit să îi accept şi să îi iubesc pe ceilalţi, indiferent cum s-au purtat cu mine.

Viaţa mea a devenit o bucurie

Am început să beau ceai în loc de cafea. Am reuşit să mă opresc din a consuma carne, deşi nu m-am omorât cu ea. Acum o fac poate ocazional ori atunci când nu am de ales. Am reuşit să înţeleg dar ce naiba s-a întâmplat cu viaţa mea sau cum funcţionează de fapt microuniversul numit om. Am înţeles cât de importante sunt intenţiile cu care trecem prin viaţă, mai degrabă decât faptele sau reuşitele neînsemnate şi cât de importantă e viziunea. Am înţeles atunci că există şi posibilitatea de a fi liber.

Am reuşit să scriu patru cărţi până la vârsta de douăzeci şi şapte de ani. Și am creat un Blog care în luna ianuarie a fost citit de peste cincizeci de mii de oameni. Oameni pe care i-am ajutat şi care m-au susţinut înapoi.

Prima dată când am zburat cu avionul am fost ridicat de pe scaunul de la fereastră pe motiv că mi s-a printat greşit numărul locului pe bilet. Iar imediat mi-am amintit de vremea când nu am mai putut să sper că voi zbura vreodată şi m-a învăluit bucuria.

Am înţeles că dacă dorim să construim şi să renovăm spitale nu trebuie să oferim banii noştri guvernului, apoi să îl implorăm ca cu o mică parte din ei să ne permită să cumpărăm aparatura necesară, cu care să ne tratăm copiii sau bunicii. De ce nu le cumpărăm noi direct? Dacă dorim să renovăm spitale, şcoli şi parcuri, trebuie să strângem banii necesari şi oameni competenţi pentru a săvârşi lucrarea şi atât.

Citește mai multe articole asemănătoare pe Blog.

De fiecare dată când viaţa mea nu este aşa cum mi-am imaginat eu să fie, îmi amintesc că atunci
când am venit aici am îmbrăţişat misterul şi aventura. Ele sunt exact ceea ce am nevoie să trăiesc.
Alberto Bacoi

Un gând pentru “Viaţa mea scrisă în cuvinte trăite şi simţite

  1. Amalia

    Am impresia ca viata este o lupta continua cu tarele societatii, a regulilor inventate si stabilite de oameni de-alungul timpului si cumva fara posibilitatea de a le schimba. Si cine nu se adapteaza acestor reguli este cumva un inadaptat. Lumea ne judeca, in loc sa ne lase si sa ne accepte asa cum suntem. Si ocupandu-ne timpul cu acceptarea in societate, nu mai avem timp sa fim fericiti, sa ne bucuram cum zici tu de soarele de dimineata. de minunea ca poti vedea soarele in aerul proaspat al diminetii. Poate ca intr-o zi cineva se va preocupa sa faca si niste reguli ale fericirii. Pana la urma cred ca fiecare dintre noi e capabil sa-si faca propriile reguli ale fericirii. Doar ca trebuie sa deschidem ochii larg sa vedem. Sa constientizam ceea ce vedem.

Lasă un răspuns