Trecutul dureros sau amintirile care au încetat să mai doară, așa cum mi-a plăcut să le numesc, este povara care ne apasă pe toți la un moment dat. Trăirile de toate tipurile își pun amprenta asupra fiecărui ins, în felul acesta viața ne modelează și ne transformă în oamenii minunați care am devenit.
Pe parcursul celor câţiva ani de studiu în domeniul dezvoltării spirituale am observat un amănunt pe care nu îl pot trece cu vederea: articolele în care am povestit întâmplări din viaţa mea au obţinut mai multe accesări decât cele în care am dezvoltat şi alte subiecte cel puţin interesante. Reușind să înţeleg faptul că oamenii au nevoie de exemple care să îi inspire mai degrabă decât de sfaturi, îți scriu. Căci oricât de multă teorie am ingera nu este de ajuns iar ceva lipseşte.
Exemple sunt peste tot, dar nu toţi le observă. Cele mai eficiente sunt poveştile care îți activează emoțiile, acelea în care fiecare detaliu scoate la suprafață durerea care se ascunde în sufletul tău și o evaporă. Citind povestea mea și trecutul dureros cu care m-am luptat zece ani de zile vei învăța să pui lucrurile cu adevărat importante pe primul loc.
Îţi mai aminteşti clipul Lion seul? Dacă nu, vizionează-l aici. Eu nu l-am putut urmări în tot acest timp. Astăzi îl pot viziona, tristeţea a trecut. Învață din greșelile altora ca tu să nu mai fi nevoit să suferi.
În vara anului 2005, într-o zi obişnuită și pe neașteptate, am primit cea mai importantă vizită din viaţa mea: tatăl meu a venit la Bucureşti ca să mă vadă. Se stabilise la ţară, alături de părinţii lui, cu doi în urmă, din cauza bolii care i-a amărât existenţa.
Şi-a cerut iertare din cauză că nu mi-a putut oferi mai mult şi a izbucnit în lacrimi, ştiind că sunt un copil bun şi priceput dar pe care nu are cine să îl îndrume. Se temea că lumea mă va lăsa de izbeliște, iar geniul mi se va pierde. De mama ştiam foarte puţin şi o vedeam o dată pe an preț de câteva minute. Nu lăsase niciun număr de telefon sau vreo adresă la care să poată fi găsită.
M-a îmbrăţişat şi mi-a spus că mă iubeşte, într-un mod dramatic, ca și cum și-ar fi luat rămas bun. Nu îl învinuiam pentru nefericirea mea, dar nici nu m-am grăbit să îi fiu recunoscător; eram rezervat în tot ce făceam. Ceva mă oprea să îmi las sentimentele la vedere, căci fusesem rănit încă din copilărie. Am evitat să îl strâng în brațe, ținând mâinile pe lângă corp, așteptând să îmi dea drumul.
L-am atins ușor pe umăr mai mult din obligație sau din dorința de a îl trimite înapoi la gară. Îmi era milă de el, de noi, cu toate că uram sentimentul; senzația era insuportabilă. Și astfel am ales să fug de tot ce îmi provoacă disconfort. Și tu o faci de când te știi.
Vizita lui nu a durat mai mult de cinsprezece minute. În tot acest timp m-am jucat la calculator, dorind să ies afară în faţa blocului. Înainte de a ieşi pe uşă, cu vocea slăbită, mi-a zis:
– Albert, mai ţii minte desenul acela de scurt metraj numit Lion seul, pe care mi l-ai arătat pe internet? Este un copil la ţară care îl ascultă în fiecare zi. Atunci când îl aud îmi amintesc de tine. O să realizezi lucruri măreţe mai târziu, dar eu nu voi mai fi aici ca să te pot susţine.
La auzirea acestor cuvinte am simțit cum o durere uriașă îmi pătrunde corpul și am plâns în ascuns, deoarece nici eu nu mai credeam în mine așa cum credea tata, care nu părea să mai știe prea multe despre lume, nici măcar nu gândea lucid. După ce a plecat m-am întâlnit cu prietenii în speranța că voi uita iubirea care avea să îmi zguduie din tălpi până în creștet ființa.
Trecutul dureros te învață
Câteva luni mai târziu tata a murit într-un accident de maşină, iar întreaga durere de care a scăpat mi-a revenit mie. Vizita descrisă a fost şi ultima dată în care l-am văzut și auzit. Am depășit cu greu evenimentul. Îmi amintesc că blestemam fiecare dimineață în care mă trezeam, căci voiam să mor în somn și nu reușeam. Astăzi sunt fericit, pot viziona acel clip și pot vorbi despre trecutul dureros cu oricine.
Nu permite clipelor cu adevărat importante să treacă pe lângă tine fără să le preţuieşti. Dacă o faci fără să îţi dai seama, nu lăsa regretele să te doboare, ele nu ți-i pot aduce pe cei dragi înapoi. Ceea ce nu trăieşti la timp nu mai trăiești niciodată. Aceasta deoarece clipe vor veni mii pe parcurs și toate te îndeamnă să prețuiești prezentul.
Iubeşte-ţi partenerul de viață mai degrabă decât imaginea, lucrurile sau abdomenul. Permite iubirii pe care i-o porţi să se manifeste prin cuvinte şi nu în ultimul rând prin fapte. Apreciază-ţi părinţii aşa cum sunt atât timp cât sunt în viață, nu după ce nu vor mai fi. Vizitează-i în preajma sărbătorilor, ei sunt adevăratele tale comori.
Urcă-te în mașină sau în tren şi mergi să revezi locurile prin care ai copilărit, ca să cunoşti cât de departe ai ajuns. Cea mai mare minciună a oamenilor este faptul că nu au timp. Demisionează dacă împrejurările nu îţi permit să petreci cel puţin două ore pe zi împreună cu familia ta. Dacă Dumnezeu ți-ar spune că nu o vei mai vedea niciodată ai renunța la serviciu de o sută de ori.
Uneori nu ai nevoie de mai mult, dar vrei mai mult deoarece intri în competiție cu alții. Și te îndatorezi, trudești, te îmbolnăvești. Peste toate acestea îți pierzi spiritul familist, căldura, omenia.
Nu te ruşina cu cine ești și cât ai, fii tu însuți și mergi în direcția visului tău până la sfârșit. Tu crezi că profunzimea și creativitatea se dezvoltă în urma orelor irosite în care privești la televizor? Acestea vin în urma experimentării şi asimilării.
Mulțumeeesc!!!
Cu plăcere!
Îți mulțumesc cu recunoștință, ești binecuvântat! Lumină, pace și iubire!
Te înțeleg perfect. Eu aveam patruzeci de ani când mi-am întâlnit pentru prima dată tatăl. Evit să dau lecții tinerilor, dar dacă nu îți stimezi părinții nici tu nu vei fi iubit la rândul tău!
Așa este.