Ultimul răsărit de soare

Ultimul răsărit de soare

Ultimul răsărit de soare

Ultimul răsărit de soare mă face să observ emoţionat cum articolele de pe Blog sunt citite chiar şi la ora 05:00 dimineaţa. Ceea ce mă linişteşte şi îmi confirmă că nu sunt singurul care stă treaz, aşteptând magicul răsărit! Sunt convins că dormim prea mult.

Eu, personal am dormit peste jumătate din viaţă. Am dormit peste jumătate din timpul în care am experimentat viaţa în formă şi nu vorbesc de somnul fizic, de noapte, în care te odihneşti, curăţându-ţi creierul, limpezindu-ţi mintea ca să te pregăteşti pentru a doua zi. Vorbesc de cel în care ne scufundăm în clipa când ne naştem aici, acela amar şi lung în care ne trăim vieţile majoritatea.

Simt că vrei să mă întrebi acum şoptind cu mintea de ce îţi scriu, care este motivul, privind postările mele cum te întâmpină în fiecare zi pe Facebook. Îţi scriu deoarece eu nu te pot ajuta cu bani, eu îţi pot dărui sfaturi prin cuvintele printre care am ascuns bucăţi din inima mea. Sunt convins că cel din dimineaţa aceasta nu e ultimul răsărit şi nu va fi ultimul pentru cei mai mulţi oameni, ci va fi primul. Îţi vorbesc de primăvara spirituală pe care încep să o trăiască cu inima din ce în ce mai mulţi oameni de oriunde, oriunde.

Am scris de-a lungul anilor nenumărate întâmplări şi am vorbit diverse subiecte cu nenumăraţi oameni, despre problemele lor, unele reale, majoritatea închipuite dar care afectează psihicul în aceeaşi măsură. Sunt absolut terifiat când văd cum îndrăgostiţii transformă iubirea în tragedii şi poveştile de viaţă în drame ca şi cum ultimul răsărit de soare ar fi colorat cu sânge. Însă, ultimul răsărit e doar începutul unei alte zile, e ziua în care începe adevărata viaţă, trăită cu adevărata inimă, auzită cu adevărata minte şi simţită cu adevăratul trup.

Mulţi oameni care şi-au construit relaţii sănătoase de lungă durată ori definitive au renunţat la experimentarea realităţii prin prisma ego-ului. Ei au depăşit acest nivel şi au revenit la origini, adică la adevăr şi puritate, acolo unde viaţa este pe cât de simplă pe atât de magnifică. Acei oameni se inspiră de la copaci, îmbrăţişându-i.

Ultimul răsărit de soare te iubeşte

Copacul te iubeşte ci nu te condamnă. Pe el dacă îl iubeşti, te iubeşte, dacă îl îmbrăţişezi, te iubeşte, dacă te odihneşti la umbra lui te iubeşte, iar dacă i te caţeri pe crengi te iubeşte. Dacă îl tai, dorind să îţi construieşti o casă ori pur şi simplu vrei să te încălzeşti cu lemne te iubeşte. Evident că dacă îi dai foc arde şi te iubeşte. El nu se împotriveşte. Dacă scrijeleşti cu cheia pe scoarţa lui cuvintele „te urăsc“ te iubeşte şi orice ai face te va iubi! Dar dacă îl vei lăsa să crească şi îl vei îngriji te va răsfăţa. Tot aşa e şi cu oamenii.

Trăim într-o lume în care dezamăgirile vin în lanţ. Se ţin de mână şi ne strâng la mijloc. Pare că soluţia e să te opui, să ţii piept lumii, să îi arăţi cine eşti şi că eşti puternic. Atunci când abia dacă mai respiri, viaţa te ia şi te trânteşte la pământ, este ca o mare agitată care nu se opreşte niciodată. Şi te răscoleşte şi te loveşte iar, fără să aştepte să te ridici.

Ca de fiecare dată acceptarea este soluţia. Soluţia este să primeşti tot ceea ce se îndreaptă către tine apoi să zâmbeşti, gândind, thank you, is that all you can do?

Scriind acestea ultimul răsărit mă face să mă gândesc ce ar fi dacă începând de mâine nu ţi-aş mai scrie? Pe lângă ea mă mai frământă întrebarea, oare bărbaţii citesc, oare mai iubesc? Sunt atâtea întrebări care rămân fără răspuns deoarece voi încă nu aţi răspuns şi nu aţi luat decizii.

Ultimul răsărit de soare te inspiră

Bărbaţii nu ştiu să se poarte cu femeile, în general, ei nu le respectă. Majoritatea sunt percepute ca obiecte de consum care necesită o sumă de eforturi pentru a fi obţinute. Respecţi orice fiinţa, indiferent de gen, deoarece te respecţi mai întâi pe tine, nu o faci doar atunci când ai ceva de obţinut de la ea. Te cunoşti şi te identifici cu o persoană, la fel sunt şi ceilalţi oameni cu care interacţionezi.

Majoritatea celor care scriu pe internet şi cu care am schimbat păreri mi-au zis că scriu pentru femei, dar şi că bărbaţii nu prea consumă romantism. Doar că noi prin romantism am strecurat şi firimituri de înţelepciune şi de dor de adevăr şi pace. Există atât de puţini tineri care citesc şi alte cărţi în afară de „Suge-o Ramona!“ şi care pot vedea mai departe de cum au fost ei dezamăgiţi în dragoste, când de fapt habar nu au ce este iubirea.

Din ce în ce mai mulţi adolescenţi îşi găsesc refugiul în slăbiciune şi în dorinţele răzbunătoare care se nasc din gelozie. Dar gelozia este neputinţă, este ruşinea pe care cei mai mulţi o confundă cu mândria. La fel trăiesc şi maturii, care au ajuns la concluzia că dragostea trece prin stomac, orice ar simboliza stupida expresie pe care au inventat-o.

Ultimul răsărit de soare îmi transmite gândul că încă nu a sosit timpul să plec, chiar dacă în unele zile simt că nu aş mai sta nicio zi. Singurele clipe care mă mai ţin în viaţă sunt micile bucurii pe care le ofer sărmanilor pe care îi întâlnesc şi realizările pe care cei mai mulţi le vor vedea abia după plecarea mea.

Adevărata iubire se face simţită la ultimul răsărit, atunci când nu mai aştepţi nimic înapoi, când ai
încetat să mai lupţi cu viaţa. Atunci realizezi că viaţa are tot ce are nevoie pentru a trăi în ea însăşi.
Alberto Bacoi

5 gânduri pentru “Ultimul răsărit de soare

  1. tania

    Ti-am tot citit , articolele. Mi-au placut. N’am indraznit sa…comentez, considerand ca admiratorii tai, au spus tot ce erea de spus. Dar, incerc sa spun si eu doua vorbe. Ma emotioneaza si ma surprinde , cat de curate si pline de real sunt scrierile tale, cum stii sa’ndemni la ‘npacare si chiar sa critici cu multa caldura si’ntelegere, si atunci cand se vede ca esti cel putin, revoltat. Admir oamenii ce inspira echilibru, si forta de’a fi drept, in valtoare … lumea in care traim. Admir, cand cineva reuseste sa gaseasca si sa exprime frumosul in tot ce ne’nconjoara si mai ales cand ii trage si pe altii de maneca, facandu’i sa simta ca nu’i totul pierdut. Imi place, ca ai o liniste interioara ce reusesti s’o inparti. Cred ca reusesti si cu cei mai indaratnici. Plecaciune, cu respect.

Lasă un răspuns