Sentimente şi scrieri sub mângâierea răsăritului

Sentimente şi scrieri sub mângâierea răsăritului

Sentimente şi scrieri sub mângâierea răsăritului

Privind adeseori către cer şi cugetând la greutăţile care mă apasă, servind cafeaua pe terasă, în zorii dimineţii – am privilegiul să observ ceva ce nu am mai observat până acum, frumuseţea răsăritului de soare! Îmi amintesc vag să îl mai fi urmărit acum o vreme, odihnindu-mă pe nisipurile Constanţei. Şi totuşi, la vârsta de aproape douăzeci şi şase de ani mi-am dat seama că nu l-am privit niciodată cu adevărat şi nici nu am inten­­ţionat să o fac.

Oare am fost orb să pierd 9478 de răsărituri de soare, numai că am fost ocupat, cu ce? Nu mi-am putut sacrifica trei minute din nesfârşitul maraton spre nicăieri, ca să privesc Ceea Ce a fost creat cu scopul de a mă încărca cu energia necesară, cea pe care o caut zilnic în sticlele cu băuturi energizante?

Suspin, gândindu-mă la unul fără vedere, un jalnic ne­­fe­­ricit care nu l-a privit niciodată dar care îşi imaginează cerul mai frumos decât l-am privit eu până acum. Îmi pare rău iar, odată cu căirea mea, sunt străpuns iată de răspunsul la o întrebare pe care nu am apucat niciodată să o pun.

Fără îndoială noi suntem aceia care avem nevoie de lumina şi de căldura soarelui, nicidecum, el nu depinde de noi! Gândindu-mă la acestea realizez că dacă vrei să te bucuri de soare, să iubeşti natura şi să ajuţi la sto­parea defrişării pădurilor, a poluării oceanelor, a aerului ori să contribui la campanii împotriva aruncării rezidurilor peste întinderile umilei planete, nu eşti în măsură să te proclami un erou care a contribuit, cu credinţă, la salvarea pla­netei albastre! Deoarece nu planeta este salvată, tu eşti! Nu natura are nevoie de ajutor, ci tu; tu vei muri înaintea ei! Gândurile de ocrotire a naturii vin de la Dumnezeu, în vederea salvării resurselor, privind supravieţuirea omului în viitor, nu de la tine pentru salvarea planetei pământ.

Întorcându-mă la sentimentele care izvorăsc din interiorul meu, observ Splendoarea Răsăritului la mar­­ginea cerului întins. Câte nuanţe de culori, bogăţii ori sentimente, transmite liniştea dimineţii, care îmi cântă apoi îmi şopteşte că trăiesc. Şi adevărat vă spun: Nu există privilegiu mai mare pe pământ faţă de acela de a trăi!

Dintre norii aşezaţi parcă cu pensula pictorului Divin zăresc sfera roşie de foc care îmi mângâie obrazul cu razele ei calde şi plăcute la atingere; soarele îmi poartă gândul prin zări şi depărtări imaginându-mi locuri în care nu am mai păşit dar totuşi, parcă le cunosc! Oftez ironic şi încep să îmi imaginez: Mă imaginez să fiu un călător tot restul vieţii mele. Un însetat de a cunoaşte, un admirator pentru Creator şi o fiinţă umilă cu sufletul bogat şi atât de luminat! Şi de-aş avea aripi să zbor, mi-aş odihni trupul pe crestele munţilor înalţi ca să ajung cât mai aproape de Adevăr.

Continui să îmi imaginez că plutesc lent deasupra pădurilor tropicale ce purifică aerul întregii planete, care elimină oxigen curat, iar, eu adulmec mireasma pură direct de la sursă. Apoi, traversez Nilul de la un capăt la celălalt capăt, privind vieţuitoarele sălbatice, rude ale omului îndepărtat, aşa numit primitiv. Însă cei ce îl numesc astfel sunt mult mai sălbatici şi mai puţin înţelepţi decât el. Iar ei trăiesc astăzi printre noi.

Visez că planez deasupra celor mai renumite cascade sau prăpăstii, şi chiar peste întinderile deşertului. Simt stropii de ploaie cum îmi alină faţa, ridicându-mă deasupra norilor şi a furtunilor, ca să pot privi de sus luminile fulgerelor, ce trosnesc şi cad pe pământ. Vreau să cutreier polii fără a îngheţa, peisajele An­­tarc­­ticii să mă hrănească, iar aurora boreală să mă învelească şi să mă încălzească. Să număr stelele cerului în noapte şi fulgii de zăpadă într-o clipă, ca să aflu care sunt mai numeroşi. Apoi să mă întorc la ai mei cu drag şi să îi privesc, îi iubesc. Să mă retrag pe un deal visând la lumina lu­­nii, iar dimineaţa următoare să mă poarte către noi călătorii.

Iată că scriu aceste rânduri pătruns de entuziasm, satisfacţie însă şi mirare! Dacă un singur răsărit de soare ascunde asemenea frumuseţe, sentiment, emoţie, imaginaţie sau un izvor interior, care mă poartă în istorie peste meleaguri, ţări, anotimpuri şi timpuri, imaginaţi-vă unde aş fi ajuns astăzi dacă mi-aş fi deschis inima şi celorlalte 9478, cărora nu le-am oferit niciodată atenţie!

Sentimente şi scrieri sub mângâierea răsăritului, este un fragment extras din cartea Vorbind cu Dumnezeu volumul I. Nu se copiază sau republică pe alte saituri şi pagini. Citeşte alte articole asemănătoare pe Blog, ori contactează-mă pe Facebook şi nu uita, Citeşte peste tot!

„Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi vindecarea ta va încolţi repede. Neprihănirea îţi va merge înainte.
Atunci vei chema şi Domnul va răspunde, vei striga şi El va zice: Iată-Mă“.

Isaia 58:8,9

Lasă un răspuns