Despre mine și pasiunea mea fără perdea

Despre mine și pasiunea mea fără perdea

Despre mine și pasiunea mea fără perdea

Pasiunea mea, o picătură de speranță care a apărut în viața mea atunci când am avut mai mare nevoie de ea. Ca o gură proaspătă de aer, ca un pahar de apă în deșert, ca în beznă atunci când aprinzi o lumânare. Nu știu dacă am încredere în mine, măsurând încrederea în funcție de atitudinile artificiale pe care le abordează lumea. Eu sunt așa cum sunt și așa trăiesc.

Mă străduiesc să dau tot ce am mai bun din mine pentru mine și pentru fiecare persoană pe care o întâlnesc atâta vreme cât trăiesc. Vreau să fiu cea mai bună variantă a mea, însă nu îmi iese de fiecare dată. Eu mă afișez în fața ta fără perdea. Sinceritatea este calitatea care mi-a așternut calea.

De multe ori mă răzgândesc cu privire la ce îmi doresc. Pretențiile tot mai mari ale celor pe care îi iubesc mă fac să nu mai pot să răzbesc. Atunci mă întorc la liniște ca să nu rătăcesc.

Nu tânjesc niciodată după iubirea cuiva, nu vreau atenția celor pe care îi deranjez cu prezența. Dacă o persoană îmi cere garanții ca să stea lângă mine, nu o vreau în preajma mea, aceea este o persoană instabilă și confuză pe care nu m-aș putea baza.

Eu nu pot să fiu perfect pentru toți oamenii, dar știu că sunt potrivit pentru ei. Sunt cea mai bună lecție pe care cei care intră în viața mea o pot învăța. Tema pentru acasă este dezvoltarea lor și acceptarea. Eu scriu pentru oameni și învăț împreună cu ei, înțelepciunea este pasiunea mea.

Nu transform pasiunea în obligație, eu scriu doar când am inspirație. Din fericire voi mă inspirați mereu. Nu permit nimănui să îmi tulbure pacea interioară. Nimeni nu îmi poate spune mie ce e bun sau ce este rău pentru mine, sunt nevoit să decid eu pentru mine. Și tu o poți face.

Accept cu capul plecat fiecare sfat, însă nimeni nu poate să trăiască viața mea, în locul meu, pentru mine. Modul în care trăiesc și gândesc devine responsabilitatea mea. Îl ajut pe cel care îmi cere ajutorul, nu pe cel care nu dorește să fie ajutat. Pe cel care nu știe că are nevoie de ajutor îl inspir din umbră ca să ajungă la lumină, fără a se îndatora cuiva. Satisfacția de a oferi necondiționat îmi este răsplata pe care am primit-o deja.

Când oamenii slabi spun ceva rău despre mine în realitate vorbesc despre ei. Cei puternici nu judecă pe nimeni, ci îi sfătuiesc pe oamenii care se identifică cu problema în speranța că își vor depăși condiția.

Soarele luminează acum, el te iubește acum și te învață să nu judeci. Soarele răsare pentru toți, și pentru cel sfânt dar și pentru cel păcătos. Căci nu poți să fii liber atâta vreme cât judeci oamenii, pe tine, viața sau pe Dumnezeu. Nu poți să fii liber atâta vreme cât tot ce faci faci din obligație, fie că muncești ca să îți hrănești copiii, viciile sau orgoliile. Ai ajuns să confunzi pasiunile cu tiparele.

Lumea oamenilor este minunată, are tot ce are nevoie să aibă în ea însăși. Tot ce găsim câtă vreme trăim este un dar pentru noi. Totuși, nu putem deține nimic din ce ne-a fost oferit, însă ne putem bucura de tot până plecăm, odată ce aflăm secretul.

Și nu contează ce cred oamenii despre tine, important este că Dumnezeu te iubește. Oamenii nu știu absolut nimic despre ei, tu iubește-te așa cum te iubește Dumnezeu. Între oameni am învățat că iubirea este ca o minge pe care o pasăm unul la altul până când primul o dă în afara terenului. Apoi nu se mai joacă niciunul.

Sunt un alchimist, am reușit să transform adevărul, care îi deranjează pe toți, într-o serie de lecturi plăcute, pe care ți le-am pus la dispoziție în mod gratuit prin cărțile mele, care în câțiva ani au schimbat câteva sute de vieți.

Eu sunt mângâietorul, îi alin prin cuvinte pe cei care au fost mințiți întreaga viață, pe aceia cărora le este dor de adevărata lor casă. Adevărul este că natura nu urăște oamenii, Dumnezeu nici atât. Pământul nu caută să se descotorosească de cei care îl stârpesc și îl usucă, noi ne rănim între noi.

Pasiunea mea este înțelepciunea

Atunci când treci cu teamă printr-un eveniment, neplăcerile există, suferința persistă. Tu poți adânci prăpastia ori poți plana deasupra războaielor, detașat de tot. Eu am accentuat ceea ce nu mi-am dorit, până în momentul când am conștientizat că m-am zbătut până m-am înecat.

Astăzi sunt recunoscător, liniștea a ajuns la mine. Am așteptat aproape treizeci de ani ca să vină. Și sunt privilegiat să fiu înconjurat de oameni minunați. Căci chiar și la finalul vieții îl voi privi uimit, gândind la cât de frumos este omul. Ce ochi frumoși și ce privire pătrunzătoare are. Ce păr mătăsos, așezat cu atâta stil. Ce piele netedă și ce puf fin o acoperă. Singurul sentiment care mă întristează este că nu îi voi putea îmbrățișa pe toți.

În viață nu judeca oamenii, ci învață-i atunci când greșesc. Căci învățarea este iubire, mustrarea este iubire, chiar și detașarea de ei atunci când este cazul servește tot binelui lor. Eu sunt omul care a fugit de responsabilități și încă o face. Cel mai de preț dar pe care l-am primit vreodată este libertatea. Pasiunea mea mă ajută să rămân viu.

Din lumea pe care mi-am imaginat-o eu fac parte toți cei pe care i-am cunoscut și i-am iubit, dar și cei adormiți, care mi s-au opus, vrând să mă facă să mă opresc. Lor le spun că fără ei nu aș fi putut să mă ridic.

Din pricina minții mele de multe ori sunt slab, dar rațiunea mea își are rădăcinile în dragoste. Mintea pe care ai primit-o este ca o foaie albă, pe care din nefericire nu ai scris tu, a scris lumea. Prin urmare, mintea ta nu este a ta. Tu trebuie să scrii pe ea cu sufletul, ca să îți pui amprenta pe locul unde ai pășit.

Citește mai multe articole asemănătoare pe Blog.

Dragostea iubește și atât, ea nu are nevoie de nicio garanție, de niciun sistem al dreptății
sau de răzbunare. Mintea în schimb are. Fără iubire mintea merge la pieire.

Alberto Bacoi

Lasă un răspuns