Sfaturi de viaţă pentru o viaţă împlinită

Sfaturi de viaţă pentru o viaţă împlinită

Sfaturi de viaţă pentru o viaţă împlinită

Sfaturi de viaţă pentru o viaţă împlinită e titlul care mi-a venit în minte după ce în urma inspiraţiei oferită prin cărţi și articole peste cinsprezece cititori au devenit autori. Unii m-au contactat ca să îmi spună că au dobândit curajul să scrie citind experienţele mele, pe care cu bucurie le-am pus la dispoziţia tuturor pe Blog. Începem!

1). Nu este o ruşine a recunoaşte faptul că în viaţa ta persistă haosul şi că ai nevoie de limpezire. Cei care sesizează acest lucru şi iau măsuri din timp sunt acei oameni care de cele mai multe ori descoperă că ei sunt sprijinul de care au avut nevoie.

2). Cu cât înaintezi în viaţă, zilele devin din ce în ce mai scurte, anii devin luni și lunile au devenit zile. Săptămânile s-au transformat în ore iar tu ai început să dormi din ce în ce mai puţin.

3). Pe parcurs ce vei creşte vei înţelege că o casă este o clădire, acasă este un sentiment.

4). Copiii sunt frumoşi şi puri. Fă tot ce îţi stă în putere ca lucrurile să rămână astfel.

5). Ceea ce nu accepţi la partenerul tău, la început de relaţie, va pune capăt relaţiei mai devreme sau mai târziu.

6). Un act sexual poate strica o relaţie de prietenie de o viaţă.

7). Acceptă sfaturi de viaţă de la bătrânii ale căror vieţi s-au dovedit a fi un eşec, contrar aparenţelor ei au acumulat o gamă variată de învățături de viaţă. Astfel, sfaturile lor extrase din experienţele lor, îţi pot oferi soluţii eficiente la problemele tale.

8). Orice activitate despre care ai realizat că a încetat să îţi aducă bucurie și entuziasm, te îngroapă, treptat, încet şi sigur. Debarasează-te de ea, fă alte lucruri, alege diferit ca să fii fericit.

9). Orice ţi-au spus oamenii că trebuie să faci, nu trebuie să faci. Și orice ai simţit să faci ar fi bine să faci. Pentru că nu oamenii sunt responsabili pentru fericirea ta, tu eşti autorul şi personajul principal în povestea vieţii tale.

10). Dacă nu eşti convins că cel pe care îl faci e cel mai bun lucru pe care ai putea să îl faci, renunţă să îl faci.

11). Dacă ai ceva de spus despre care eşti convins că necesită să fie spus, fă-te auzit, strigă cu voce tare şi nu te feri să îţi scrii pe un blog ideile şi sfaturile ajutătoare. O listă cu sfaturi de viață îi va încuraja pe mulţi.

12). Nu îţi crea o pagină cu autor anonim, de teama părerilor venite din partea prietenilor care te știu din copilărie! Oamenii sunt liberi să creadă ce vor iar viziunea fiecăruia este rezultatul formării pe care a primit-o. Dintre oamenii care te înconjoară, care te urăsc, care te ignoră sau te iubesc, cei mai mulți nu deţin convingeri proprii despre viaţă, ei doar duc mai departe ideile pe care minţile lor s-au chinuit să le accepte, chiar dacă nu le-au înţeles în totalitate ori chiar dacă nu sunt adevărate.

13). Nu accepta ceva ca fiind adevărat doar pentru faptul că ţi-a spus-o o persoană pe care o respecţi ori una căreia îi eşti dator. Tu eşti liber să îţi colorezi destinul cu propriile nuanţe.

14). Oamenii care nu sunt de acord cu ideile pe care le dezvolt în cărţi nu deţin explicaţii mai bune, argumente sau convingeri diferite, ci nu le acceptă din invidie ori din prostie. Ei nu gândesc, nu creează, nu inspiră, nu se bucură şi nici nu deţin realizări. Doar urăsc, distrug, dispreţuiesc şi critică, reacţii născute din nemulţumire de sine.

15). Nu te chinui să îi explici ceva cuiva care în realitate nu intenţionează să te înţeleagă, ci doar te provoacă, ca să îţi irosească energia şi timpul. Nu ai nevoie să fii pe locul întâi, nimeni nu este.

16). Cineva mi-a spus că scriu prea mult. Am răspuns că nu scriu prea mult, anumiţi oameni citesc prea puţin.

17). Nu citi cât mai mult, citeşte cât mai atent, cărţi cât mai bune.

18). Dacă ai nevoie de aprobare din partea oamenilor, ca să îmbraci anumit gen de haine și să porţi o nouă pereche de încălţăminte, te afli în dificultate, personalitatea ta cândva a fost afectată şi vei avea de suferit.

19). Nu căuta să îţi organizezi viaţa exterioară, ca să nu ucizi aventura sau misterul din ea. Încearcă în schimb să îţi hrăneşti spiritul, de acolo pleacă haosul care îţi ucide şansele şi îţi dă toate planurile peste cap.

20). Nu încerca să îţi trăieşti viaţa în aşa fel încât să îi mulţumeşti pe toţi în afară de tine. Oamenii sunt din ce în ce mai pretenţioşi şi te apreciază din ce în ce mai puţin. Urmând acest scop, cel mai probabil, în final te vei îneca.

Sfaturi de viaţă pentru oamenii pragmatici

21). Nu scrie, nu iubi, nici nu trăi pentru bani! Cu ajutorul banilor vei reuşi să faci toate acestea. Nu sunt puţini acei oameni care confundă uneltele cu scopul.

22). În lumea aceasta totul este despre tine, întreaga lume se învârte în jurul tău. Totuși nu privi aspect adevăr prin prisma egoismului, îmbrăţişând ideea că tu eşti buricul Pământului iar ceilalți sunt doar spectatori. Fiecare om este buricul Pământului pentru el şi spectator pentru alţii, ca să adulmece viaţa pe deplin, ca să crească în cunoştinţă, în simţăminte și în dragoste, aşa cum i-a fost hărăzit.

23). Viaţa nu este o luptă, nici o şcoală şi nici o tragedie, este o călătorie care poate fi trăită cu bucurie.

24). Ceea ce nu te ucide astăzi te face să fii mai puternic, până când se va întoarce la tine ca să te ucidă. Te temi de afirmaţia mea? Doar nu ai vrea să trăieşti o mie de ani aici şi aşa, în condiţiile despre care te plângi mai tot timpul!

25). Nu fugi de singurătate ca să nu alerge ea după tine.

26). Fii bun cu oamenii care sunt răi cu tine iar ei îşi vor aminti că ai fost bun cu ei atunci când vor dori să fie răi cu tine pentru a doua oară şi vor fi buni cu tine pentru prima oară. Orice altceva ai încerca să faci, să te răzbuni sau să fii indiferent, vine din slăbiciune şi îţi va pricinui neplăceri mai târziu.

27). Nu încerca să îţi faci dreptate în faţa oamenilor cu orice preţ, ci părăseşte zonele de conflict și pe oamenii care ţi-au dovedit în repetate rânduri că nu te agreează. Ele sunt sfaturi de viață care te ajută să nu rămâi jos. Facebook, Instagram, știi tu, nu mai este necesar să o spun. Simte liber!

Citește mai multe articole asemănătoare pe Blog.

Cel mai mare ajutor pe care il poţi oferi unui prieten nu este să îi dăruieşti bogăţiile tale,
ci să îl faci să devină conştient de cele care există în el însuşi.
Benjamin Disraeli

Lasă un răspuns