Cele mai căutate cuvinte

Cele mai căutate cuvinte

Cele mai căutate cuvinte

Care sunt cele mai căutate cuvinte de pe internet?  Dar cele şapte secrete pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii? Cele mai accesate adrese sunt acelea care conţin cele mai căutate cuvinte. Oriunde priveşti observi faptul că oamenii au nevoie de motivaţie şi de sprijin, în special prin cuvinte.

De ce riscă oamenii să îşi piardă familia, sănătatea ori libertatea, vrând să câştige mai mulţi bani? Mai mult, de ce îi îndeamnă şi pe ceilalţi să facă acelaşi lucru? Nu toţi au ca scop a deveni bogaţi, există oameni care preţuiesc şi alte lucruri, care trăiesc într-un echilibru emoţional, financiar, al dragostei şi nu în ultimul rând al sănătăţii.

Să nu îţi fie frică să cheltui bani, căci cu cât te vei strădui să îi păstrezi mai mult la tine și să îi înmulțești cu atât vei accentua experienţa că nu ai destui. În fond nu banii sunt ceea ce iubeşti, oportunităţile pe care ei ţi le oferă, de ele ai nevoie. În societatea de astăzi banii înseamnă mişcare, deci posibilitate de manifestare.

Cele mai căutate cuvinte de pe internet sunt dragoste, sănătate, bunăstare, optimism, abundenţă, iubire, bani, puțini mizează pe imaginație, cu toate că cea mai vândută carte din lume, De la idee la bani scrisă de Napoleon Hill, spune că doar prin puterea imaginației poți cuceri lumea, iar prin dragoste îți poți atinge scopul spiritual.

Primul secret în a obține ceea ce îți dorești, fără a încălca drepturile altora, este recunoștința. Atunci când îţi doreşti ceva comportă-te ca și cum meriți să primești acel lucru. Fii recunoscător pentru el, ca și cum l-ai fi obținut, în timp ce îți aplici strategiile și toate soluțiile. O atitudine de învins va îndepărta de la tine tot.

Cu toţii facem parte dintr-un Univers conştient, care lucrează cu oamenii prin intermediul oamenilor şi nu numai cu ajutorul lor. Abundenţa vine odată cu recunoştinţa, căci, dacă eşti mulţumit, Universul te aude şi îţi răspunde înapoi răsplătindu-te, iar dacă eşti nemulţumit el nu îţi va mai trimite nimic ca să îţi facă pe plac. În cazul de față cele mai căutate cuvinte și cele mai des rostite ar fi indicat să fie cele de mulţumire pentru ceea ce suntem şi ce deţinem.

Întâi plantezi sâmburele, îl uzi și pui ghiveciul lângă fereastră la lumină, apoi permiți procesului natural de creștere să se producă, adică te dai la o parte, nu îl sufoci. Doar cu răbdare și stare de bine îţi vei materializa dorinţa. El este al doilea secret.

Cele mai dureroase trăiri vin asupra ta atunci când încetezi să mai uzi sâmburele divin din inima ta. În zilele de vară când nu aveam chef nici să ies afară, priveam de la balcon un tânăr care îşi pierduse din nu ştiu ce motive un picior, dar se plimba seară de seară. Mă văd pe mine, eu le am pe ambele dar am uitat să mai zâmbesc. Am toate condiţiile şi resursele necesare ca să mă pun pe picioare.

Nu nu te lăsa copleşit de griji, ele nu vor putea schimba nimic. În viaţă pe primul loc este familia ta, pe al doilea loc este atitudinea cu care priveşti viaţa. Consideri că viaţa ta este un dar ori o povară? Pe al treilea loc e felul în care o trăieşti, pasiunea şi metodele prin care îţi câştigi existenţa.

De multe ori presiunea e puternică, ea trimite către noi atâta negativ încât ajungem să confundăm negativitatea cu realitatea. Și mulţi trişti s-au numit realişti. Cele mai căutate medicamente sunt antidepresivele, totuși ele ar trebui înclocuite cu cele mai căutate cuvinte de îmbărbătare.

Nu vorbesc cu uşurinţă, nu deţin convingeri influenţate de prea mult bine, însă, viaţa e o călătorie minunată pentru fiecare om. Am zile când nu am poftă de mâncare și nici energie ca să mă țin pe picioare. Aceasta nu mă opreşte să cred în libertate și în visul meu preţios.

Cele mai eficiente soluţii sunt acelea care te împing să faci ceva ce nu ai mai făcut, până astăzi. Părăsește rutina. Al treilea secret al vieţii trăite frumos e să încetezi să mai urăşti ceea ce nu iubeşti. Ura îți consumă toată energia.

Atunci când te concentrezi pe negativ, ceea ce îţi displace opune rezistenţă iar tu îi oferi puterea ta. Trăind asemeni unui detectiv nu doar că ratezi toate clipele frumoase, devii chiar tu susţinătorul eşecului, artistul înghiţit de opera sa.

Cea mai bună investiţie

În vremea când am traversat cea mai neagră perioadă din viaţa mea, privind în jur, m-am mirat de situaţia mea sau de locul în care trăiesc. Și Dumnezeu mi-a spus că dacă mă voi uita după chiştoace de ţigară pe stradă, voi număra cel puţin o mie în drumul meu de întoarcere spre casă, iar dacă mă voi uita după flori nu voi mai vedea chiştoacele și că totul depinde de percepția mea.

De cele mai căutate cuvinte poți beneficia acum gratuit, citind cărțile care mi-au schimbat viața.

Al patrulea secret este cunoașterea faptului că tu eşti învăţătorul tău şi că lumea exterioară e mediul care te ajută să crești. Atunci când nu ai răspuns la o întrebare imaginează-ţi că ai şi astfel îl vei avea. La fel ca tine, mintea are nevoie de încurajare şi de încrederea pe care i-o acorzi, nu îi cere imposibilul, explică-i că nu există imposibil și că orice îți imaginezi poți materializa.

Cu cât studiez mai mult oamenii cu atât realizez că studiul nu se opreşte vreodată. Există oameni care cunosc mai mult decât mine şi pe care îi admir, din umbră. De la fiecare persoană pe care o întâlnesc învăţ lucruri noi şi capăt curajul de a îmi retuşa traiectoria.

Al cincilea secret e obiceiul ca în fiecare seară să te aşezi în pat mai inspirat decât ai fost în ziua precedentă iar al şaselea, este îndemânarea de a transforma fiecare zi într-o cărămidă cu care zideşti visul tău. Ultimul ne învaţă să renunţăm să mai încercăm să controlăm viaţa, în schimb să ne bucurăm de tot ceea ce ne oferă ea.

Nu fii sceptic gândind că poate dai peste o altă şmecherie şi că citind mă vei îmbogăţi ori că vei pierde ceva, chiar eu investesc lunar ca mesajele să ajungă la tine. Tu le citeşti în mod gratuit, și lucrurile vor rămâne aşa atâta timp cât voi putea. De aceea îţi cer să le distribui dacă le găsești utile. Nu te mai închide în tine, nu te jena că ai nevoie de încurajare. Investeşte în tine, învăţăm unii de la alţii şi ne ajutăm unii pe alţii, aceasta este de fapt şmecheria.

Citește mai multe articole asemănătoare pe Blog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.