Hoţii de vise, o provocare la autenticitate

Hoţii de vise, o provocare la autenticitate

Hoţii de vise, o provocare la autenticitate

Hoţii de vise sunt oamenii care trăiesc visurile altora fiindcă nu au puterea să viseze ei, să se cunoască pe ei şi să se urmeze. Tu nu căuta cu orice preţ fericirea, pe motiv că ai văzut că în felul acesta procedează ceilalţi oameni cu vieţile lor. Caută în schimb să afli ce te face cu adevărat fericit, ce te umple şi te înalţă până la cer?

De cele mai multe ori visurile altora nu au fost scrise pe sufletul tău. Totuşi de acest lucru tot mai mulţi îşi dau seama când e prea târziu, după ce şi-au irosit tinereţea, unii viaţa. Şi o fac pentru că nu se cunosc. Fii original şi autentic. Oamenii nu scormonesc în interiorul lor ca să se identifice cu esenţa lor, oamenii iau drept realitate convingerile altora, împrumută obiceiurile lor şi fură visele lor.

Este mult mai uşor să furi vise decât să le creezi. Atunci când devii un creator de vise, trebuie să le inventezi. Ai nevoie să lupţi cu lumea sau cu tine însuţi, ca să ţi le îndeplineşti. Aici toţi merg încotro se îndreaptă turma, ei se numesc hoţii de vise.

Să te îmbogăţeşti nu este un vis. Să poţi să faci tot ceea ce vrei să faci atunci când vrei să faci este cel mai mare vis. Fii liber şi trăieşte ca şi cum banii nu ar conta. Cheltuie-i, abia atunci valoarea lor se va face simţită! Cumpără-ţi tot ce este mai frumos pentru că meriţi, dar nu îţi lega inima de lucruri, ci investeşte în experienţe. Învaţă să preţuieşti lucrurile cu adevărat importante.

Pe când aveam cinci ani şi jumătate iar fratele mai mare promovase clasa a I-a obţinând premiul întâi, a venit acasă cu coroniţă pe cap şi cu cadouri în mână. Am rămas uimit. Nu doar că felicitările veneau din abundenţă de la toţi cei care fuseseră la serbare, de la colegii de serviciu ai părinţilor, de la rude sau prieteni, ba, acasă îl aştepta încă un cadou, de această dată unul mare. Tata agonisise pe ascuns şi i-a cumpărat o bicicletă Pegas aproape nouă de la târg. Cadrul era verde iar şaua avea o nuanţă de maro deschis, din piele de cea mai bună calitate. Şi am rămas neclintit.

Îl admiram atât de mult pe Roberto, visam să devin ca el. Ceea ce făcea el, încercam să fac şi eu, chiar dacă mimam, mă încurcam şi greşeam. Cât ai clipi din ochi visul trăit de el mi s-a întipărit în minte, dacă el a primit o bicicletă oare eu ce voi primi, luând în considerare faptul că pe mine părinţii mă iubeau mai mult sau că mi-o arătau mai des. Mă strigau bobocel.

Într-o dimineaţă am plâns deoarece nu mai aveam răbdare să fiu înscris la şcoală, să obţin premiul întâi ca să primesc cadoul. În mine ardea ceva ce mă neliniştea. Însă tata m-a liniştit, promiţând că va merita aşteptarea. O să fie ceva demn de scris în ziare sau pe Blog, mi-am imaginat. Aveam o inimă atât de mare, încât puteam împărţi tuturor bucăţi din ea. Am împărţit deja! Îţi mulţumesc că mă susţii pe Facebook.

Timpul a trecut, ziua serbării a venit, însă nu am primit nimic. Nu ştiu dacă situaţia financiară a familiei fusese afectată, dacă tata nu avusese niciodată de gând să îmi facă surpriza ori dacă chiar uitase. Tot ce ştiu este că promisiunea a rămas în aer şi că părinţii mei s-au transformat în hoţii de vise.

Îmi amintesc că atunci când unul dintre fraţii mei mai mici plângea, îl păcăleam, zicând că dacă încetează din plâns o să îi dăruiesc ceva ce nici măcar nu deţineam. Intenţionam să îl fac să tacă pe moment. Mergeam pe premiza că poate mai târziu va uita de promisiunea mea. Iar astfel, păcatele părinţilor au trecut asupra fiului şi mai departe. Procedam şi eu aşa cum s-a procedat cu mine.

Hoţii de vise, joaca de-a Dumnezeu

Azi o mare parte dintre noi ne-am transformat în animale, urâm tot ceea ce mişcă şi iubim ceea ce credem că suntem, fără să cunoaştem cine suntem, dar vrem să controlăm tot. Magnaţii vor să îi lipsească de bunăstare pe cât mai mulţi, ca ei să fie aceia care deţin confortul şi abundenţa. Apoi vor să le-o ofere în mod condiţionat celor care şi-o permit. Acelora care se supun sistemului lor. Iar ei sunt hoţii de vise, regii, tiranii, preoţii, cei cu inimile otrăvite, care şi-au însuşit visul de a fi Dumnezeu. Însă imaginea lor despre Dumnezeu este stricată şi pe dos interpretată.

În realitate, Creatorul este cel care oferă fără să ceară înapoi, Cel care iubeşte fără să ceară să fie iubit. El nu impune, nu şantajează, nu ameninţă, nu sfidează. Poţi să îmi relatezi întreaga istorie, vrând să mă contrazici. Eu îţi spun că întreaga istorie, de când e lumea cu tot ceea ce există în ea, este mai mică decât mine, decât un singur om, un simplu om. Poate sunt cel mai mic dintre oameni.

Aruncăm sute de tone de mâncare proaspătă din cea mai aleasă şi cu grijă preparată, în faţa muncitorilor care o gătesc, ca să creăm diferenţe între oameni. Ni se vâră în subconştient ideea că unii se nasc privilegiaţi. Dar soarta altora a fost prescrisă de către hoţii de vise. Totuşi pentru hoţii de vise nu a fost pregătit nimic, nu e loc pentru aceşti oameni acolo unde ne vom duce. Nici măcar aici nu vor sta o veşnicie. Timpul e duşmanul lor cel mai de temut, cu toate că iubirea aşteaptă să îi îmbrăţişeze pe toţi. Dar unii nu vor să se lase iubiţi.

Prăbuşirea visurilor şi dezamăgirea

Turiştii englezi citesc romane de dragoste pe durata sejurului aici. Apoi lasă cărţile pe măsuţele de lemn de pe coridoare, special concepute pentru asta. Dacă aş fi fost un fan al poveştilor amoroase, aş fi strâns o întreagă bibliotecă. Mă duc la camere ca să întâmpin turiştii cu oferte la activităţile din resort, cu fructe ori sticle de vin.

Majoritatea nu au camere cu vedere la mare, ceea ce ar fi genial. Ferestrele celor mai multe dintre ele, au fost îndreptate spre munte. Ceea ce întrece orice vis sau imaginaţie. Câtă frumuseţe te înconjoară atunci când ştii să priveşti, când ştii să trăieşti şi când iubeşti. Atunci sacrificiul devine un privilegiu, un dar pentru cel care se sacrifică. E o onoare!

Oamenilor le place să fie răsfăţaţi şi băgaţi în seamă, chiar dacă cunosc faptul că totul este artificial, e pentru imagine. Sentimentele nu sunt reale, zâmbetele nici atât. Ne place să visăm visurile altora, am devenit hoţi de vise. Ne prefacem că simţim şi că ne îndrăgostim, aşa cum am văzut prin serialele la care am crescut privind, dar ne lipseşte esenţa.

Mă bucur pentru oameni, vreau ca toţi să trăiască liniştiţi ori fericiţi. Atunci când un copilaş cu ochii mari şi cu faţa rotundă, mă priveşte zâmbind şi mă salută, îl văd pe Dumnezeu, zâmbesc instantaneu. El îmi luminează ziua. Atunci capăt energia de care am nevoie pe parcursul zilei. Am reuşit să visez şi pentru mine, sunt fericit. Mă inspir de la oameni. Mulţumită vouă scriu, studiez comportamente şi meditez, visez.

În viaţă ai nevoie să fii un om matur şi iubitor, ca un părinte protector, nu rău şi indiferent.
asemeni unui copil prost, codaş al clasei, acela pe care îl arată toţi cu degetul.

Alberto Bacoi

Lasă un răspuns