Poveste de la frunze

Poveste de la frunze

Poveste de la frunze

Cică să nu mai scriu despre fericire, simplitate şi perfecţiunea umană, fiindcă ar fi articole false care au scopul de a manipula şi a atrage oamenii să citească ori să îmi cumpere cărţile. Aşa că am să scriu un articol despre suferinţă şi despre cum ar fi bine să percepem aceste stări. Astăzi vreau să împărtăşesc cu tine o Poveste de la frunze. Începem!

Cea mai puternică armă a stărilor de suferinţă este să te convingă că îţi va fi rău tot restul vieţiiÎnsă, acestea au mai fost pe la tine, nu e prima dată când te vizitează. Dar oricât de puternice au fost pe moment, sau oricât te-ar fi minţit că nu mai ai nicio scăpare, la un moment dat ai evadat de acolo. Asta, vei face până atunci când vei înţelege că în realitate nu există o prăpastie ori un capăt! Nici moartea nu este un capăt, e un Nou început!

Există oameni care obosesc să fie neînţeleşi, oameni în ale căror vieţi există Conflicte nesfârşite începând cu cele fizice, sfârşind cu acelea psihice sau mult control. Şi există oameni care luptă să se integreze în anumite cercuri de prieteni de când se ştiu, care au ajuns la vârste de 40/50 de ani şi sunt totuşi singuri şi neînţeleşi.

Am prieteni care apar în viaţa mea doar ca să plece de la mine; sunt convins că şi tu ai. Aceştia nu îşi găsesc mulţumirea în nimic şi vin la mine, aşteptând să primească altceva decât deţin. Apoi pleacă descurajaţi ori mă acuză pentru iluzia pe care au creat-o.

Există oameni care obosesc, iar după câteva săptămâni, luni ori ani de explicaţii şi de efort de socializare, live ori pe internet, se rup, neregăsindu-se lângă diversitatea de oameni care există. Eu în fiecare zi văd conturi de reţele dezactivate sau numere de telefon ce nu mai pot fi contactate.

O prietenă îmi spunea că visul ei este să plece în America, să se stabilească acolo definitiv. Şi am fost curios să aflu de ce a ales America. A răspuns că e cel mai îndepărtat loc, că vrea să plece cât mai departe de toate şi de toţi, că vrea să încheie această etapă din viaţa ei care o răscoleşte în fiecare zi şi să înceapă altceva. O nouă viaţă, într-un loc nou, cu oameni noi, unde să uite totul.

Suferinţa există şi în America, în Europa şi în toate zonele ori colţurile de Pământ care există. Te întrebi totuşi de ce? Deoarece suferinţa pleacă din mintea ta, nu vine din exterior spre tine, ca să te sufoce. Amintirile pot fi sfâşietoare dar se pot transforma şi în minuni. Eşti o frunză care se aşterne peste cei pe care îi iubeşti. Tot ce a mai rămas este ca ei să îşi dea seama de aceasta, iar tu să îi accepţi.

Poveste de la frunze, trăită şi simţită

În urmă cu doi ani am ales să petrec ziua în care am împlinit 26 de ani undeva singur, unde să meditez sau să cuget la viaţa şi realizările mele. Era o vreme ploioasă, totul era umed în jur şi plin de frunze arămii care creau un peisaj superb. Mă plimbam, ţinând în mână noua umbrelă, pe care o cumpărasem cu ultimii bani şi nici bani pentru cartela de metrou la întoarcere nu mai aveam. Aveam de gând să mă întorc pe jos.

Mi se întâmplaseră multe în acea perioadă. Simţeam că am ajuns la limita ori că mai am puţin şi cedez. Eram atacat din toate părţile, pe toate planurile, de către oricine, totuşi fără un motiv; cel puţin nu unul care să poată fi văzut şi înţeles de mine. Plângând, m-am oprit pe o bancă udă unde am stat câteva ore. Stând acolo mi-am dorit să pot opri totul ca să dispar dar nu am reuşit. Nici tu nu o poţi face! Viaţa nu este o Poveste de la frunze pe care atunci când te plictiseşti o laşi pe un raft uitată.

Trist şi posomorât, analizându-mi viaţa o vedeam ca pe un eşec ori o durere fără sens. Mi-am amintit astfel de vremea copilăriei, când eram nevoit să fug de acasă ca să nu ajung prin spitalele de urgenţă. Mi-am amintit de vremea când nu am ştiut nimic de mama o perioadă de opt ani însă am continuat să o caut cu privirea în orice mijloc de transport din Bucureşti, începând de la vârsta de nouă ani până în adolescenţă.

Mi-am amintit cum furam din piaţă ca să pot mânca. Mi-am amintit că îmi vizitam tatăl la spital iar atunci când mă întreba de ce fratele mai mare nu a venit, cum eram nevoit să îl mint că este ocupat cu şcoala, ca să nu îl rănesc. Însă pe fratele meu nu îl interesa de tata.

Mi-am amintit că am venit prima dată de la serviciu, pe când aveam doar cinsprezece ani şi am oferit 80% din salariu în casă, deoarece ne aflam într-o situaţie critică. În următoarea secundă în loc să fiu premiat am primit un platou de porţelan în faţă. Apoi am plecat de acolo ca să fiu singur departe de nebuni. Şi totuşi m-am întors la ei, dar acum sunt singur fiindcă au plecat ei!

Rana de pe faţă mi-a trecut într-un an şi două luni, cea sufletească a avut nevoie de 12 ani ca să mă lase.

Poveste de la frunze, citită şi înţeleasă

Acesta e motivul pentru care m-am născut aici, să stau pe o bancă superbă ca să mă gândesc la toate astea? Arunc umbrela blestemată ca să mă plouă până mor! Oare e drept, e corect, este bine sau adevărat?

Pentru ce plătesc dacă nu am greşit, de ce nu am ce are altul ori de ce nu sunt la fel ca ceilalţi, oare nu mi se cuvine? De ce nu mor ca să se termine totul ori de ce nu m-a iubit nimeni niciodată, nici măcar părinţii mei? Şi atunci, lângă mine a căzut o frunză. Era galbenă şi avea forma ca de inimă şi am înţeles:

Am înţeles că în viaţă cei care te dezamăgesc nu ştiu că o fac, dar cei care intenţionează vor reuşi doar dacă le vei permite tu. Am înţeles că oamenii apropiaţi te dezamăgesc deoarece de la ei aştepţi ceva, dar străinii te „sprijină“ fiindcă de la ei nu vrei nimic.

Am înţeles că durerea vine din tine ori că tu eşti Cel care o poate controla. Am înţeles atunci că în realitate nu există suferinţă, există decât modul tău de a reacţiona atunci când nu înţelegi ce ţi se întâmplă, sau pentru ce reacţionează oamenii într-un anume fel.

Am înţeles că libertatea oricui stă mai presus de orice şi este peste toate lucrurile, iar decizia celorlalţi în ceea ce te priveşte nu poate fi controlată, nu trebuie să fie una controlată!

Am înţeles atunci că pot iubi o persoană alături însă şi la două mii de kilometrii distanţă. Am înţeles că cineva mă iubeşte oricât m-aş împotrivi vieţii, oricât aş plânge ori nu aş accepta sau nu m-aş accepta. Atunci, viaţa a devenit un dar iar realizările mele pot fi văzute peste tot. Citeşte peste tot!

Poate mai există oameni care cred că omul trăieşte o singură viaţă.
Oare copacii înfloresc o singură dată?
Alberto Bacoi

5 gânduri pentru “Poveste de la frunze

Lasă un răspuns