Sfaturi pentru copilul meu

Sfaturi pentru copilul meu

Sfaturi pentru copilul meu

Copilul meu, copilul tău sau ai noştri, reprezintă viitorul acestei aşezări. Copiii sunt şansa ca această lume să devină liberă. Sunt recunoscător şi iubesc dar faptul că mă pot adresa unui număr atât de mare de oameni, sunt convins că mulţi au simţit nevoia să o facă cu mult timp înaintea mea dar nu li s-a permis. Ei nu au avut resursele necesare, iar omenirea nu a fost pregătită să primească mesajul, acum este. Vorbesc de oameni mai buni, mai isteţi, mai înţelepţi decât mine, care au trăit cu ceva timp înainte. Sunt emoţionat.

1). Nu răni pe nimeni din jurul tău copilul meu. Nu răni fizic, nici verbal, adică emoţional şi nici spiritual, ca să nu fii rănit de alţii la rândul tău în felul acesta. Oamenii trebuiesc îmbrăţişaţi, ei au nevoie să fie iubiţi chiar dacă sunt răi. În special cei răi au nevoie de iubire. Oamenii au devenit răi pentru că nu au fost iubiţi, ci au fost răniţi de către alţi copii sau chiar de către ai lor părinţi.

2). Să nu îţi fie frică să greşeşti acasă, la şcoală ori la joacă. Când greşeşte un copil greşeala poate fi remediată uşor iar zeci de copii pot extrage învăţături folositoare din ea. Dar când greşeşte un om mare pot fi afectaţi zeci de copii.

3). Nu încerca să controlezi pe cineva, nu influenţa alegerile celor din jur prin şantajare directă ori subtilă fiindcă te vei obişnui să trăieşti aşa. Şi nu vei putea modela lumea, în funcţie de cum îţi şopteşte mintea, ea merge în direcţia ei indiferent de împotrivirile şi de gelozia ta. Libertatea este un foc sacru, indiferent de eră sau de regim, libertatea şi iubirea sunt ceea ce rămâne.

4). Nu copia pe altcineva, nu încerca să imiţi pe cineva sau să trăieşti viaţa altuia, pentru că în felul acesta tu nu vei exista. Admiră oamenii care îţi plac şi, lucrurile care ies din mâna și din mintea omenească. Inspiră-te de la cei mai buni dar nu îi ridica în slăvi, tu creează pentru tine. Cu ajutorul meu şi prin puterile sale, copilul meu va ajunge mai aproape de împlinire. Aceasta îmi oferă putere şi mă face să vreau să trăiesc. Te iubesc!

Nu transforma pe cineva într-un idol care îţi va seca faima şi succesul, energia și bucuria. Nu arunca entuziasmul şi energia ta altora. Fii chiar tu exemplul tău şi devino eroul vieţii tale, scrie-ţi povestea ta, trăieşte cu recunoştinţă în suflet şi îți este de ajuns. Mulţumirile tale vor ajunge în diferite moduri la cei care te-au ajutat să ajungi atât de sus. Adevăraţii înțelepți sunt aceia care te îndeamnă să înfloreşti tu, nu cei care te îndeamnă să îi aplauzi pe cei care au trăit înaintea ta.

5). În viaţă oamenii te pot dezamăgi de multe ori în multe feluri, nu te baza pe altcineva, nici nu trăi din promisiuni. Încrede-te în puterea ta şi în intuiţia ta. Permite-i să îţi şoptească şi ascultă-ţi inima. Ridică-te singur și fă în aşa fel încât să nu rămâi dator cuiva.

6). Cel mai frumos sentiment pe care îl poate simţi un om este iubirea de partener. Copilul meu, atunci când iubeşti pe cineva întreaga lume ţi se colorează, începi să priveşti viaţa ca pe o binecuvântare, depăşești mai uşor greutăţile vieţii şi simţi că pentru prima dată ai pentru ce trăi. Te pătrund fiorii, dorul şi plăcerea, visul, speranţa, frica şi abisul, toate în acelaşi timp. Și tot ceea ce vei trăi după despărţire va trece prin tine prin toate modurile.

Cel mai înalt sentiment pe care îl poate simţi un om cu spiritul este iubirea de oameni. Când iubeşti toţi oamenii tu devii Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este toţi oamenii iar tu devii toţi oamenii iubindu-i. Şi nu uita cine eşti, ca să ştii de unde ai venit şi unde ai să te întorci. Viaţa ta nu a început acum aici şi aşa, nici nu se va termina în veci. Doar fricoşii spun că viaţa se încheie odată cu degradarea trupului fizic, aceasta ca să îşi justifice lăcomia cât timp trăiesc aici. Adevărata bucurie abia după eliberarea de frică începe.

Încrederea în copilul meu

7). Liniştea e acel sentiment care te mângâie atunci când stai pe o bancă în parc de unul singur și priveşti un copac printre ale cărui frunze galbene se zăreşte albastrul cerului, iar tu nu te îngrijorezi sub niciun chip, în ciuda faptului că acasă te aşteaptă acelaşi set de probleme. Experţii în detaşare au experimentat liniştea care vine din spirit, care se revarsă apoi prin gânduri peste întreaga fiinţă. Ea plânge alături de tine şi râde împreună cu tine copilul meu, de fiecare dată când îţi vei aminti cine ești.

Atunci când mergi pe stradă, trăind în oraşele mari, poţi fi deranjat de aglomeraţie, de gălăgie sau de răuvoitori, ori poţi să te bucuri de atmosferă sau de localnicii frumoşi, care te întâmpină cu un bună dimineaţa. Te poţi plânge de trafic și de aerul poluat şi că circulă prea multe ambulanţe, ori te poţi concentra pe clădirile istorice, te poţi plimba prin parcuri, unde poţi asculta liniştea și cântecul păsărilor.

Da, poţi privi copiii păşind pe aleile cu frunze ruginii şi te poţi inspira, ai înfrumuseţat lumea. Şi nu simţi ruşine sau vinovăţie când te cuprinde plăcerea ori când te bucuri. Aşa cum în unele zile eşti nevoit să plângi, ai dreptul să râzi.

Foloseşte expresia copilul meu atunci când îţi îndrumi copiii, ca să se obişnuiască cu căldura şi să nu li se răcească sufletele. Există familii care au rămas împreună până la sfârşit însă în care copiii au crescut asemeni unor orfani, ca suflete uitate ori lipsite de iubire. Şi au îngheţat, au transmis răceala copiilor lor iar copiii lor au transmis-o copiilor lor şi aşa mai departe.

Citește mai multe articole asemănătoare pe Blog.

În Univers există lucruri atât de perfecte încât ai impresia că totul este o nimereală,
nu poţi accepta ideea că Cineva s-a gândit la fiecare globulă de clorofilă din celulele
fiecărei frunze. Ei bine, miracolul constă în faptul că în Univers nu există doar frunze.
Alberto Bacoi

Un gând pentru “Sfaturi pentru copilul meu

Lasă un răspuns