Povestea mea şi eu sunt două elemente total diferite

Povestea mea şi eu sunt două elemente total diferite

Povestea mea şi eu sunt două elemente total diferite

Povestea mea şi eu sunt două elemente total diferite. Eu nu sunt povestea mea, eu sunt creatorul ei. La fel eşti şi tu, eşti scriitorul vieții tale şi personajul principal în acelaşi timp. Eu scriu povestea mea în fiecare zi. Astăzi am hotărât îți spun câte cuvinte despre mine. Îţi mulţumesc că mă urmăreşti pe Instagram ori pe Facebook. Între timp am urcat câteva fotografii de la ziua în care am sărbătorit un milion de accesări pe Blog. Începem!

În urmă cu trei ani am deschis pentru prima dată laptopul pentru a închide chaturile de agăţat, telefonul sau uşa de la cameră, mi-am mutat biroul lângă fereastră ca să privesc luna răsărind şi am început să scriu. Să scriu, ce?

Am deschis word-ul şi am căutat să găsesc cratima. Când am găsit-o am început să o urăsc, întrebându-mă unde se pune sau de ce se foloseşte. Uau! Nu putem scrie sau vorbi fără acel semn, mi-am spus. În ce lume de oameni puțin înțelepți sunt condamnat să trăiesc. Unele persoane găsesc drept prilej de mândrie faptul că ştiu să folosească acel semn. Ipocriţii, tocilarii, spălaţii pe creier.

Cu timpul am învăţat să o folosesc și totuşi, părerea nu mi-am schimbat-o. Unii oamenii se cred superiori că ştiu să scrie corect din punct de vedere gramatical dar le este ruşine să îşi privească organul sexual în oglindă, gândind că astfel dau dovadă de un comportament josnic sau că el le-a fost montat din greşeală. E incredibil!

După şase luni de zile de scris, când ajunsesem cu aşa zisa prima carte la pagina o sută m-am enervat, am şters tot. După șase luni de scris, câte şase ore pe zi aproape zilnic, am şters tot și am plâns. După o săptămână am redeschis word-ul ca să scriu, aceeaşi pagină albă. Am început să scriu însă de această dată situația era cu totul diferită. Eram impresionat de inspiraţia pe care o primeam şi de modul în care mă exprimam, de lucrurile pe care le înțelegeam.

Nu după multă vreme am realizat că tot ceea ce scrisesem a fost un antrenament, aşa că am şters lucrarea pentru a doua oară apoi m-am apucat să scriu ceea ce trebuia. Scriam peste tot, în mers, pe bancă, în parc, la film, la serviciu, la volan sau atunci când făceam duş. Dacă ratam o idee, firul se rupea. Salvam peste optsprezece mesaje pe telefon, pe care seara le transcriam în fișierul word. Povestea mea abia acum începe.

Lucram ca vânzător într-un magazin cu materiale de construcţii. Eram nevoit să îmi împart atenţia pe două terenuri şi îmi era aproape imposibil să mă concentrez. Într-o zi, am încasat 50 de lei, am vândut un produs în valoare de 27 de lei şi am înapoiat rest până la 100. Toate circumstanţele îmi şopteau că nu sunt în stare de nimic. Dovezile, erau clare. Doar conştiinţa îmi şoptea că sunt prețios ca un diamant.

Multă vreme nu am crezut-o, era amuzant. Și atâta vreme cât m-am îndoit de ea, dovezile cum că eram neputincios nu au încetat să apară. Aşadar, am avut de ales, ori sunt cel mai bun sau cel mai apreciat, ori nu sunt bun de nimic?

Din fericire am ales prima variantă şi imediat înţelepciunea a venit. Iar tot ce am făcut începând de atunci a fost să o fructific în cel mai eficient mod. Și rosteam dar în mintea mea că sunt deştept, chiar şi în clipele când greşeam să înapoiez restul ori atunci când nu am ştiut cât fac 5 x 7. Nici acum nu ştiu cât fac nici nu mă interesează. 5 x 7 este pentru oamenii fără scop sau identitate, care trebuie totuşi să îşi îngreuneze căpuţul cu ceva.

Povestea mea continuă

Am continuat să mă concentrez la scris, iar după aproape un an am fost nevoit să demisionez de acolo, căci un plan mult mai măreţ mă aştepta, însă, care nu a fost destul de clar pentru mine până atunci. Astăzi este. Mi-am publicat primul volum destul de târziu. Le scrisesem pe toate trei, iar abia după un an mi-am făcut curaj pentru a contacta o editură. După publicare o angajată drăguţă m-a sfătuit să fac promovare cărţilor pe internet, căci altfel nu voi avea şanse ca să vând. Nici nu trebuie.

Zilele acestea mi s-a întâmplat ceva cu adevărat special. În timp ce mergeam pe stradă am observat că o tânără mă privea insistent, zâmbind. În următoarea secundă mintea mi-a şoptit că sunt atât de atrăgător încât unele nu se pot abţine, aşa că m-am dus încrezător la ea ca să îi cer numărul de telefon. Când m-am apropiat, ea m-a întrebat: „Eşti cumva Alberto, omul care scrie pe internet?“

În unele zile mă simt singur, dar în altele vă simt pe toţi alături de mine. Trăiesc aşa cum îmi place şi aşa cum aleg. Binele e ce aleg eu că este. Răul, de asemenea.

Am finalizat proiectul Vorbind cu Dumnezeu. În ziua în care am scris faptul că proiectul va dura trei ani, eram în 22 aprilie 2012. Astăzi s-a schimbat doar ultima cifră, suntem în data de 22 aprilie 2015, ziua când am trimis cea de-a treia carte la tipar. O doamnă simpatică m-a întrebat cum mi-a venit ideea să scriu aceste cărţi și de ce am făcut-o. E foarte simplu, eu scriu deoarece am văzut oameni plângând pe stradă, iar în loc să tot dăm vina pe întuneric mai bine aducem lumina. Mă bucur că te inspir!

Am certitudinea că înţelepciunea fiecărui tânăr se ascunde în visul său.

Alberto Bacoi

15 gânduri pentru “Povestea mea şi eu sunt două elemente total diferite

  1. Lisa

    Super! Esti cu adevarat cel mai tare om de pe pamant.Dar stii ce? Toti oamenii de pe pamant sunt cei mai tari, doar ca unii nu stiu inca.
    Multumim de carti!
    Aaaa, sa stii ca nu faci nimic fara sa primesti, chiar daca noi cititorii nu iti dam recompense financiare sau aprecieri verbale, gandurile noastre pentru tine sunt un dar ce nu poate fi evaluat decat de tine, acolo in singuratatea ta……….. zambetul tau de „fericire fara motiv” este darul nostru pentru efortul tau.
    Sa ai parte de iubire!

      1. Lisa

        Ar fi bine sa fie atat de simplu, sa scrii despre Dumnezeu ca sa te lauzi, dar cred ca sunt destui cei care iti zic ca esti nebun si te cam ocolesc. Esti minunat, continua pe acest drum si daca te decizi sa il schimbi macar sa nu il uiti. Iubire iti doresc!

  2. Jorjette C

    O poveste foarte frumoasa, despre propria transformare. Detaliile le stii doar tu, cu cititorii impartasesti doar o parte din esenta pe care ai trait-o.

    Important este ca te-ai descoperit pe tine si ii poti ajuta pe altii sa se regaseasca in aceasta viata. Sunt unii care au de oferit mai mult, iar altii de primit, tu (si eu) faci parte din prima categorie. Si cred ca mai sunt si cei care nu au nimic, inca traiesc degeaba 🙂

    Ma bucur ca te-am cunoscut 🙂

  3. Raluca (Daisy)

    Bun gasit! Te-am gasit destul de tarziu, dovada ca ultima cifra e 6, 2016. Insa unul din principiile mele este: mai bine mai tarziu decat niciodata! 🙂
    Citesc cu interes postarile tale. In unele ma regasesc si ma bucur ca mai e cineva care simte asa, iar de la cele mai multe invat.
    Simplu Multumesc!
    Respect!

  4. Simona Chelemen Ferreira

    Buna ziua,Alberto!Esti o persoana care cred ca si-a primit inca din copilarie multe lectii de viata!Se intelege clar ca intelepciunea pe care in momentul de fata te inalta mult deasupra tinerilor de virsta ta,nu ai acumulat-o dormind prea mult ,petrecind din cale afara,rizind sau plingind prea mult!Ai trecut prin multe greutati ca si noi ceilalti,dar ai reusit sa-ti depasesti momentele in care era mai usor sa urasti decit sa ierti!Te admir mult,continua tot asa si poti sa fi sigur ca aduci multa alinare in suflete egale tie,si de i! reusesti sa spui lucrurilor pe nume intr-un mod atit de nou!Felicitari in tot ceea ce f

  5. Dana

    Intre trepte si un drum, e foarte frumoasa fotografia 🙂
    As vrea si eu sa scriu despre viata mea insa intotdeauna e o voce care imi spune ca nu e interesanta pentru nimeni…cine sunt eu pana la urma?…
    Apoi o alta voce imi spune ca e doar o poveste firul vietii mele si ca advarul se ascunde, nerostit, in spatele povestii…
    Azi e o zi frumoasa, as zice perfecta…si am citit cu mare curiozitate si drag sirul vietii tale…imi da impresia de cald…de a nu fi singur…
    Multumesc

Lasă un răspuns