Lecţii de la oamenii care scriu pe internet

Lecţii de la oamenii care scriu pe internet

Lecţii de la oamenii care scriu pe internet

Lecţii de la oamenii care scriu pe internet este articolul care te încurajează să faci ce îţi place să faci sau ce te împlineşte. Oamenii care scriu pe internet sunt de două feluri, cei care doresc să dezvolte o afacere ori aceia care intenţionează să îţi pună la dispoziţie în mod necondiţionat materiale motivaţionale pe care nu ai de unde să le culegi. Îţi mulţumesc că mă urmăreşti aici sau pe Facebook, începem!

Motivaţia nu este ca duşul, citat pe care toţi doritorii de afirmare în domeniul dezvoltării personale şi l-au scris pe prima pagină a saitului lor. Deoarece oricărui produs pe care îl consumi în mod repetat i se diminuează din eficienţă, tu devii imun la el şi vei avea nevoie de o doză din ce în ce mai mare. Soluţia pentru fericire nu este cea de a citi o serie de citate motivaţionale în fiecare zi. La început ţi se vor părea interesante şi vei crede că eşti mai sus decât cei care nu le citesc, dar nu este aşa. Şi totuşi poate fi, acţionând, adică începând să pui în practică ce ai învăţat.

Nu intenţionez nici să îţi bag în cap treaba cu „banii nu aduc fericirea“, e posibil să o aducă anumitei categorii de oameni. Ceea ce vreau să te fac să înţelegi e că banii nu acoperă faptul că urăşti ceea ce faci. Dacă urăşti ceea ce faci şi felul cum trăieşti, convins fiind că activitatea ta din prezent este temporară, te-ai ars. Secretul fericirii este să îţi găseşti vocaţia şi să „faci ceea ce poţi, cu ceea ce ai, acolo unde eşti chiar acum“, citat al lui Theodore Roosevelt, fiind unul dintre oamenii care scriu cele mai mari adevăruri despre viaţă.

Gândeşte-te la un lucru pe care doreşti cu atâta tărie să îl faci încât l-ai face fără să fii plătit. Dacă îl vei face în mod repetat o anumită perioadă de timp, oamenii vor observa, apoi te vor plăti. Dacă oamenii nu te vor plăti, îi poţi determina tu ca să o facă. Am pregătit şi un exemplu pentru tine.

Trăind povestiri adevărate

Într-un sat cu oameni simpli trăia un bătrân, care, din cauze necunoscute rămăsese singur, fără nevastă, copii sau nepoţi. Era de fel un singuratic iar majoritatea sătenilor se fereau de el deoarece nu cunoşteau prea multe despre situaţia sa. În fiecare zi bătrânul se ducea pe un deal, unde recita poveşti unui grup de copii ce se juca acolo. Unii dintre tinerii mai îndrăzneţi din sat începuseră să îl urmărească şi descoperiseră astfel ocupaţia sa.

La început au râs dar apoi au povestit tuturor ce văzuseră. În scurt timp bătrânul reuşise să adune în jurul său 100 şi chiar 120 de copii, inclusiv pe mamele care îşi aduceau copiii acolo ca să asculte împreună cu cei mici poveştile moşneagului. Era pasiunea acestui om şi mai mult ca sigur era singura lui pricepere şi singurul lucru care îl făcea să se simtă viu era să împărtăşească aceste istorioare cu ceilalţi.

Oamenii se obişnuiseră să asculte poveştile minunate pe care le „consumau“ în mod gratuit, apoi plecau către activităţile lor, încărcaţi cu energie, însă, când se goleau veneau ca să se încarce, şi tot aşa. Astfel, au trecut mai bine de cinsprezece ani.

Într-o dimineaţă moşneagul a avut un vis în care cineva îi spunea să nu se mai ducă acolo. Şi s-a întristat din pricina visului său apoi a zis: „Eu fac asta de atâta vreme, e ceea ce mă împlineşte şi pentru asta trăiesc. Ce nevoie ar avea lumea de unul ca mine dacă mă voi opri din a mai face ce îmi oferă bucuria de a îi mângâia pe ceilalţi?“ Dar visul l-a îndemnat pentru a doua oară să înceteze să se mai ducă acolo, deoarece venise timpul ca oamenii să înveţe ceva şi mai măreţ.

Bătrânul a ascultat, iar pentru prima dată în cei cinsprezece ani nu şi-a mai făcut apariţia. Atunci, tot satul s-a întristat de lipsa lui. Unii spuneau că a murit, alţii credeau că nu mai poate să vorbească. Pe zi ce trece copiii deveneau din ce în ce mai trişti, mai goi şi mai lipsiţi de sentimente. Emoţiile, imaginaţia sau chiar frumuseţea peisajului ce înconjura localitatea începuseră să se piardă şi sentimentele oamenilor se stingeau. Erau din ce în ce mai supăraţi şi nu se mai jucau împreună, se închiseseră în faţa ecranelor cu jocuri video.

A treia zi, oamenii s-au dus la bătrân ca să îi ducă fiecare din ce are mai bun. Au venit la el cu haine curate şi cu miere, plăcinte ori cu aşternuturi noi, ca să îl convingă să vină ca să le povestească. În noaptea următoare bătrânul a avut acelaşi vis, însă de data aceasta visul l-a îndemnat să continue să facă ce îi place iar atunci a înţeles. Sătenii, de asemenea, au înţeles.

Oamenii care scriu înţeleg

Au înţeles că oamenii apreciază ceea ce cred că este absolut firesc ca să deţină doar atunci când li se ia. Cu siguranţă majoritatea realizăm că ne iubim părinţii abia după ce nu mai sunt printre noi. Cei mai mulţi, dacă îi iubim alegem să le-o arătăm când deja e prea târziu.

Bărbaţii se îndrăgostesc de iubitele sau nevestele lor abia după ce se despart de ele. Ne este dor să plimbăm animalele de companie prin parc abia atunci când nu mai avem pe cine să plimbăm şi, suspinăm, crezând dar că suntem condamnaţi la singurătate şi la nefericire.

Oamenii care scriu iubesc

Oamenii care scriu pe internet îţi vor răspunde la orice întrebare, oricine ai fi. Aceasta înseamnă că doresc să fie prieteni cu tine şi să te îndrume atunci când le vei cere ajutorul. Legătura dintre oameni necesită încurajare şi îmbunătăţire periodică. Părerea mea este că cu cât le va fi mai greu oamenilor cu atât se vor apropia ca să capete puterea. Până astăzi oamenii au fost convinşi să se destrame din pricina dificultăţilor. Şi nu am înţeles niciodată motivul. Oamenii au fost îndemnaţi să lupte unul împotriva celuilalt. Dar indiferent de aparenţe, după cum scriam în articolele trecute, ceea ce e bun abia acum începe.

Atunci când depui efort şi energie optimistă în direcţia visului tău creşti, puţin câte puţin, te apropii de rezultat. În tot acest timp dezvoltarea nu se va opri niciodată. Aceasta doar în cazul în care nu o vei opri tu, renunţând. În schimb, când îţi consumi energia, concentrându-te numai pe obţinerea rezultatului, vreme în care abia dacă mai tolerezi călătoria până la rezultat, oferi puterea ta realităţii provizorii care îţi transmite faptul că nu ai ajuns la rezultat, că rezultatul e departe de tine, iar continuând în felul acesta nu îl vei atinge niciodată.

Pe parcurs am învăţat că nu trebuie să fiu extraordinar ca să încep, mă pot perfecţiona pe drum.
Alberto Bacoi.

5 gânduri pentru “Lecţii de la oamenii care scriu pe internet

  1. Tatiana

    Bună, Alberto! Urmăresc de câteva zile postările tale pentru ca îmi place cum scrii, ma regăsesc, dar acum chiar sint confuza. ☺️ Mie îmi place mult sa scriu de când am fost copil, îmi plăcea sa învetez scenete, sa compun poezii. Îmi place sa citesc și sa meditez. Mi-am făcut și un blog în care sa pot sa ma simt și sa gândesc liber. În ultimul timp parca am simțit nevoia ca e timpul sa cresc mai mult asa ca am propus la diferite persoane sa scriu articole gratuit pentru ei ca să pot câștiga mai multa experienta. Nu am primit niciun feedback deși am depus mult efort și energie ca să fiu acceptată. Desigur ca asta ma demoralizat. Ieri citeam volumul 2 din seria „Vorbind cu Dumnezeu” și mi-a atras atenția un pasaj în care m-am regăsit. Și anume: „Așadar, atunci când îți dorești ceva cu orice preț un lucru și îți concentrezi întreabă atenție asupra lui, consumindu-ti energia, nu faci altceva decât sa îndepărtezi acel lucru de la tine. Iar el va fugi de tine, pina când vei obosi sa mai alergi după el.” Asa ma simt, fără energie și obosită sa bat la uși închise. Acum citesc acest articol câte ma îndeamnă sa rămân totuși treapta de pina acum. Deci, întrebarea mea este următoarea: Într-adevăr atunci când depui efort și energie nu faci decât sa îndepărtezi? Și dacă da, care este atunci soluția ca să-ți vezi visul împlinit?
    Mulțumesc!

    1. Alberto Bacoi Autorul

      Atunci când depui efort şi energie pozitivă în direcţia visului tău creşti, puţin câte puţin, te apropii de rezultat. În tot acest timp dezvoltarea nu se va opri, aceasta doar în cazul în care nu o vei opri tu, renunţând.

      În schimb, când îţi consumi energia concentrându-te numai pe obţinerea rezultatului, vreme în care abia dacă mai tolerezi călătoria până la rezultatul dorit, oferi putere realităţii provizorii care îţi transmite faptul că nu ai ajuns la rezultat, că rezultatul este departe de tine şi că în felul acesta nu îl vei atinge niciodată. Şi aşa este.

Lasă un răspuns