Călătorie spre centrul sufletului tău

Călătorie spre centrul sufletului tău

Călătorie spre centrul sufletului tău

Călătorie spre centrul sufletului tău, experienţa pe care cu toţii avem dreptul să o parcurgem pe parcursul vieţii în formă chiar dacă nu toţi reuşim. Nici eu nu ştiu dacă o voi putea duce la bun sfârşit. Înainte de toate, vreau să îţi mulţumesc că mă urmăreşti pe Facebook şi că dezvolţi acolo ideile care ţi-au plăcut. Mulţumesc.

Lumea este minunată, planeta deţine atâtea bogăţii. Pe Pământ sunt atât de multe locuri de vizitat, oameni de întâlnit, peisaje de privit sau apusuri de simţit. Îţi vine să îmbrăţişezi cerul. Vrei să te scalzi în nori precum se tăvăleşte un căţel extaziat în iarbă. Avem atâtea sortimente de cafea de gustat, terase de vară de vizitat, sunt atâtea dimineţi liniştite şi răcoroase de adulmecat.

Copiii şi animalele au nevoie de sprijin, de protecţie şi de afecţiune. Nu e timp de irosit pe certuri, pe invidii ori pe supărări, depresii şi comparaţii, competiţii, egoism, violenţe, clarificări, despărţiri, divorţuri sau pe separaţie, indiferent ce formă i-am da. Călătorie spre centrul sufletului tău reprezintă leacul obstacolelor apărute în calea fericirii ce pare să nu îţi mai răspundă la chemări demult. Totuşi, prioritatea unui suflet este să asimileze totul.

Ei bine, sufletele nu pun accentul pe iubirea dintre parteneri. Pentru ele nu este atât de important ataşamentul faţă de o formă, deoarece cunosc că formele sunt timpurii, la fel şi senzaţiile experimentate cu mintea. Ele vor mai degrabă să asimileze cu fiecare prilej, chiar şi din plecări şi veniri, din împăcări şi despărţiri.

Sufletele sunt îndrumate de un sentiment de afinitate faţă de umanitate. Este o iubire generală pe care fiecare o divide în măsuri diferite şi o trimite apoi către persoane diferite. Oamenii care se asociază cu minţile lor mor odată cu ele. Cei care se identifică cu spiritul trăiesc în mii de minţi, pe rând sau în toate în acelaşi timp.

Pe parcursul vieţii mintea e influenţată de câştigul de putere, de a căpăta influenţă asupra celorlalţi, a pedepsi pentru a face dreptate, a ne dezvolta în mod negativ, adică a obţine mai mult şi a îi forţa pe cei care deţin mai puţin să ne dea puterea lor, să ne facă pe plac. Vrea să ne folosim de ei ca nouă să ne fie bine, în schimbul supravieţuirii ce le-o oferim condiţionat ca pe un destin ce le-a fost deja prescris aşa cum a fost scris în cărţi. Întotdeauna a fost împinsă mintea veche în direcţia prezentată. Toate acestea până astăzi.

Călătorie spre centrul lumii, istoria

Avem nevoie să devenim conştienţi de faptul că umanitatea a fost subjugată, supusă, sclavagită şi batjocorită ori traumatizată în întreaga istorie, chiar de către ea însăşi. Generaţiile s-au dezvoltat aşa, prin crimă, cu frică, sub presiune şi vinovăţie. Multor minţi le este imposibil să vadă lumina. Sigur că oricine ar dori cu adevărat ar vedea-o. Ea există dintotdeauna şi a venit acum aici pentru noi. Curiozitatea, smerenia, sunt cele două calităţi principale care îţi construiesc spiritul. Restul doar trăiesc…

Călătorie spre centrul istoriei, analiza evenimentelor trăite de această aşezare de oameni, numită Pământ, reprezintă o soluţie eficientă de conştientizare. Am avut nevoie să trăim ce am trăit până acum? Presupunem că da. Ar fi fost obligatoriu să fie experimentate? Nu în mod special. Asta doar în cazul în care am considerat că este obligatoriu să fie experimentate şi că altă potecă nu mai este. Mai este!

Multor oameni le este practic imposibil să accepte adevărul, puritatea şi simplitatea, de parcă cineva le-ar fura ceva. Ei se împotrivesc, se luptă, dar în final mor. Universul nu funcţionează aşa cum şi-au imaginat ei că ar funcţiona. El pur şi simplu înaintează în felul său, indiferent de părerile limitate omeneşti.

Imperiile vor fi construite şi apoi se prăbuşesc. Mereu a fost aşa şi nimeni nu va putea să schimbe aceasta în veci. Nici măcar Dumnezeu. De ce? Deoarece regula pe care Universul (Dumnezeu) nu o va încălca niciodată este libertatea. Poţi să mă contrazici cât vrei, la tine în casă, de unul singur, cu faţa în pernă.

În cadrele capturate cu ajutorul camerelor video soarele este atât de luminos încât apare ca o sferă neagră în jurul căreia străluceşte lumina. Degerăturile sunt resimţite precum arsurile şi invers. Ei bine, la fel se întâmplă cu percepţia umană în prezenţa adevărului care doboară iluzia, acel adevăr care nu are nevoie de explicaţii şi de justificări. Fenomenul a fost numit relativitatea.

Călătorie spre centrul inimii, zarea

O călătorie spre centrul societăţii pe care am construit-o demonstrează faptul că un sărman care locuieşte pe stradă nu este neapărat un om cu sufletul cald, care nu ar răni pe nimeni vreodată. Un nefericit care nu a avut noroc în viaţă și din acest motiv a ajuns astfel. El ar fi putut să fie o persoană violentă, răzbunătoare, care şi-a destrămat familia din pricina alcoolului şi a geloziei.

Un bogat nu e în mod obligatoriu o persoană educată ori inteligentă, care a obţinut averea deţinută prin propriul merit. El poate fi un escroc şi un analfabet îmbrăcat la cravată, ce chinuie tinerii ieşiţi de pe băncile facultăţilor să lucreze pentru el câte zece ore pe zi pentru 200 de euro pe lună. Nu toţi oamenii aranjaţi şi tunşi, îmbrăcaţi frumos, parfumaţi, trebuie admiraţi, respectaţi şi priviţi cu ochi lungi.

Însă, chiar şi în cazul acesta cel mai înalt nivel al spiritului uman este iubirea, acceptarea oamenilor aşa cum sunt ori aşa cum pot. Un înţelept priveşte prin veşminte, el vede fiinţa dincolo de aspect şi de formă. Cea mai înaltă formă de adevăr este iubirea. Dragostea aşterne peste omenire liniştea.

Adevărul vine în avantajul omenirii şi totuşi omenirea nu îl vede. Adevărul nu vine în sprijinul instituţiilor ori cel al intereselor individuale. El nu ridică imperii în lumea materială, ci dărâmă tot ceea ce nu a fost construit de Dumnezeu, de acel Dumnezeu care este întreaga creaţie în mod egal.

Adevărul nu menajează un neam în defavoarea celuilalt, nu creează vârfuri care să îi scoată în evidenţă pe unii și nu urăşte pe nimeni. Iluzia se dizolvă de la sine şi tot ce a însemnat dezamăgire pare că nu a existat. La fel procedează şi dragostea odată cu venirea ei.

„Indiferent cât de absurd ar părea, unii ar face orice pentru a evita
să stea faţă în faţă cu propriul suflet“.
Carl Gustav Jung

Lasă un răspuns