Cum să nu fii afectat de cei care urăsc

Cum să nu fii afectat de cei care urăsc

Cum să nu fii afectat de cei care urăsc

Despre cei care urăsc au vorbit aproximativ toţi creatorii de conţinut. Totuşi, consider că mulţi avem nevoie de împrospătare în acest sens, ca să diminuăm măsura în care ne afectează comportamentul lor. E vorba despre aşa numiţii hateri. Începem!

Încearcă să îţi păstrezi în echilibru emoţiile, gândurile, nu crede chiar în orice şi totuşi nu te îndoi de tot. Nu fii sceptic în privinţa ta şi a reuşitei tale, fiindcă de fiecare dată când spui că nu poţi mai faci doi paşi înapoi şi tot aşa. Cei care urăsc te doboară doar dacă le vei permite tu.

Dificultăţile cu care umanitatea se confruntă pornesc de la lipsa unei viziuni morale sănătoase asupra vieţii pe care o experimentăm cu toţii aici şi aşa. Dacă ar exista ceea ce eu am numit moralitate sănătoasă ale noastre problemele s-ar transforma în şanse, lipsurile în impulsuri iar conflictele în oportunităţi de binefacere.

Atunci greşelile ar fi preţuite nu pedepsite, deoarece micile greşeli ne ajută să evităm gafele mari. Ele ne arată ce trebuie modificat sau îmbunătăţit. Inginerii care proiectează avioane cunosc aceasta deja. El este principiul conform căruia se ghidează pe durata carierelor. De atenţia şi dedicarea lor depind mii de vieţi. Aceasta este o responsabilitate, e un exemplu mic care duce în spate o lume atât de mare.

Încetează să te mai comporţi ca un prost ori să încerci să pari indiferent sau superior mai tot timpul, tânjind să dovedeşti prin atitudine că ştii ceva ce alţii nu ştiu. Cei care urăsc nu ştiu nimic. Nu ştiu, deoarece încearcă să pară că ar şti, ea este chiar dovada.

În realitate cu toţii ştim câte puţin ca împreună să cunoaştem mult, până la tot. Tot ce mai avem de făcut este să ne unim în intenţie şi să învăţăm să lucrăm împreună.

În această lume minunată dacă tu nu eşti capabil să înţelegi un lucru, nu înseamnă că acela nu este adevărat și că tu eşti cumva programat să i te opui. Dacă tu nu înţelegi un lucru înseamnă că numai tu nu îl înţelegi, alţi oameni îl înţeleg, cred în el și pentru ei chiar funcţionează.

O părere de luat în seamă se susţine cu calm și fermitate, cu maturitate și cu argumente explicate pe înţelesul unui copil de şase ani. Dacă nu ştii să expui astfel o idee înseamnă că nici tu nu ai înţeles-o.

Iertarea şi iubirea ne stau la dispoziţie, ele aşteaptă să păşim împreună în era păcii, a frumosului, a adevărului şi a dezvoltării intelectului uman. Ea este era premierii spiritelor care au luptat în scop de pace. Este starea de bine care rămâne în veac.

Renunţă să încerci să controlezi vieţile altor oameni și reacţiile lor la acţiunile tale. Încetează să urăşti ca să nu te distrugi pe tine. Iartă ca să te iubeşti pe tine! Cea mai rapidă cale prin care poţi să te distrugi este să spui că nu ierţi pe cineva deoarece acela nu merită. Dar eşti confuz, nu el are nevoie de iertarea ta ci tu ai nevoie să îţi depăşeşti neputinţa. Nu îl ierţi pentru el, îl ierţi pentru tine, el nici nu ştie, nici măcar nu trebuie să îi spui.

Cei care urăsc contribuie la nefericirea lor

Până nu vei reuşi să ierţi vei fi frustrat şi vei trăi nefericit, fiindcă trecutul te va urma oriunde te vei duce. Mânia este o povară care te îngreunează, ura e la fel. Este precum atunci când ai gripă însă te tratezi ca să te pui pe picioare. Cei care urăsc sfârşesc prin spitale.

Du-te la spital dacă consideri că arabii, asiaticii sau negrii trebuie să Îl cunoască pe Dumnezeu după cum L-ai cunoscut tu, ca să fie iertaţi şi iubiţi, vreme în care tu îi deteşti pe cei despre care crezi că sunt diferiţi. Arabii, asiaticii, indienii, ţiganii și albii, fie ei creştini, necreştini sau cum doresc ei să fie, nu trebuie să Îl cunoască pe Dumnezeu, ei sunt Dumnezeu. Pentru că în lume nu există ceva care Dumnezeu să nu fie şi în care să nu fie.

Dacă îmi vei spune că Biblia susţine un Dumnezeu separat de creaţia Sa, vei fi nevoit să mori în convingerea ta, apoi să te naşti iar şi tot aşa, până vei experimenta pe propria piele convingerea mea. Atunci o să îl cunoşti pe Dumnezeu.

Iubitule, toţi oamenii sunt creaţi de Cineva şi toţi sunt potriviţi unii pentru alţii. Nu există coincidenţă sau eroare, nici nu au scăpat lucrurile de sub control aşa cum ţi s-a spus la biserică. Cei care urăsc, considerând astfel că acţionează sub proprie alegere, de fapt contribuie la îndeplinirea Planului fără să fie conștienți de ceea ce fac!

Toţi oamenii care există există cu un scop

Pentru că nu vor mai putea exista profesori dacă nu vor mai exista elevi. Cei care urăsc sunt elevii, iar, tu eşti profesorul. Pune-ţi în valoare calităţile, dovedeşte-ţi aptitudinile, dobândeşte-ţi dreptul de tutelă.

Astăzi nu banul controlează lumea, omul o face cu ajutorul banului, prin intermediul tehnologiei. Nu banul este puterea, iubirea este puterea. Dacă nu ar fi existat iubire ori iertare planeta ar fi fost spulberată de mult, cu tot cu conducătorii ei, cu palatele lor şi cu armamentul lor. Iubirea este cea care ţine această civilizaţie în picioare dintotdeauna. Restul sunt păreri limitate şi iluzii timpurii.

Sistemele umane au fost şi vor fi schimbate concomitent, interpretările despre caracterul lui Dumnezeu şi prezumţiile ştiinţei, relatarea istoriei, medicina, tot. Absolut totul se revizuieşte, se regăseşte, se redescoperă şi reinventează, ca să ne întoarcem la adevărul final, la simplitate, ca să cunoaştem dragostea care ne-a adus pe toţi aici. Sunt bucuros că te afli acum aici pe Pagină.

Faptul că citeşti îmi confirmă că un sâmbure arde în inima ta, că te interesează, că îţi pasă sau că eşti curios. El îmi confirmă că eşti puternic. Fiindcă nu e uşor să ajungi aici, mai întâi eşti nevoit să treci prin lume şi să o cunoşti ca să te descoperi. Abia atunci când hotărăşti cine eşti îţi aminteşti că fără tine nimic nu poate fi şi că fără tine nimic nu este. Treci peste!

Citește mai multe articole asemănătoare pe Blog.

Cei care urăsc sunt lipsiţi de putere, ei îşi arată neputinţa iar uneori se mândresc cu ea.
Faptul că ştii acest lucru despre ei te ajută să îi ierţi, să mergi mai departe şi să devii imun.
Alberto Bacoi

2 gânduri pentru “Cum să nu fii afectat de cei care urăsc

  1. Amalia

    Pe cei care te urăsc trebuie să îi eviți. Dar sunt situații în care nu poți să-i eviți, un job sau rude. E greu. Dar nu îi lași să te doboare. Cu răbdare, atitudine calmă, în fiecare zi câte puțin. Poate că într-o zi vor obosi să mai urască. Își vor da seama că Dumnezeu e în noi și că acolo trebuie să-l căutăm. Sâmburele acela de divinitate pe care îl descoperim în noi trebuie să-l facem să înflorească. Suntem unii lângă alții, cum spui tu ca să ne cunoaștem, că să învățăm , că să ne învățăm lecțiile vieții răbdarea, acceptarea, renunțarea la ego, compasiunea, iubirea.

  2. Daniela

    De unde vine ura fata de oameni? De la oameni. Toti cei care urasc sunt oameni chinuiti, haituiti, respinsi de catre ceilalti oameni atunci cand aveau nevoie de iubire, ajutor si protectie. Ura lor nu ii distruge doar pe ei ci intrega omenire pentru ca, asa cum iubirea genereaza un urias camp de forte benefice, care face ca totul sa infloreasca si sa prospere in lume, si ura genereaza la randul ei un urias camp de forte malefice care arde, usuca si pustieste tot ceea ce atinge.
    Nu cred ca ignorarea celor care urasc face bine cuiva. Daca cei care urasc nu sunt ajutati de catre cei cu care intra in contact sa-si constientizeze ura si diferitele frici din care aceasta apare, oamenii care urasc vor continua sa se distruga pe ei si pe cei din jurul lor, iar cei din jurul lor pot fi eu, tu si alte persoane care nu mai au nicio legatura cu cei care au declansat aceasta ura. Oamenii nu realizeaza dar depindem unii de altii mult mai mult decat ne putem imagina. Faptul ca azi te porti urat cu cineva, il umilesti, il jignesti, il respingi cu dispret, se va intoarce catre tine, catre copilul tau, catre alti oameni nevinovati ca ura, violente si crime. Cred ca toti vedem ca in vremurile pe care le traim azi, predomina ura si dispretul fata de oameni. Ura este opusul iubirii si nu putem trai iubirea fara sa ajungem in bratele urii,si invers, ca intr- o balanta prost echilibrata vom oscila intre acestea pana cand ne vom gasi adevaratul echilibru, prin propria vointa si traire. Poate ca este doar o etapa in dezvoltarea umanitatii in care trebuie sa cunoastem, prin traire, si ura cu efectele ei distrugatoare ca sa ne putem dezvolta echilibrul si discernamantul fata de noi insine si de lumea in care traim.
    Eu am avut ocazia sa le experimentez pe amandoua, la niveluri profunde de gandire si traire, si pot sa spun ca daca iubirea o primim si o acceptam cu usurinta ca pe ceva natural care este in firea noastra si ni se cuvine, la polul opus,este foarte dificil sa ne constientizam si sa ne depasim sentimentul de ura fata de cei care vor sa ne distruga munca, personalitatea, viata. Trebuie sa muncesti permanent mult si sustinut cu gandurile, fricile, tendintele de distrugere a celor din jurul tau si chiar a propriului corp. Pentru cineva care nu stie cum este ura este extrem de usor sa spuna „iarta-i pe cei care-ti fac rau”, dar acest proces de iertare este unul extrem de dificil care necesita foarte mult timp si energie iar dupa cum vedem, in societate, cei care pot ierta cu adevarat sunt extrem de putini. Cei mai multi prefera sa pretinda ca iarta si sa ignore ura pe care o simt, dar nu fac decat sa o ascunda bine prin cotloanele inimii, iar cand se aduna prea multa izbucneste cu o forta incredibil de distrugatoare si incontrolabila.

Lasă un răspuns