Devalorizarea umanităţii, cunoaştere, motivaţie şi curaj

Devalorizarea umanităţii, cunoaştere, motivaţie şi curaj

Devalorizarea umanităţii, cunoaştere, motivaţie şi curaj

Devalorizarea umanităţii, cunoaştere, motivaţie şi curaj, ele sunt elementele de care avem nevoie ca să nu murim. Degradarea a început, imperiile se prăbuşesc, valorile umane au fost inversate, haosul face victime. Îţi mulţumesc că mă susţii în fiecare zi aici. Începem!

Viaţa poate fi cel mai bun prieten al tău, iar tu te poţi transforma în cel mai aprig duşman al tău. Dificultatea constă în faptul că te raportezi la aceste elemente în totalitate invers. Devii duşmanul tău atunci când îţi ceri mai mult decât poţi duce la bun sfârşit. Atunci când te condamni că nu ai reuşit, te persecuţi fără milă. Când regreţi că nu ai acţionat la timp, că nu ai fost pe fază, că nu ai demonstrat cuiva ceva, că ai fost prea credul sau prea timid, prea nervos, atunci te urăşti, Opreşte-te, nu te mai îngrijora, trăieşte aşa cum eşti şi aşa cum îţi place.

Tuturor ne place să fim iubiţi, respectaţi şi apreciaţi, nu dorim să fim jigniţi, dezamăgiţi sau înşelaţi. Şi totuşi nu toţi dăruim acestea celor apropiaţi, însă strigăm cu înverşunare să ni se răspundă înapoi cu bine. Ei bine, ceea ce ne rămâne de făcut este să identificăm rădăcina problemelor cu care ne confruntăm. Apoi răul se disipă iar devalorizarea umanităţii va fi stopată.

Vrei să fii cel mai tare? Dovedeşte-ţi că te poţi bucura pentru succesul altuia. Admiră-i pe cei care dobândesc prin merit, inspiră-te de la ei şi lasă-i să urce! Reînoieşte-ţi speranţa, lasă amurgul să te şteargă de sudoare, permite-i adierii să îţi mângâie părul, ascultă glasul picăturilor ce cad şi pe cel al cerului care îţi jură iubire. Plângi atât cât îţi vine, ca şi cum te-ai arunca în genunchi, ca să te eliberezi de trecutul dureros.

Divorţează de suferinţa care ţi-a înceţoşat viaţa. Devalorizarea umanităţii se produce sub ochii tăi, procesul te-a găsit aşteptând ceva, poate salvarea. Tu ai dreptul să trăieşti natural (liber) şi să te bucuri de fiecare clipă. Râzi atunci când îţi vine să te veseleşti. Râzi pentru tine, nu ca să îi întristezi pe alţii cu fericirea ta, aceea pe care nu o mai găseşti. Admiră oamenii pe care îi întâlneşti, învaţă cu ajutorul lor să iubeşti. Indiferent unde trăieşti, luminezi tot ce întâlneşti.

Pe unde păşeşti, vezi oameni care au luptat ca să îşi mulţumească mintea dar care şi-au neglijat inima. Ea este gafa cea dintâi, despre care ni s-a atras atenţia că este cea mai cumplită pedeapsă pe care am atras-o asupra noastră. Este condamnarea pe care ne-am aplicat-o cei mai mulţi dintre noi. Scrâşnim din dinţi ca să primim a doua şansă. Astăzi am primit-o!

Transformă-ţi slăbiciunea în cea mai cumplită armă. Schimbă-ţi atitudinea cu care îţi priveşti viaţa. Devalorizarea umanităţii s-a sfârşit atunci când te-ai trezit. Şi ce dacă eşti singur şi eşti nevoit să trăieşti aşa? Ce dacă ai făcut greşeli pentru care încă mai suporţi consecinţe? Ce dacă nu eşti iubit şi înţeles sau eşti considerat ciudat? Ce dacă eşti tulburat mai tot timpul iar presiunea pe care o aruncă oamenii asupra ta te doboară din ce în ce? Poate chiar în asta constă puterea.

Eşti eroul care a ajuns aici, acela de nestăpânit, care nu a putut să fie oprit cu niciun chip. Eşti barca care după ani de zile pierduţi pe mare, trecând prin furtuni şi soare, ajunge la mal chiar şi răsturnată. Ajunge şi se odihneşte. Esti omul care poposeşte.

Nu părerile oamenilor care vorbesc despre tine contează, oamenii contează, indiferent de răutăţile lor. Răutatea se naşte din nefericire, nefericirea este lipsa de iubire. Devalorizarea umanităţii porneşte de aici.

Oamenii care rănesc şi par că se simt bine acţionând aşa, habar nu au ce este fericirea, nu au cunoscut-o şi nu o vor cunoaşte curând. Ei nu fac rău în mod conştient, chiar dacă la un anumit nivel consideră că ei aleg să facă asta. Ei aleg cu mintea, iar mintea se supune spiritului. In cazul lor, legătura dintre minte şi spirit nu funcţionează. Aşadar, minţile lor au fost programate de alţii, ei nu sunt fiinţe înzestrate cu conştienţă şi libertate de alegere. Fericirea pe care o mimează, în care câteodată cred şi ei, este o iluzie mai mare decât ei.

Pentru mulţi devalorizarea umanităţii se produce în mod conştient, ei ştiu ce fac şi o fac cu un scop, ei văd până la un anumit nivel. Există mai multe niveluri de conştientizare. Un om poate deveni conştient de faptul că dacă îi fură mărul fratelui său el va avea două mere iar fratele său nu va avea niciunul. Atunci îl va putea controla, mărul este vital.

Cel mai înalt nivel de conştientizare este recunoaşterea sa şi a fratelui său ca fiind Una şi aceeaşi persoană. Atunci, prin unificare, odată ce îl răneşte pe el se răneşte pe sine însuşi. Ştiind dar aceste lucruri, de ce ar face aşa ceva?

Am cunoscut o bătrânică simpatică a cărei fiică a fost ucisă chiar de către iubitul ei. Într-o zi, intrând în casă şi-a găsit fata fără suflare, înjunghiată pe pat. Nu te îndemn să îţi imaginezi ce a simţit şi prin ce a trecut, cert e că bătrânica trăieşte, munceşte şi iubeşte oamenii indiferent de comportamentul lor, de nivelul de educaţie sau de culoarea pielii. Aşa că nu îmi spune tu că oamenii nu sunt minunaţi şi atât de puternici.

Suferinţa te face să fii mai puternic. Greutăţile te fac să fii mai bun. Eşecurile te transformă într-un învingător. Iertarea îţi şterge suferinţa. Iubirea îţi redă speranţa. Acceptarea îţi aduce alinarea. Visul îţi aduce bucuria iar bucuria este viaţa.

Devalorizarea umanităţii şi minciunile vieţii

Vezi tu, oamenilor le place să fie minţiţi. Societatea a creat reguli care le transmit faptul că se simt bine, că totul este sub control, să nu îşi facă probleme sau să îşi facă în zadar. Primeşti un buchet de flori de ziua ta de la bărbatul tău care tocmai vine de la alta şi crezi că eşti iubită. Aici nu mai contează ce simţi, contează ce cred oamenii despre tine, despre voi. Gândeşte-te la ceea ce simţi, ce vrei tu cu adevărat?

Nimic nu te mai satisface, vizualizezi anunţuri erotice şi notezi numere de telefon. Îţi rezervi vacanţe scurte prin Roma şi Paris în căutarea romantismului de odinioară. Admiri sâni, funduri şi maşini, ţinându-ţi fosta iubită de mână, pe care acum o numeşti soţie. Iubită a fost cândva pentru tine, în trecut. Fricosule!

Personal, mai bine aleg să trăiesc în pustiu, singur şi gol, în adevăr, decât să fiu înconjurat de minciuni în mijlocul lumii. Iar decizia mea nu este preocuparea ta. Ştiu că în fiecare inimă de om bate dragostea. Tu eşti povestea pe care a trebuit să o scriu. Devii din ce în ce mai conştient de toate acestea încât nu te mai poţi opri, citeşti şi iar citeşti, gândind timid la faptul că tocmai ai făcut cunoştinţă cu viaţa ta scrisă. Scrisă de unul care nu te cunoaşte, care nu te judecă şi nu îţi cere nimic. Eu nu am nici jumătate din ceea ce ai tu.

Viata este ca o tornadă, pace, furtună şi apoi e pace din nou. În Univers nimic nu este mai important decât o persoană, decât o fiinţă, un singur om. Deoarece Universul în grandoarea şi măreţia lui a cobor în om, a fost sădit de Cineva acolo. Devalorizarea umanităţii a fost oprită în felul acesta iar inevitabilul sfârşit s-a transformat într-un nou început.

Dragostea este ca un glonţ care îţi străpunge pieptul în căutarea inimii. Ai rămas înmărmurit, te prăbuşeşti, crezând că mai ai câteva secunde de trăit. Însă prin rană dragostea îţi curăţă sângele care a fost otrăvit.
Alberto Bacoi

Lasă un răspuns