Eu nu am prieteni, am cunoştinţe pe care le ajut cu ce pot, atât cât pot, atunci când o pot face. Mi-e ruşine cu relaţiile reuşite tot mai rar întâlnite dintre oameni. Doar unul din treizeci de tineri căsătoriţi nefericiţi e mulţumit de situaţia sa. Am întâlnit cazuri în care colegi de serviciu s-au căsătorit doar ca instituţiile bancare să le acorde finanţare. Sunt dezgustat însă nu dispreţuiesc pe nimeni.
M-am convins că cei sătui risipesc totul în văzul şi în aplauzele lumii. În aceasta constă succesul pământesc. În schimb, aceia care nu au ce mânca vor mai răbda o zi, o săptămână, o lună sau încă un milion de ani şi vor îmbătrâni plătind chirie.
Copiii au rămas copii chiar dacă au avansat în vârstă. Tinerii au rămas copii la minte din cauza sistemului care i-a ferit de experienţe dar i-a învăţat ceva ce le este nefolositor. În felul acesta sistemul educaţional a construit o generaţie de răsfăţaţi care deţine o dorinţă arzătoare de a fi mai sus ca ceilalţi, înfiripată în minte. Iar oamenii au îmbătrânit aşa, dispreţuind totul, detestând viaţa.
Sunt înconjurat de cei ce au nevoie de sfaturile mele, de îmbărbătare, de clarificare, de un gram de entuziasm în viaţă ori de înţelegere în ceea ce priveşte trecutul lor. Dar în realitate eu nu am prieteni, am doar cititori care învaţă împreună cu mine să aprecieze ceea ce sunt şi au.
Treaba cu recunoştinţa este destul de simplă. De pildă dacă îţi construieşti o casă şi ai ajuns la nivelul unu, nu dărâmi (ignori) nivelul unu, pe motiv că visezi (venerezi) să finalizezi nivelul doi. Fără nivelul unu, al doilea etaj nu ar fi putut să fie construit vreodată. Înţelegând acest aspect la timp, pe parcurs îţi vei ridica zgârie nori.
Eu nu am prieteni sinceri alături de mine la greu. Nici tu nu ai, crede-mă. În scurt timp te vei convinge de aceasta, în cazul în care nu ai făcut-o deja. Nu îţi scriu ca să mă plâng sau să ne descurajăm ci ca să devenim mai puternici. Am devenit.
Despre independenţă
Eu nu am nevoie de prieteni şi nici nu sunt dependent de cineva sau de ceva, nu îmi sabotez libertatea. Eu nu trăiesc cu frică şi nu lăcrimez la picioarele nimănui. Poate doar la picioarele Aceluia care m-a trimis aici ca să vă iubesc, în mod necondiţionat, adică fără să cer ceva în schimbul a ceea ce ofer. Eu nu ofer bine din cauză că primesc bine, ofer bine şi atât, restul nu este problema mea, chiar dacă de multe ori primesc rău în schimb.
Eu nu am prieteni din cauză că îmbrăţişez şi că promovez adevărul. Eu spun oamenilor pe nume, indiferent de reacţiile lor provenite din frustrări, slăbiciune, din frică şi regret. Dacă aş fi scris în cărţi că sunt un om religios şi că omul este păcătos şi curvar şi că a fost condamnat pe veşnicie, aş fi avut astăzi un milion de aprecieri pe Facebook şi câteva sute de mii de abonaţi pe Blog.
Scriind că omul este minunat, că a fost iertat şi că lumea înfloreşte, mă jigniţi de parcă tânjiţi după dramă cu orice preţ. Prin convingerile voastre de fapt o imploraţi.
Eu nu am prieteni, nici tu nu ai, deoarece oamenii s-au cufundat în uitare şi trăiesc posomorâţi. Nu eşti perfect privind înţelegerile lumii în ceea ce priveşte perfecţiunea. Însă eşti potrivit în toată fiinţarea ta, de la începutul ei şi până la sfârşit. Tu eşti minunat, eşti preţios şi unic prin natura ta. Rămâi aşa, nu te schimba la rugămintea cuiva sau forţat de presiunile altora. Ai înfrumuseţat lumea!
Prietenia, sinceritatea
Adevărata prietenie se dezvăluie la sfârşit, atunci când ţi-e greu şi când nimeni nu ţi-a mai rămas alături. Când nu mai extrag niciun câştig de pe urma ta oamenii vor pleca şi doar câţiva vor rămâne. În final e vorba de viaţa lor, de zilele, orele şi minutele care nu se vor mai întoarce la ei. Şi totuşi, celebrate cu inima ele se înmulţesc şi strălucesc de sus, acolo unde nu le poate atinge sau stinge cineva. Eu nu am prieteni!
Permite-mi să îţi explic cum stau lucrurile cu iubirea şi cu fiinţa care eşti.
Indiferent de faptul că toţi o doresc şi o admiră, ba o venerează şi se imaginează în ipostaze fierbinţi alături de ea, o femeie atrăgătoare este nefericită pentru că în realitate nu este iubită, ci decât dorită. Dacă era iubită nu mai era rănită. Aceasta este cea mai bună explicaţie a faptului că omul nu este trupul şi atât. Dacă era aşa din orice femeie râvnită radia fericirea.
Nu muri, nu te plictisi, permite-ţi luxul liniştii şi pe cel al fericirii. Acceptă situaţia ta, nu te mai persecuta sau te tot sacrifica. Meriţi tot ce e mai bun pe lume pentru simplu fapt că te-ai născut. Te-ai născut ca să fii fericit şi să îi molipseşti şi pe alţii cu minunea care ai devenit. Îndrăzneşte să ceri mai mult.
Anumiţi oameni, atunci când nu au datorii, cu salariul încasat pe două luni îşi rezervă o vacanţă de patru zile la Roma. Alţii, cu aceeaşi sumă îşi cumpără un televizor la care privesc uimiţi cum vizitează cei „înstăriţi“ Roma. Ei bine, tu din ce categorie faci parte?
„Adevărata prietenie nu înseamnă să fii alături de cineva atunci când are dreptate,
ci să îl îmbrăţişezi călduros atunci când greşeşte“.
Andre Malraux