O noapte albă, o mare de gânduri

O noapte albă, o mare de gânduri

O noapte albă, o mare de gânduri

O noapte albă ori o mare de gânduri. O noapte petrecută în aer liber, pe insulă, plimbându-mă prin localitate cu căştile pe urechi. Ascult muzica preferată. Port emoţia cu mine oriunde păşesc. Emoţia mă ţine în viaţă şi mă ajută să văd lumea cu ochi vii. La fel ca tine am nevoie de încurajare, de odihnă şi de sprijin. Sunt încântat să te întâlnesc aici pe Pagină, mă onorezi cu prezenţa.

Eşti secat de energie. O dai pe toată tuturor încât, te scufunzi, parcă nu te mai poţi ridica. Nu te mai preocupa cu lucrurile pe care nu le poţi controla, trăieşte puţin. Opreşte-te şi îmbrăţişează aventura! Lasă oamenii să îşi trăiască vieţile lor, să aibă părerile lor greşite chiar şi despre tine. Doar cei apropiaţi îţi stau la dispoziţie atunci când ai nevoie de cineva alături. Restul cunoştinţelor nu fac nici cât un adevărat prieten, adunate la un loc.

Simţi lipsa unui prieten atunci când te loveşti de greu, când îţi este bine nu ai nevoie de nimeni, însă, sunt toţi alături de tine. Oamenii roiesc în jurul tău indiferent cu ce intenţii atunci când cred că primesc ceva.

O noapte albă. Un peisaj de poveste, presărat cu sentimente adânci. Intru într-un magazin ca să îmi cumpăr o băutură. Nu mă pot plimba pe stradă fără băutura mea, de orice fel ar fi aceasta. Chiar dacă nu îmi e sete sau poftă, dacă se încălzeşte şi sunt nevoit să o arunc, ţin în mână băutura. Eu nu pot să mă plimb pe stradă fără ea. Citeşte articolul până la final şi vei afla povestea.

Viaţa mea e acum perfectă, îmi place să trăiesc frumos, după o noapte albă mă aşteaptă răsăritul. Am învăţat să preţuiesc fiecare clipă. Da, eu sunt un om bun. Am o inimă mare şi iubesc toţi oamenii aşa cum ştiu şi aşa cum pot, iar oamenii mă iubesc înapoi; ei au nevoie de mine şi mi-o spun. Eu sunt liniştit, am devenit un spirit liber. Sunt recunoscător pentru toate înfrângerile care m-au transformat într-un învingător.

Eu sunt iertarea în cea mai pură formă a ei. Îi iert pe toţi însă încep mai întâi cu mine. Mă iert pentru faptul că am rănit în trecut, acest lucru nu trebuia să se întâmple. Totuşi acum stau liniştit pe malul mării cu berea mea, bucurându-mă de o noapte albă atât de minunată. În Univers, nu există coincidenţă, am trăit întocmai ceea ce am avut nevoie să trăiesc, iar cei din jurul meu au trăit la fel prin mine; eu trăiesc în mijlocul oamenilor dar mă bazez pe mine şi îi iubesc pe ei. O noapte albă, of, mi-ar plăcea să fiţi acum aici.

Cufundat în gânduri, scriind despre iubire. O doamnă în vârstă mă atinge pe umăr şi mă roagă să o fotografiez împreună cu soţul ei lângă mal. Mulţumesc pentru aceste clipe minunate, unice! Mulţumită ţie, cel care citeşti chiar acum, exist. Dacă nu ai fi existat, nu aş fi existat. Eu sunt aici pentru tine la fel cum eşti tu pentru mine!

O noapte albă, îmi cumpăr două beri, ba nu, patru! Glumesc, îmi ajunge una, însă, mi-aş putea cumpăra zece dacă aş vrea. Eu sunt un om bogat, am capacitatea de a face ce vreau să fac atunci când hotărăsc să fac; şi nu fac referire la partea financiară, în mod special. Eu sunt sănătos şi am putere de muncă. Deţin curajul de a începe şi a mă opri de ori de câte ori voiesc. Eu sunt dragoste, iubesc necondiţionat, puterea îmi stă ascunsă în nori iar sabia mi-am înfipt-o în sânul Pământului.

Eu caut furtuni prin lumi şi Ceruri, pe care apoi încerc să le potolesc. Sunt ca fulgerul pe care nu reuşeşti să îl ajungi cu privirea; şi sunt frumos, la mine te uiţi aşa cum priveşti o cascadă înspumată. Sunt ca pasărea care zboară deasupra inamicilor ei. Cu toate acestea articolul nu e despre mine, e despre tine, cel care citeşti chiar acum. Citeşte şi articolul Viaţa mea în cuvinte trăite şi simţite.

O noapte albă, amintiri, vise

Cu câţiva ani în urmă mi-a lipsit atât de tare o sticlă de suc ori un pahar cu apă, încât m-am deshidratat şi am leşinat pe stradă, colindând Bucureştiul la picior din interviu în interviu, în vederea obţinerii unui loc de muncă! Atunci m-am întristat din cauza situaţiei în care ajunsesem şi am plâns, poate că nu trebuia dar pentru o clipă am simţit că, vreau să renunţ la mine. A fost prima dată când am ales să încetez să mă mai lupt cu realitatea care mă împresora, apoi m-am simţit liber.

M-am ridicat în picioare, dar în acelaşi timp mă înălţam deasupra neputinţei mele, am gândit că e imposibil să mă fi născut aici cu scopul de a muri de foame ori de sete. Nu ar folosi aceasta nimănui. Am rostit în gând că am nevoie de o băutură acum, pentru a reuşi să ajung acasă. Am repetat în minte, zicând, ACUM, e imposibil să nu găsesc bani pe jos sau o sticlă de băutură acum. Nu a fost o cerere, a fost o poruncă!

Înaintând zece metri, pe prima băncuţă care mi-a apărut în cale am găsit o sticlă de coca-cola nedesfăcută iar în jur nu era nimeni care să aibă nevoie de ea. Eram în perioada în care încercam să mă conving că nu există coincidenţă. Începusem să scriu Prima Carte fără să zic cuiva despre Noul Proiect. Aveam nevoie de conţinut puternic nu de romane şi poezii. Nu suntem copii. În următoarea secundă am amuţit, aşa ceva nu se întâmplă nici în filme, iar tot ce citeşti este cât se poate de real!

Însă oricât de puternic ar fi spiritul, mintea are nevoie să fie păcălită ca să nu ajungă la limită. Din acest motiv oriunde m-aş plimba port cu mine băutura ca să îmi liniştesc mintea. Acum zâmbesc în timp ce îmi amintesc!

O noapte albă, un spirit liber

O noapte albă şi o linişte deplină, cugete şi o mare de gânduri, am ieşit din localitate. Am trecut de o pădurice în care nu se vedea nimic decât cerul. M-am lăsat ghidat de stele şi am ajuns la Capătul lumii. Dead end şi în continuare marea aşa că sunt nevoit să mă întorc. Nu credeam să păşesc prin astfel de locuri, abia dacă aş fi găsit localitatea pe hartă. Parcă m-am întors în timp cu două sute de ani.

Ultima terasă pe care o zăresc pe malul mării are un aer tradiţional grecesc care pare a sta în picioare încă de atunci. Un Nissan Micra din 1995, de culoare bleu/cyan, nuanţa cerului, stă parcat sub un copac cu flori vişinii. Greieri, felinare, trotuare pavate cu piatră de marmură, licurici şi un „orfelinat“ cu pisici; stuf, crescut în stânga şi în dreapta, un pod, o melodie genială, localuri frumoase; eu sunt tot ceea ce am. Nimic nu ne aparţine, însă ne putem bucura de tot.

Am ajuns la terasa mea, restaurantul numit The Village. Mă aşez la o masă retrasă, comand un sandwich şi o salată de roşii. Doamna de aici mă cunoaşte deja, îmi arată prin gesturi faptul că-i sunt drag. Afară se aşterne o linişte de nedescris, ce adiere ca o mângâiere! Scot telefonul din buzunar ca să urmăresc vlogul preferat, aş sta aşa până la răsărit, dar sunt obosit. Muncim prea mult, de tineri.

Gândeşte, vorbeşte, întreabă, nu sta cu mâinile în sân aşteptând ca lucrurile să se rezolve de la sine.
ori ca impulsul să vină din partea celuilalt de fiecare dată. Dacă îţi pasă de cineva fă-l să o înţeleagă.

Alberto Bacoi.

Lasă un răspuns