Oamenii care trudesc pentru a îşi câştiga traiul

Oamenii care trudesc pentru a îşi câştiga traiul

Oamenii care trudesc pentru a îşi câştiga traiul

Oamenii care trudesc pentru a îşi câştiga traiul deţin puterea. Dificultatea, constă în faptul că nu cunosc acest lucru. Nu sunt conştienţi de el deoarece nu le-a fost spus, ba au fost convinşi că este exact invers. Nu au fost formaţi conform acestei valori umane. Nu se cunosc şi nu îşi cunosc drepturile iar din acest motiv nu ştiu cum să procedeze.

Unii politicieni instigă oamenii care trudesc pentru a îşi câştiga traiul să se revolte împotriva altor politicieni. Ei bine, politicienii care sunt la putere sunt urâţi, criticaţi şi judecaţi de toţi oamenii, indiferent de intenţia lor.

Politicienii care încearcă să dobândească Puterea prin vot capătă credibilitate şi par că i-ar susţine pe oamenii care trudesc din greu pentru a îşi câştiga traiul. Apoi, îi instigă să se revolte împotriva clasei politice care este la putere în prezent, cu scopul de a se folosi de puterea poporului pentru a o îndepărta şi a prelua ştafeta.

Oamenii care trudesc pentru a îşi câştiga traiul se adună în număr mare ca să facă revoltă şi să dărâme orice, dacă s-ar putea totul. La astfel de evenimente devin solidare câteva sute de mii de oameni din întreaga ţară în mai puţin de câteva ore; totuşi, puţini dintre ei se înghesuie să construiască ceva în locul a ceea ce încearcă să dărâme. Majoritatea nu caută soluţii la probleme, toţi vor ca oamenii să se schimbe însă niciunul nu începe cu adevărat să o facă. Ei aşteaptă Schimbarea de la ceilalţi, iar ceilalţi de la ceilalţi şi tot aşa. Lucrurile nu duc nicăieri astfel, cuvinte poate rosti absolut oricine.

România nu este o ţară de hoţi, de ortodocşi, de proşti ori de politicieni. Ea este o ţară de oameni care trudesc pentru a îşi câştiga traiul. Aici trăiesc oameni oneşti, cu studii modeste şi cu intenţia păcii sădită în inimile lor! Citeşte şi articolul România nu e naşpa, e aşa cum eşti tu.

Oamenii care trudesc şi naţionalismul exacerbat

Cu siguranţă că România nu este o ţară în care majoritatea oamenilor sunt de religie ortodocşi ori catolici, aşa cum o prezintă televizorul. România este ţara ai cărei locuitori devin ortodocşi doar de paşte ori atunci când le moare cineva apropiat. Ei nu au înţeles încă faptul că moartea e un eveniment natural la fel ca procrearea. Nu ştiu că Isus nu învie de două mii de ani, în fiecare an. Nu cunosc deloc Evenimentele care s-au desfăşurat pe Pământ şi scopul lor pentru că nu au fost curioşi să le afle citind, trăgând concluzii proprii, căpătând încredere în ei. În schimb au acceptat de-a gata adevărurile fabricate de conducătorii care au vrut să îi controleze.

Oamenii români sunt ortodocşi cu numele, în realitate, ei sunt judecători. Ai auzit foarte bine! Oamenii pe care îi întâlneşti pe stradă, la serviciu ori acasă, devin judecători cu fiecare ocazie, tot timpul, fără vreo remuşcare! De exemple nu ai nevoie, îţi arăt în schimb cum evoluează psihicul uman.

„Pentru tot răul care mi se întâmplă e de vină Iliescu, Băsescu, Iohanis, Ponta! Sunt de vină fraţii mei! Părinţii mei sunt de vină şi prietena mea sau soţia! E de vină şeful, colegul, prietenul, şoferul! E de vină Dumnezeu“.

Iubirea de ţară poate să însemne că iubesc oamenii pe care i-am cunoscut, obiceiurile lor, ori locurile unde am crescut. Dar cu siguranţă nu înseamnă urăsc toate celelalte neamuri pentru că îl iubesc pe al meu, îi urăsc pe ceilalţi oameni cu tot cu obiceiurile lor şi cu locurile pe care nu le-am cunoscut, pentru simplu fapt că nu le-am cunoscut şi că nu sunt obişnuit cu ele.

Această judecată este ruşinoasă. Ea a transformat de-a lungul istoriei, oamenii care şi-au apărat cu patriotism şi cu demnitate politica/tradiţia/ideologia, în trădători de rasă şi de oameni. Ei au omorât oameni ca să apere o idee, în loc să ucidă idei ca să apere oameni.

Sinceritate si virtute, o nouă poartă spre succes

M-am străduit mult să conving oamenii să se schimbe, să nu mai fie atât de reci cu ei. Totuşi nu s-a întâmplat nimic, eforturi în zadar, nu ştiu. Cred că oamenii sunt comozi. Le e teamă să se gândească la faptul că lumea ar putea fi altfel şi că relaţiile dintre ei ar putea funcţiona mai bine. Da, oamenii s-ar putea uni şi ar putea folosi puterea dobândită pentru binele comun. Lumea nu e chiar un dezastru!

Consider că este dificil pentru oamenii care sunt obişnuiţi cu lucrurile aşa cum sunt să se schimbe, chiar dacă situaţia lor este grea şi renunţă. Atunci când fac asta toată lumea pierde, e greu, nu poţi să îţi faci planuri, nici măcar pentru viaţa ta nu poţi. Ai nevoie să observi oamenii, să fii cu ochii pe ei. Să îi protejezi, înţelegi? Ei nu ştiu întotdeauna ce ar fi mai potrivit pentru ei.

Când îi ajuţi pe oamenii care trudesc pentru a îşi câştiga traiul faci cunoştinţă cu marea ta şansă. E ca şi cum ai încerca să repari şi altceva în afară de maşina ta proprie. Repari o persoană, aceasta te împlineşte negreşit.

Nu pot să cer oamenilor să ia decizii potrivite pentru ei, să nu se mai lase umiliţi sau, să facă ceva bun pentru ceilalţi, chiar dacă aş face-o nu ar funcţiona. Eu sunt cel care s-a schimbat pe sine şi pe mulţi i-am inspirat să se schimbe, din pricina mea. Mulţi privesc pentru prima dată către cer abia atunci când mor şi este prea târziu pentru ei. Eu salut cerul în fiecare dimineaţă.

Dacă vei considera pictatul o povară, tabloul vieţii tale va fi pictat de oamenii care îşi urmăresc interesele,
acei oameni care te vor folosi ca pe o unealtă cu ajutorul căreia îşi vor construi imperii în vieţile lor.

Alberto Bacoi

Lasă un răspuns