Cine este autorul seriei Vorbind cu Dumnezeu?

Cine este autorul seriei Vorbind cu Dumnezeu?

Cine este autorul seriei Vorbind cu Dumnezeu?

Am scris un articol prin intermediul căruia sunt nevoit să clarific cine este autorul seriei Vorbind cu Dumnezeu! Autorul acestor cărţi, poate cele mai citite cărţi de dezvoltare personală şi spirituală din România, în anul 2015 şi nu numai, sunt eu, Alberto Bacoi, un om cât se poate de simplu, de modest. Citeşte Despre mine.

Am vândut drepturile de autor unei edituri cu renume din România, pe o sumă considerabilă, iar acum locuiesc în Belgia, într-o căsuţă frumoasă, cu etaj, lângă o cafenea veche şi fermecătoare. Astăzi răspund la mesajele voastre de recunoştinţă, în vreme ce prepar o dulceaţă de fructe de pădure. Încă primesc Propuneri Profitabile pentru aceste cărţi, care au schimbat viziunea asupra vieţii a întregii lumi. În curând vor fi traduse în douăzeci de limbi şi vor face înconjurul lumii, aşa cum mi-am imaginat la început. Totul este o noţiune de timp.

În regulă, a fost numai o glumă, nu vă speriaţi, nu am plecat nicăieri. Desigur nu am glumit în legătură cu cele mai citite cărţi de dezvoltare personală şi spirituală din România, în anul 2015, aceasta este o realitate. Şi nici în privinţa dulceţii nu am glumit, chiar acum o pun la borcan. Pe lângă cărţi am scris şi câteva sute de articole pe blog, pentru a ajunge mai uşor la inima ta.

La început, atunci când mi-am făcut curaj să contactez o editură căreia să îi trimit valorosul Conţinut al primei cărţi, nu m-au luat prea mulţi în serios. Au spus că ştiu cum sunt scrise ori că, se vor consulta cu echipa, mă vor contacta în scurt timp. Aşa că am aşteptat cu sufletul la gură, am băut cinci beri în acea seară.

A doua zi de dimineaţă, a sunat telefonul şi am răspuns încrezător. La telefon era o tânără amabilă, cu o voce draguţă, care mi-a spus aşa „stimate autor, vă mulţumim că aţi ales editura noastră ca să vă faceţi cunoscute cărţile“. Am rămas impresionat, am lăcrimat de bucurie. Oamenii ăştia chiar m-au citit, eşti nebun?

Cele mai citite cărţi de dezvoltare spirituală în 2015

În luna ianuarie 2014 am reuşit, împreună cu echipa editurii, să pregătim primul volum numit Truth and Healing care a fost publicat la sfârşitul lunii. Mai târziu, am creat o pagină de Facebook cu acelaşi nume.

Imediat ce am publicat prima carte cei mai loiali dintre prieteni s-au amuzat pe seama titlului. Cică, Vorbind cu Dumnezeu, ce frate suntem la biserică? Ha, ha! Acesta i-a determinat să se îndepărteze de carte iar inevitabil de mine, considerându-mă ciudat sau nebun. Citeşte şi articolul Când eşti considerat nebun?

Fraţii mei, de asemenea, s-au simţit stânjeniţi înaintea cunoştinţelor lor de apariţia acestor cărţi, cu acest titlu! Este adevărat, aş fi putut folosi un titlu modern (atractiv) care ar fi prins mai uşor la public. Dacă o făceam, cu siguranţă aş fi fost acum pe o scenă în faţa a câteva sute de oameni. Aş fi vorbit despre succes şi abundenţă şi eliberarea de toate presiunile care există şi care îi copleşeşte pe cât mai mulţi.

Şi totuşi fac asta deja iar o promisiune rămâne promisiune până la capăt. Ele sunt principiile mele. Aşa trăiesc şi aşa iubesc, aşa am primit puterea! Vorbesc despre promisiunea pe care am făcut-o în privinţa titlului cărţilor, înainte să aflu că le voi scrie.

Spuneam că oamenii au râs de mine, considerând că aş fi un religios îndoctrinat pornit să fac dreptate, posibil un martor al lui Yehova sau unul de la pocăiţi, fără să aibe habar că ceea ce am publicat era de fapt eliberarea şi adevărul, înţelepciunea şi puterea, viitorul!

Alberto Bacoi, autorul seriei Vorbind cu Dumnezeu

Salut, eu sunt Alberto, autorul seriei Vorbind cu Dumnezeu, poate cele mai citite cărţi de dezvoltare personală şi spirituală. Cu toate astea ziarele şi televiziunile nu afişează aceste rezultate, iar, librăriile care au comandat cărţi şi au vândut, le-au  vândut au uitat să trimită rapoartele de peste un an de zile.

Azi văd oameni în metrou care îmi citesc cărţile în drum spre serviciu şi sunt nevoit să recunosc, sentimentul este minunat. Dar chiar dacă oamenii au cumpărat cărţile banii nu au ajuns la mine. Paginile de ştiri, redacţiile, publică articole copiate de pe vorbindcudumnezeu.com dar uită să menţioneze numele autorului. Apoi prietenii care s-au simţit stânjeniţi de scrierile mele, astăzi îşi doresc să fi făcut aceasta în locul meu.

„Uite-l pe Alberto Bacoi, autorul seriei Vorbind cu Dumnezeu! Nu îndrăznesc să-l salut, mai bine îi trimit e-mail diseară“. Însă autorul seriei Vorbind cu Dumnezeu e un om la fel ca tine, un om simplu, modest, e un campion la eşecuri. E unul care a trăit ceea ce ai trăit tu şi care a simţit acel ceva ce tu nu ai reuşit să simţi.

Să mă apreciezi pe mine înseamnă să iubeşti oamenii, să te îndrăgosteşti de ei, dar şi să te accepţi pe tine.

Iar, să mă plăteşti pentru eforturile depuse, înseamnă să contribui la răspândirea Mesajelor Vindecătoare după care tânjesc sufletele de aici; oamenii au obosit să mai trăiască fără a găsi un scop în asta. Scopul vieţii nu e cel de a obţine mai mult decât alţii în viaţă, ci a îi inspira pe alţii prin trăirea vieţii tale. Împreună, am îmbogăţit lumea! Simte liber!

Bucuria răsare din cele mai neînsemnate lucruri şi se ofileşte.
atunci când crezi că ai realizat cele mai măreţe lucruri
.
Alberto Bacoi.

Lasă un răspuns