Scapă de frică pentru a îţi putea continua viaţa

Scapă de frică pentru a îţi putea continua viaţa

Scapă de frică pentru a îţi putea continua viaţa

Scapă de frică ca să înveţi să trăieşti. Crede-mă, până acum nu ai trăit, tu doar ţi-ai imaginat dar nu ai acţionat, te-ai plafonat şi ai renunţat. Detaşează-te de normal apoi devino natural. Societatea a transformat normalitatea într-un tipar pe care oamenii l-au acceptat treptat şi pe care îl transmit mai departe urmaşilor lor.

1). Nu scrie niciodată o scrisoare sau un mesaj atunci când poţi să dai un telefon. Nu pierde niciodată timpul la telefon atunci când poţi purta o discuţie faţă în faţă. Nu spune niciodată faţă în faţă ceva în care nu crezi nici măcar tu. Scapă de frica de a fi sincer, învinge-ţi teama de a comunica cu ceilalţi, fii tu însuţi.

2). Scapă de frica de responsabilitate, devenind conştient de faptul că de cele mai multe ori suntem nevoiţi să facem ceea ce trebuie să facem, ca să putem să facem ceea ce dorim să facem. În prezent dacă speli vase și serveşti într-un restaurant, o faci ca mai târziu să bei o bere pe terasa casei tale, împreună cu familia ta, în cele mai bune condiţii.

3). Indiferent că ai pierdut pe cineva fără de care nu ţi-ai imaginat că ar putea continua viaţa, cunoaşte dar că experienţa ta nu s-a încheiat acolo. Plângi atât cât îţi vine şi mergi înainte. La rândul tău şi tu vei pleca, fiindcă aşa funcţionează viaţa. El este mecanismul.

4). Scapă de frica de a fi bun. Dacă eşti bun nu eşti luat de prost, tu eşti bun pentru că eşti puternic. Proştii nu reuşesc să rămână astfel. Ei se împiedică la prima pietricică şi apoi renunţă. Oamenii buni trăiesc ca pe o aţă deasupra unei prăpăstii, în fiecare clipă ar putea să cadă în gol şi să rămână acolo. Sigur că la un moment dat vor cădea. Secretul constă în ce vor reuşi să facă până atunci.

Pentru că este de o sută de ori mai uşor să te comporţi urât, decât să fii respectuos şi bun. Oamenii răutăcioşi pe lângă faptul că se comportă urât, totodată sunt leneşi ori deloc creativi. Să fii bun înseamnă să fii inventiv şi să munceşti, apoi să respecţi munca altora.

5). Scapă de teama că nu ai făcut îndeajuns de multe lucruri în viaţă încât să mori împăcat şi liniştit. Fii fericit! Experienţele trăite aici sunt de aici şi rămân aici. Pe ele le trăieşti cu mintea şi sunt frumoase şi preţioase, dar nu te vei putea limita vreodată la atât. Universul a pregătit o mulţime de oportunităţi şi de şanse pentru tine. Şi chiar dacă ai atins pragul vârstei de cincizeci de ani ai momente când eşti în extaz maxim, ai rămas viu.

6). Eşuezi atunci când renunţi, nu atunci când nu reuşeşti.

7). Scapă de frica de eşec. Nu spune că nu poţi să faci un lucru pe care nu l-ai făcut niciodată până acum. Nu pleca urechea la sfatul celor care îţi spun că nu poţi, dar cel mai important este să nu spui tu asta despre tine.

8). Scapă de frica de a îţi asuma riscuri. Oportunităţile vin şi pleacă în funcţie de curajul de a îţi asuma riscuri. Odată ce îţi depui demisia la locul actual de muncă, ţi se deschid două orizonturi. Ori îţi poţi atinge apogeul în carieră ori te poţi prăbuşi. Dacă nu îţi asumi acest risc pur şi simplu nimic nu se întâmplă.

9). Scapă de frica cum că oamenii nu te vor accepta, în schimb caută să te accepţi tu pe tine. Oamenii nu pot fi mulţumiţi, au dovedit-o. Ei nu cunosc ce e mai potrivit pentru ei, ai simţit-o. Şi nu se cunosc, tocmai de aceea se asociază cu o imagine, cred în ea sau luptă pentru ea ori o îmbunătăţesc periodic. Majoritatea nu lucrează pentru ei, lucrează pentru imaginea lor.

10). Scapă de frica de a investi în cunoaştere şi în înţelepciune. Dezvoltă-ţi caracterul, antrenează-ţi mintea şi îmbogăţeşte-ţi spiritul. Există oameni care caută a se îmbogăţi, eu caut să îmbogăţesc oamenii.

11). Scapă de frica de pedeapsă, simte liber, trăieşte la fel şi te vei minuna de bunătatea şi de capacităţile tale atunci când îţi vei descoperi natura ta. Vorbesc de natura dumnezeiască ascunsă în inima ta. Atunci vei putea să faci minuni cu viaţa ta şi vei alina vieţile altora.

Nicio biserică nu îşi învaţă adepţii că Dumnezeu i-a iertat. Acolo li se spune că Dumnezeu îi condiţionează ca să îi ierte, cu toate că iertarea a avut loc deja. Dacă lumea ar fi crezut în iertare nu s-ar mai fi construit biserici în care oamenii să cerşească iertarea prin intermediul instituţiilor religioase. De ce? Deoarece iertarea nu vine de acolo şi aşa. În schimb cu toţii s-ar fi comportat precum Cel care i-a iertat, L-ar fi imitat şi astfel ar fi iubit.

12). Nu te îngrijora că dacă nu toţi oamenii gândesc ca tine e ceva în neregulă cu gândirea ta. Tocmai aceasta este minunea, ea este confirmarea faptului că a fost nevoie de tine în lume. Dacă ceilalţi gândeau şi procedau precum gândeşti şi acţionezi tu, nu mai era nevoie de tine aici şi nu te mai năşteai în lume.

Reţine te rog, atunci când oamenii te contrazic spunând că nu ai dreptate, exact atunci ai dreptate! Societatea aceasta bolnavă, cu regulile ei, este Titanicul, noi suntem aisbergul care o întoarce cu picioarele în sus, care o scufundă şi o ridică la suprafaţă atunci când voieşte, de ori de câte ori doreşte.

Scapă de frică pentru a îmbrăţişa prezentul

Ora 07:15, e dimineaţă. Soarele minunat a îngălbenit tot cerul. Deschid geamul, e destul de frig. Mă privesc în oglindă dar, ca de obicei, nu sunt mulţumit de aspectul meu. Renunţ să mă privesc şi merg să îmi pregătesc o cafea aromată. Deschid laptopul, aici sunt întâmpinat de zeci de mesaje frumoase de la voi.

Găsesc din nou articole personale publicate pe alte bloguri, având alt titlu ori alt autor. Nu mă mai deranjează acest lucru, aleg să mă bucur de linişte. Voi numi articolul de astăzi scapă de frică şi sper să fie distribuit de cât mai mulţi.

Factura Facebook trebuie achitată, pisica zbiară de zece minute la uşă ca să o primesc înăuntru. Fratele meu îmi aminteşte că nu o să fac nimic în viaţă, cu toate că am făcut deja cât alţii în şapte vieţi. Anumiţi cititori îmi comandă cărţile dar nu le plătesc sau nu le ridică. Când se întâmplă acest lucru suport costul transportului dus şi întors, degeaba.

Despre asta este viaţa, viaţa este despre minunăţiile şi despre mizeriile ei. Viaţa este despre greşelile noastre, despre a admira oamenii şi a îţi accepta poziţia. Eu mi-o accept. Cei care îmi citesc articolele şi care se inspiră de la mine sunt oameni importanţi, cu influenţă. Oameni care şi-au clădit familii. Unii sunt avocaţi, alţii doctori, psihologi şi fondatori de ONG-uri, oameni educaţi şi disciplinaţi, cu studii. Nu ca mine, un singuratic, unul care a fugit de şcoală, uneori de muncă şi de responsabilităţi, de tot ceea ce îi punea în pericol libertatea.

De fiecare dată când plâng, mă opresc şi mă invadează bucuria. Ea mă scapă de frică şi îmi
aminteşte că sunt încă viu şi că merg pe drumul meu aşa cum am ales înainte să mă nasc aici.
Alberto Bacoi

3 gânduri pentru “Scapă de frică pentru a îţi putea continua viaţa

  1. Amalia

    Of Doamne. Ar fi minunat să putem scăpa de toate fricile din viața asta. Am ajuns să ne fie frică până și de pasul următor. În loc să ne bucurăm că îl putem face, să ne bucurăm că avem ocazia să îl facem, ne punem întrebarea „dar dacă”, dar dacă se întâmplă ceva rău. Și astfel, încetul cu încetul devenim niște marionete, care vor fi manevrate de gândirea altor marionete așa cum vor ele( guverne, biserici, societate, etc). Trebuie să ne trezim , să fim conștienți de ceea ce facem în fiecare moment. Să avem opiniile noastre din convingerile noastre din natura noastră umană. Și vom putea să facem asta atunci când vom renunța la egoul nostru. Egoului nostru îi place să se hrănească cu temeri și ne împiedică să fim liberi, ne împiedică să ne întoarcem la esența noastră, la ceea ce suntem la cine suntem noi în realitate.

Lasă un răspuns