Ego-ul nu este prietenul tău

Ego-ul nu este prietenul tău

Ego-ul nu este prietenul tău

În viaţă nu te asocia cu ego-ul tău, identifică-te cu esenţa ta şi lucrează la spiritul tău. Ego-ul nu este prietenul tău, e duşmanul cel mai de temut al omului, cel care îţi ucide spiritul care eşti. Îţi mulţumesc că mă urmăreşti pe Instagram sau pe Facebook. Începem!

Omul controlat de ego-ul său nu e recunoscător pentru nimic. El se mândreşte doar cu reuşita individuală şi nu apreciază pe nimeni, dar invidiază. Acest tip de comportament deţine rădăcini instinctive. El este un reflex preferat de ego-ul responsabil cu apariţia disfuncţiilor individualităţii.

Orice elev îşi urăşte profesorul (viaţa) până în clipa când se maturizează. Profesorul, care este viaţa, este cel care îi dă de lucru, care îi adresează provocări prin care îl determină să crească. Profesorul cunoaşte că lipsa de experimentare înseamnă stagnare, că respectul nu se poate impune, el se câştigă prin onestitate, fidelitate şi altruism. Asta au ştiut toţi oamenii remarcabili care au devenit mai apoi memorabili. Ei au rămas în istorie şi în inimile celor pe care i-au cunoscut.

Un om trebuie să fie îndeajuns de puternic ca să îşi recunoască slăbiciunile. El are nevoie să greşească ca să poată învăţa şi să devină prizonierul ego-ului ca să îşi înfrângă ego-ul. Finalul suferinţelor şi neînţelegerii vine odată cu debarasarea de el.

Adresează provocări constructive celor pe care îi iubeşti, chiar dacă ei te vor urî pentru asta. Treci peste asta, înţelege că este spre binele lor cel mai înalt. De ce crezi că tinerii îşi ignoră părinţii câtă vreme părinţii sunt în viaţă, apoi tânjesc şi doresc să mai audă din gura lor un cuvânt, un sfat, o şoaptă?

Părinţii au adresat provocări copiilor lor de-a lungul vieții iar pe copii i-a deranjat, cu toate că mulţumită lor s-au dezvoltat. Abia acum observă tinerii cine i-a udat, cine i-a îndrumat şi i-a iertat, dar astăzi a plecat. Apoi trăiesc cu regret fără să conştientizeze că plecarea părinţilor este tot o lecţie, că viaţa a scris totul în manual. Cel care vede acestea cu ochi limpezi a devenit profesor.

În lume nimeni nu e mai puţin important decât tine. Aceasta nu înseamnă că tu nu eşti special și unic și frumos, tot aşa cum România nu este cea mai frumoasă ţară dintre toate, ci este o ţară extraordinar de frumoasă la fel ca celelalte ţări. Dacă consideri că țara ta e mai frumoasă decât celelalte și te lovești cu pumnul în piept pentru asta, iubitule, ai nevoie de ajutor.

Ego-ul poate ucide şansele

Ai văzut cum de fiecare dată când îi faci o observaţie sinceră unui prieten el în loc să îți observe intenţia de a îl ajuta e copleşit de un mecanism de apărare, dictat de ego-ul său, care devine activ şi îi controlează reacţiile? Atunci discuţia se transformă în conflict pe sistemul care e cel mai tare din parcare.

Spune-i că ar putea să îşi dezvolte mai mult personalitatea, să fie mai sigur pe el şi să se accepte însă aşa cum este. Ar putea să folosească în discuţii cuvintele sale, gândurile sale sau gesturile sale, să fie el însuşi împăcat cu persoana sa, nu să împrumute totul din exterior, ca şi cum el nu ar fi bun, ca şi cum se detestă. Acestea sunt semne că se află în conflict cu sine, că se neagă pe sine şi îi adoră pe alţii. Ceea ce nu înţelege încă este faptul că ego-ul nu este prietenul său.

Personalităţile controlate de ego în loc să se lase ajutate încearcă să se apere acuzând, vrând să îi doboare pe ceilalţi prin orice mijloace. Ele nu au ca prioritate să se dezvolte, vor să le oprească pe cele care se află în creştere ori pe cele care sunt pe cale îşi învingă ego-ul. Maturizându-se însă acestea înţeleg că observaţia le-a fost făcută ca să le ofere valoare, nu ca să le lipsească de valoarea pe care nu o deţin.

Eu nu îţi scriu ca să te învăţ să te separi de cineva, o fac ca să te susţin în călătoria ta. Cu toţii avem momente când ne lăsam influenţaţi de ego-ul nostru. Cu toţii dorim să ne îmbunătăţim, pe toţi ne doare și toţi căutăm să ne alinăm şi să ne vindecăm. Iubim, fiindcă pentru asta venim, ca să învăţăm să interacţionăm şi să iertăm, să încetăm să mai judecăm.

Recunoaştere şi înţelegere

Cei care nu au înţeles mesajele pe care le transmit au spus că e frumos ce scriu, ei le-au asociat cu literatura. Literatura este inutilă. Eu nu scriu romane, compuneri, bancuri, poezii. Eu scriu viaţa, rescriu omul şi contribui la desăvârşirea lui.

Nu scriu din cărţi, scriu din experienţa mea, a ta, a noastră. Ceea ce mă ghidează este ceea ce trăiesc eu, tu, noi. Chiar şi când nu îţi dai seama ori dacă nu mă iei prea în serios instalez în inima ta intenţia păcii, cea care îţi redă speranţa. Ea te ridică şi te scutură şi te ajută să mergi mai departe pe picioarele tale.

Majoritatea dintre oameni se feresc să audă adevărul, de multe ori adevărul ne deranjează şi astfel preferăm o minciună sau un adevăr rostit mai pe ocolite.

Am momente când sunt invidios, recunosc. Mă lupt cu mine, mă accept şi îmi revin. Când am încetat, îmi dau seama cât sunt de minunat. Atunci continui să zbor. Există oameni care nu fac altceva decât să urască. Ei se plâng că răul stăpâneşte în lume, însă nu au aflat că dacă nu faci rău răul încetează să existe. Şi din nou, aş minţi dacă aş susţine că nu sunt afectat ori că nu mă consum din pricina lor. Frustrarea mă părăseşte imediat ce îmi amintesc că nu voi putea urî pe nimeni vreodată. Atunci revin la origini, fac pace cu natura mea. Atunci am învins ego-ul. Oamenii cu cât sunt mai lipsiţi de înţelepciune sunt mai mândri.

Citește mai multe articole asemănătoare pe Blog.

„Cunoaşterea diminuează ego-ul. Lipsa ei îl hrăneşte“.
Albert Einstein

Lasă un răspuns