Fii bun şi optimist pentru că aceasta este firea ta, este starea natuală neîntinată a unui om.

Motive să fii bun și optimist

Fii bun şi optimist pentru că aceasta este firea ta, este starea natuală a unui om. Fii optimist pentru că meriţi fericirea, tu ai dreptul să trăieşti frumos și să te bucuri. Dacă oamenii mai puțin buni te-au dezamăgit în repetate rânduri, cunoaște faptul că nu te vei vindeca devenind asemeni lor, renunţând la integritate și iubire.

Fii bun şi optimist pentru că lumea aşa cum este e cea mai mare realizare la care am luat parte în toată existența. Am tânjit să fim prezenţi acum aici şi aşa, iar glasurile ne-au fost ascultate şi dorinţele ne-au fost îndeplinite. Dacă ţi-am trezit interesul prepară-ţi un ceai fierbinte sau o cafea, închide uşa, respiră ușurat şi concentrează-te.

Eşti abătut, te simţi dezamăgit, i-ai ajutat pe toţi și nu ai primit nimic, ba ai fost desconsiderat şi rănit? Nu te îngrijora, de data aceasta ai reuşit, răsplata a venit. Adevărul este că unii oameni vânează oameni în speranța că prin intermediul lor vor obține o viață mai bună. Alții își fac viața mai bună ajutând oameni, pur și simplu.

La prima ninsoare, primii fulgi de nea care se aştern pe pământ se topesc şi mor. Totuşi ei nu se aştern în zadar, ci răcesc solul pentru ninsoarea ce are să vină. Tot așa se întâmplă în cazul oamenilor care provoacă trezirea, care pregătesc calea sufletelor care urmează să vină, chiar şi prin sacrificiu.

Fii bun și preţuieşte toate fiinţele pe care le întâlneşti, căci toate sunt parte din tine, indiferent de faptul că nu cunosc acest adevăr despre ele și de aceea nu acționează conform acestei convingeri. Faptul că ai simţit acest lucru dovedeşte că eşti partea conștientă dintre cele care alcătuiesc trupul lui Dumnezeu.

Eşti martor la acest eveniment divin, etapa delicată în care civilizația umană a fost adormită. Rugămintea ei înainte de a pleca a fost să nu o părăseşti în uitare, ci să fii bun şi optimist până la sfârșit. Așa că încetează să te plângi şi să gândeşti în defensivă, fii bun şi optimist, împrieteneşte-te cu timpul şi zboară cu aceeaşi viteză.

Pe parcursul vieţii ai avut nevoie de înţelegeri ca jos e jos şi sus e sus, iar în funcţie de perspectiva ta te-ai plasat undeva. Eu îţi spun că nu există jos, există doar sus. Josul este o proiecţie a minţii cu ajutorul căreia ţi-ai justificat suferinţa, însă astăzi nu mai ai nevoie de ea.

În clipa în care te simţi descurajat de tot, atunci când oboseşti să te mai întrebi de ce nu ai mai mulţi prieteni, de ce nu deţii o maşină mai luxoasă, de ce nu ai mai mulţi bani sau de ce persoana la care ții nu te iubeşte sincer, schimbă întrebările şi fii atent la ceea ce se întâmplă:

Întreabă-te de ce eşti în viaţă, de ce ai o familie iubitoare care îți sare în ajutor orice ar fi? De ce eşti frumos, sănătos și bun? Ai mâini şi picioare, haine alese, pricepere şi o capacitate intelectuală fără margini. Oare ce ai fi putut să faci într-o viaţă anterioară încât să ţi se cuvină toate aceste binecuvântări?

Caută să fii bun şi optimist, căci pesimistul moare prematur. Imaginându-şi o insulă exotică, cu fructe proaspete, păsări colorate și apă cristalină, pesimistul se întristează în loc să se bucure. El conștientizează locul, dar teama că nu îl va vizita niciodată îi spulberă bucuria. Frica îl copleşeşte, mintea confecționează argumente negative în oarecare măsură logice, apoi îmbătrâneşte şi se ofileşte tânjind mai degrabă decât visând.

Optimistul, în schimb, exclamă încântat imaginându-și locul minunat și se declară a fi nerăbdător să îl exploreze. El zboară peste piedici ştiind că este de o mie de ori mai bine să fii optimist şi să te înşeli, decât să fii pesimist şi să ai dreptate, așa cum scria nemaipomenitul Jack Penn.

Oamenii care obișnuiesc să te judece, spunând că ai luat decizii greșite, sunt mai nefericiți decât tine. Dacă erau fericiți te iubeau pur și simplu. În clipa în care te vor accepta așa cum ești își vor găsi pacea după care tânjesc.

Fii bun şi optimist

Nu contează ce greşeli ai făcut în trecut, pe cine ai rănit și cum ai trăit, în realitate contează persoana care ai devenit. Contează cât ţi-ai amintit din cine ești și dacă intenţiile tale sunt curate. Ce faci tu de acum încolo și în ce măsură te dedici, dat fiind faptul că te-ai trezit? Oamenii care au fost încercați de viață o apreciază și îi sunt recunoscători.

Nicio faptă bună nu va fi dată uitării. Un zâmbet sincer, un gest cald, un ceai fierbinte dăruit, un sfat oferit sau o strângere de mână, toate rămân scrise undeva, ca să ştii pe unde ai trecut și câte lumi ai străbătut. Eu îţi urez un an nou minunat, în care să îţi aminteşti cine ești și care este scopul tău ca fiinţă. Adevăratele comori ale vieţii sunt familia, frumusețile naturii şi împlinirile sufleteşti.

Nu trăi cu părere de rău, trăieşte în stare de bine și nu te mânia, ci iartă. Foloseşte-ți imaginaţia ca să creezi noi oportunități pentru tine, să te dezvolţi în cunoaștere și să aplici cunoașterea. Peste toate acestea ai nevoie de o dorinţă de nebun. Începe din nou, nimeni nu reuşeşte de prima dată. Respectă şi vei fi respectat, admiră şi vei fi admirat.

Fii bun şi optimist ca să ieşi învingător în lupta cu tine însuți, să părăseşti tiparele și să înaintezi pe calea ta. Zboară peste gura lumii, planează deasupra părerilor limitate omenești, rupe lanţurile răului și devino stăpânul tău. Îţi promit că atunci când vei pleca vei radia, iar cei care te-au cunoscut sau care doar au auzit de tine se vor aduna în piețe și îți vor rosti numele.

Vei fi un exemplu pentru generațiile viitoare, care îţi vor fi recunoscătoare, căci tu le-ai dat curajul iar ele și-au redobândi independența. Înfrânează-ți instinctele şi lasă-te ghidat de intuiţie, doar aşa vei chema către tine toate binecuvântările. Există o ființă tăcută în interiorul tău, care trăiește în pace și stare de bine. Caută să o identifici și să o cinstești, ești tu.

Credit foto freepik.com

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments
Comandă cărți
Acest site web folosește cookie-uri ca tu să obții cea mai bună experiență de navigare.