O zi specială și detaşarea de scepticism

O zi specială și detaşarea de scepticism

O zi specială și detaşarea de scepticism

Fiecare zi este o zi specială iar dimineţile sunt magnifice, natura ne oferă atâtea bogății. Este început de octombrie, îmi prepar o cafea cremoasă cu noul meu expresor şi îţi scriu. Vreau ca acest articol să ajungă la inima ta, doresc să primeşti mesajul și bucuria pe care o simt în vreme ce îmi amintesc ceea ce urmează să îţi povestesc.

Dacă ai aterizat întâmplător pe Blog te invit să vezi despre ce este vorba în esență şi să mă urmăreşti pe Instagram ori pe Facebook. Aici facem dezvoltare spirituală la cel mai înalt nivel, ne hrănim intelectul şi descoperim frumosul, aici înveți să speri. Pe sceptici viața îi surprinde, un om conștient își așterne plapuma evenimentelor vieții prin care trece cu seninătate în privire și cu bucurie în suflet.

Pentru început te întreb cum ar trebui să arate pentru tine o zi specială ori cât ar trebui să fie de lungă, ce sumă de bani ar trebui să ai în buzunar sau cu ce fel de persoane ai nevoie să te întâlneşti, ca să poţi să obţii o stare în care, să spui, într-un final, că ai trăit o zi specială? Dacă nu te-ai analizat încă îţi povestesc o zi din viaţa mea pe care am trecut-o la categoria zile speciale.

În urmă cu aproximativ doi ani şi jumătate am avut un vis, însă mai bine zis am fost inspirat să fac un anumit lucru într-o zi oarecare, fără să deţin un plan sau vreo garanție, cu privire la direcția spre care mă convinsese visul să mă îndrept. Eram în perioada de euforie, la scurt timp după ce am publicat cartea Vorbind cu Dumnezeu volumul întâi! Eram mulţumit de realizare şi mă străduiam să găsesc soluţii eficiente pentru promovare.

Visul mi-a adus la cunoștință faptul că cineva are nevoie de mesajul încurajator al cărţii privind frica de moarte, pe care îl transmite în primele pagini. Atunci intuiţia mi-a vorbit. Știam că trebuie să merg și să dăruiesc un exemplar, pur şi simplu, chiar dacă nu știam cum să procedez. Întrebările care m-au năvălit în următoarea secundă au fost, să dăruiesc cui şi unde?

Se anunţa a fi o zi specială, în care am luasem decizia să mă despart de starea de confort, de latență ori scepticism și de gândurile care mă trăgeau înapoi, tot timpul. M-am lăsat ghidat de invizibil, fără să ştiu ce fac m-am îmbrăcat şi am coborât la metrou. Am ajuns în Piaţa Victoriei unde am stat circa treizeci de minute pe o bancă, aşteptând un semn, dar nu a venit nimic. Scepticismul din mine sărbătorea deja.

Ajuns în parcul Kiseleff din capitală, m-am oprit la margine ca să privesc oamenii. Am zărit o bancă mai retrasă, pe unde nu prea trecea nimeni. Acolo m-am aşezat şi am băut o cafea. Am terminat de băut cafeaua, m-am ridicat, am scos o carte învelită în folie transparentă, pe care am lăsat-o la vedere, apoi am vrut să plec spre casă.

Conform intuiţiei ar fi trebuit să las cartea şi să plec. Dar eu, sceptic fiind, m-am aşezat pe o bancă mai îndepărtată, unde am aşteptat să văd la cine va ajunge ori ce se va întâmpla cu ea. Ceva din mine nu m-a lasă niciodată să stau liniştit, să mă conformez, să execut ordine și atât. Eu vreau să văd tot, îmi doresc să aflu tot ori să mă aflu dacă s-ar putea peste tot. Omul este liber să facă ceea ce doreşte, aşadar aşteaptă, așteaptă, așteaptă, pe bancă.

Detaşarea de scepticism

Am aşteptat pe o bancă retrasă mai bine de cinci ore până m-am plictisit. În tot acest timp s-au plimbat pe lângă a mea carte aproximativ douăzeci de persoane. Trecătorii au ridicat-o, au citit titlul de pe copertă şi au lăsat-o înapoi unde au găsit-o. Un gând mi-a şoptit că mulţi dintre ei atunci când au văzut titlul au crezut că au de-a face cu vreo broşură a martorilor lui Yehova sau că e o carte de la pocăiţi, aşa că au lăsat-o şi şi-au continuat drumul.

Și totuşi atunci când răbdarea mea ajunsese la final, când m-am ridicat să plec fiindcă mă luase o durere groaznică de spate, am rămas fără cuvinte. Doi bătrâni simpatici care, mergeau ţinându-se de mână, s-au oprit, au luat cartea fără ezitare și apoi şi-au continuat drumul. Din câte am văzut și auzit aniversau cincizeci de ani de căsătorie, dar se temeau că moartea îi va despărți definitiv.

Ştii ce mesaj le-am scris pe prima pagină a cărții?

–  Dacă ai găsit această carte îţi este destinată, ai cerut-o şi a ajuns acum la tine, te iubesc. Alberto Bacoi..

Aşa arată o zi specială pentru mine, o poveste remarcabilă, un moment de neuitat ori o clipă sfântă, o zi în care am avut totul, am trăit totul și am oferit totul, apoi am plecat spre casă mai plin decât am venit.

În viață aminteşte-ţi să preţuieşti viaţa şi să îmbrăţişezi misterul și aventura, bucură-te de tot ce este frumos. Nu te întrista atunci când te gândești că va veni cândva și vremea să pleci. Nu da morţii stăpânire asupra vieţii. Mă bucur că te inspir și te mângâi și că fac ceea ce am venit aici ca să fac. Revin cu noi articole, simte liber.

Citește mai multe articole asemănătoare pe Blog.

Cel care a murit nu a murit, ci se naşte într-o altă lume. El a scăpat de ceea ce pe voi încă vă apasă.
Suferinţa se aplică doar trăitorilor de pe Pământ, în Împărăţia Mea nu există suferinţă. Aşadar el nu
mai plânge pe voi, voi 
îl plângeţi pe el,.când ar trebui să fie exact invers.
Alberto Bacoi

2 gânduri pentru “O zi specială și detaşarea de scepticism

Lasă un răspuns