De ce să cred în visele mele?

De ce să cred în visele mele?

De ce să cred în visele mele?

De ce să cred în visele mele e întrebarea pe care probabil ţi-o pui atunci când inima te îndeamnă să îţi doreşti ceva. De ce să cred în visele mele este articolul în care rescriu povestea mea, experienţa acumulată pe durata vieţii aşa cum am trăit-o până astăzi. Încep articolul cu un nu, nu îţi scriu de undeva de sus, dintr-o poziţie pe care mulţi doresc să o atingă, aşa cum mă acuzau zilele trecute unii cititori pe Facebook. Puţini la număr sunt aceia care ar dori să fie puşi în situaţia mea dacă ar cunoaşte-o.

De ce să cred în visele mele nu se referă la obiectivele mele, pe care mă chinui să le ating. Acesta nu este un articol motivaţional cu tema dezvoltării personale, spirituale sau financiare. Articolul se referă la visele pe care le visezi noaptea, în ele te îndemn să crezi. Începem!

În urmă cu cinci ani de zile, răpus de suferinţa fizică şi psihică, trăind o viaţă din cale afară de tristă şi de dezamăgitoare, chiar tragică, experimentând eşec după eşec, ruşine după ruşine, regret și vinovăţie în exces, am avut un vis. Seara dinaintea visului pe care l-am avut a fost şi singura în care atunci când m-am întors de la serviciu am uitat să încui uşa de la camera mea. Tot ea a fost seara în care mama a aflat de suferinţa pe care o ascundeam cu stricteţe.

Uitând să încui uşa de la cameră a intrat ca să mă întrebe dacă vreau să mănânc. Atunci m-a văzut doborât, stând ghemuit pe covor, plângând cu glas tare, smulgându-mi hainele de pe mine, aproape învins în lupta cu viaţa şi cu visele mele, în care devenisem o victimă. Gustam din amarul neînțelegerii împotriva voinței mele.

Nimeni nu avea nevoie de mine, nimeni nu avea ce să înveţe de la mine, nu dorea să fie lângă mine şi nici să mă cunoască. Pe atunci nimeni nu mă plăcea, nimeni nu mă considera haios, arătos, interesant sau isteţ. Nu prezentam niciun gram de mister, nicio calitate pentru care cineva să mă admire, să mă dorească ca prieten. Eram mort pe toate planurile, aşa că am ales să mor şi pe plan fizic, gata. Lumea poate continua şi fără mine, mi-am zis.

Apoi am visat că în realitate eram opusul imaginii pe care am descris-o. În vis oamenii mă căutau şi voiau să înveţe de la mine, le eram de ajutor şi mă doreau în vieţile lor. Eram haios, prezentabil, interesant și înţelept! Vorbeam oamenilor care veniseră să mă asculte în număr mare de umpluseră o sală.

Eram înconjurat de mulţimi de oameni pe care nu îi cunoşteam, dar care îmi cereau sfaturi, mă admirau şi îmi erau recunoscători. Eram misterios şi cu toţii mă doreau ca prieten, indiferent de vârsta lor sau de statutul lor. Spuneau că ceva strălucește din mine și erau uimiți de modestia mea în ciuda realizărilor până la acea vârstă. Treizeci de ani și câteva luni nu e cine știe ce.

Visam că voi scrie nişte cărţi iar visele mele erau atât de clare încât le puteam controla. Eram conştient că visez, aşa că m-am apropiat de ele până când le-am văzut și citit titlul. Am citit câteva fragmente, răsfoiam paginile. Ştiam felul în care le voi scrie sau câte pagini vor avea.

Și totuși atunci când m-am trezit am căzut pe gânduri. Am probat visele mele cu realitatea pe care o trăiam şi mi-a dat cea mai uriaşă eroare din istorie, blue screen, shut down, no connection.

Nimic din vis nu se potrivea cu jocul vieţii mele. Piesele pe care le primisem erau diferite faţă de fundaţia a ceea ce încercam zadarnic să construiesc. Şi am rămas la alegerea pe care o alesesem cu mintea, aceea de a muri şi gata. Şi era cât pe ce să o duc la bun sfârşit. Din fericire nu am dus-o iar astăzi sunt recunoscător.

Știi cum ajung oamenii aici pe blog? Căutând pe Google articole la cuvintele cheie vreau să învăț să trăiesc, la ora 05:00 dimineața. O doamne, îmi amintesc că mă aflam în aceeași situație însă eu nu am avut nici Google și nici internet.

De ce să cred în visele mele pe care le visez noaptea?

În realitate oamenii trăiau integraţi în societate, formând grupuri, având diverse activităţi, urmând diferite valori, având o multitudine de principii, de cunoştinţe și ţeluri, scopuri sau obiceiuri. Eu nu aveam nimic, eram musafir într-o lume în care mă născusem doar ca să o observ. În următoarea perioadă am realizat că nu am nimic mai bun de făcut în această lume decât să încep să îmi construiesc visul ori să încerc să urmez varianta care mi se făcuse cunoscută. Şi aşa a fost.

Pe parcurs ce urcam primeam îndrumări periodice prin visele mele ori provocări din ce în ce mai mari. Tot mai mulţi oameni se uneau împotriva mea ca să mă oprească. Însă fiecare jignire sau încercare de a mă convinge să renunţ mă întărea. Fiecare conflict pe care mi-l înaintau mă ridica în putere, mă ajuta să îmi cunosc limitele și să renunţ la ele pur și simplu.

Astăzi visele mele au devenit realitate. Dar nu o realitate imaginară, virtuală, simbolică și cu subînţeles, ci una reală, care poate fi văzută, auzită, mirosită, pipăită şi gustată cu trupul.

De ce să cred în visele mele iar tu în ale tale? Pentru că nu ai nimic mai bun de făcut în această lume oricine ai fi şi orice ţi-ai imaginat că trebuie să faci sau să devii în viaţă, este mai puţin decât ce eşti în realitate. Esenţa ta este Universul.

Citește mai multe articole asemănătoare pe Blog.

„Aminteşte-ţi că nu poţi eşua trăindu-ţi viaţa fiind tu însuţi“.
Wayne Dyer

Lasă un răspuns