Noua spiritualitate | Adevăr sau bulshit?

Noua spiritualitate | Adevăr sau bulshit?

Noua spiritualitate | Adevăr sau bulshit?

Aşa cum te-am obişnuit, o dată pe săptămână, de două ori şi nu tot timpul, scriu un aticol şi îl postez pe internet ca să te inspir în călătoria ta. Eu scriu peste tot! În articolul de astăzi am dorit să dezvolt pe înţelesul tuturor, cele mai importante subiecte pe care oamenii le caută şi le accesează recent. În continuare, pentru a putea descifra mai uşor mesajul transmis de noua spiritualitate, voi explica sensul afirmaţiei noi toţi suntem Unul, ce reprezintă dar fundaţia noilor înţelegeri ale vieţii şi ale scopului ei.

Noi toţi suntem Unul înseamnă că fiecare energie individuală (suflet) care deţine un corp material, provizoriu şi care funcţionează în această formă pe o durată limitată ori nu, de timp, nu este separată de o alta asemănătoare ei ci se deosebesc una de cealaltă numai prin forma fizică individuală, provizorie. Ceea ce este adevărat! Prin urmare, după încheierea existenţei în forma fizică (individuală), o energie se întoarce la energia iniţială, supremă, care reprezintă sursa tuturor energiilor care au plecat de la ea, ea fiind singura care există şi a existat. Acest proces poate fi înţeles mult mai uşor prin exemplul pe care l-am pregătit. Atenţie!

După moartea (plecarea din formă) a unui om ori a altor şapte miliarde de oameni la un loc, nu există sufletul celui care a murit ori sufletele celorlalte şapte miliarde de oameni, care au murit, ci există o singură energie (suflet) care îşi proiectează părţi din ea în lumea materială, apoi le cheamă înapoi.

Noi toţi suntem Unul nu înseamnă că noi suntem noi, iar, Dumnezeu este altcineva. Ci înseamnă că noi suntem Unul iar Dumnezeu este Una cu noi şi împreună Îl formăm pe UNUL! Ceea ce este adevărat! Cum vine asta? Păi, hai să îţi explic, folosind cei mai uşori termeni:

Imaginează-ţi un cub rubik format din miliarde de cuburi mai mici, care au fost colorate diferit. El, cubul, este Unul, adică un singur cub, deci o singură formă. Numeşte acest cub Dumnezeu! În continuare, sparge acest cub şi vezi ce se întâmplă! Dacă nu îţi poţi imagina, te ajut eu. Odată spart, Marele Cub se divide în miliardele de cuburi mai mici, care sunt colorate diferit şi se împrăştie pe o suprafaţă imens de mare. Imediat, fiecare cub mai mic devine o formă individuală, adică un singur cub, asemeni celui dintâi cub. Singura diferenţă e că acum există multe alte cuburi mai mici, care au devenit forme individuale, toate asemănătoare cubului primodial, pe care L-am numit Dumnezeu.

Fiecare cub mai mic (colorat diferit) din cele care au fost împrăştiate, primeşte un nume, de pildă: Mihai, Georgiana sau Andrei. El experimentează starea de a fi o formă mai mică decât Ceea Ce a cunoscut înainte că este şi învaţă să relaţioneze cu celelalte cuburi, care trăiesc aceeaşi experienţă (în acelaşi timp), care privite dintr-o perspectivă mai înaltă sunt recunoscute ca fiind el însuşi, părţi din cubul primordial, care este Unul singur şi e toţi!

Noua spiritualitate, reprezintă următorul PAS pe care umanitatea îl va exerimenta pe viitor. Procesul a început deja iar multe cuburi s-au întors acasă. Planul a fost îndeplinit! Experienţa individualităţii a fost trăită şi exprimată până la cel mai mic detaliu. Nu există o altă cale şi nimeni nu se poate opune acestui proces, poate numai să creadă că o face! S-au inventat tot felul de zvonuri, înspăimântătoare pentru unii, amuzante pentru alţii, toate în zadar.

Problema celor care încearcă să se opună Evoluţiei Colective, cea de la „eu sunt aici, tu eşti acolo şi Dumnezeu e în partea cealaltă“ la noi toţi suntem Unul, stă în felul următor: Aceştia se tem să facă noul PAS deoarece sunt convinşi că schimbarea elimină individualitatea. Dar, câtă vreme îşi hrănesc satisfacţia din „eu am ceea ce ţie îţi lipseşte“ nu vor renunţa la valorile lor nici atunci când se vor convinge singuri că sunt falsuri.

Există oameni care au aflat şi acceptat noul nivel de înţelegere al vieţii şi totuşi, au spus că nu se întâmplă nimic în jur, nimic bun sau diferit! Iubiţilor, credinţa într-o idee nu este totul şi nici nu reprezintă un rezultat, este o unealtă cu ajutorul căreia ajungi de la „a crede“ sau „a şti“, la a simţi! Faptul că ai aflat, ai acceptat şi ai reuşit să crezi într-o anumită măsură, o idee bună, nu este de ajuns ca realitatea observativă să se coloreze în roz. Pasul următor este să acţionezi conform noilor credinţe dobândite! Comportă-te ca şi cum tu chiar eşti toţi oamenii – chiar dacă celelalte părţi (oamenii) nu ştiu aceasta sau nici măcar nu au auzit-o! Comportă-te ca şi cum cu toţii sunt familia ta şi toţi aţi fost născuţi din UNUL! Acesta este cel mai înalt nivel de înţelegere al vieţii! El se numeşte Desăvârşirea Proiectului Adam sau întoarcerea părţilor individuale.

Bineînţeles că individualitatea va rămâne atât cât va fi necesar să rămână. Diferenţa în lumea nouă o face faptul că oamenii (părţile individuale) se vor îmbrăţişa în loc să se lovească, se vor cinsti în loc să se bârfească şi vor celebra, constant, cea mai înaltă formă a recunoştinţei, admiraţiei, relaţionării, interacţionării şi interdependenţei umane!

„Individual suntem o picătură, împreună suntem un Ocean!“
Ryunosuke Satoro.

Lasă un răspuns