Povestea mea şi eu sunt două elemente total diferite

Povestea mea şi eu sunt două elemente total diferite

Povestea mea şi eu sunt două elemente total diferite

Povestea mea şi eu, sunt două lucruri diferite. Eu nu sunt povestea mea, eu sunt scriitorul ei. La fel eşti şi tu, eşti scriitorul vieţii tale şi personajul principal în acelaşi timp. Eu scriu povestea mea în fiecare zi, însă, astăzi am hotărât să îţi spun câte ceva despre mine. Îţi mulţumesc că mă urmăreşti aici sau pe Facebook. Începem!

În urmă cu trei ani am deschis pentru prima dată laptopul pentru a închide chat-urile de agăţat, telefonul şi uşa de la cameră, mi-am mutat biroul lângă fereastră şi am început să scriu. Să scriu, ce?

Am deschis word-ul şi am încercat să găsesc cratima; când am găsit-o am început să o urăsc, întrebându-mă unde se pune cratimă sau de ce se foloseşte. Uau, nu putem scrie ori vorbi fără acel semn, mi-am spus. În ce lume de retardaţi sunt obligat să trăiesc! Ba unele persoane găsesc chiar un prilej de mândrie faptul că ştiu să folosească acel semn. Ipocriţii, tocilarii, spălaţii pe creier!

Cu timpul am învăţat să o folosesc, totuşi părerea nu mi-am schimbat-o. Unii oamenii se cred superiori că ştiu să scrie corect din punct de vedere gramatical. Totuşi le este ruşine să îşi privească organul sexual în oglindă, gândind că e ceva josnic sau că le-a fost montat din greşeală. E incredibil!

După şase luni de scris, când ajunsesem cu aşa zisa prima carte la pagina 100, m-am enervat şi am şters tot. După atâtea luni de scris, câte şase ore pe zi, aproape zilnic, am şters tot. Am plâns. Apoi după o săptămână am redeschis word-ul ca să scriu, aceeaşi pagină albă. Am început să scriu, de această dată lucrurile stăteau cu totul altfel. Eram impresionat de inspiraţia mea şi de modul în care mă exprimam.

Nu după mult timp am realizat că tot ce scrisesem a fost un antrenament şi aşa că am şters lucrarea pentru a doua oară, apoi m-am apucat să scriu ceea ce trebuia. Scriam peste tot, în mers, pe bancă, în parc, la film, la serviciu ori la volan sau atunci când făceam duş. Dacă ratam o idee, firul se rupea. Salvam peste douăzeci de mesaje în telefon, pe care seara le transcriam pe laptop. Aceasta este povestea mea.

Lucram ca vânzător, într-un magazin cu materiale de construcţii. Eram nevoit să îmi împart atenţia pe ambele terenuri şi îmi era aproape imposibil să mă concentrez. Într-o zi am încasat 50 de lei, am vândut un produs de 27 de lei şi am înapoiat rest până la 100. Era evident, toate circumstanţele îmi şopteau că nu sunt în stare de nimic, iar dovezile erau clare. Numai conştiinţa îmi şoptea că sunt „cel mai mare“ dintre oameni.

Şi multă vreme nu am crezut-o, ba era chiar amuzant. Prin urmare, atâta timp cât m-am îndoit de ea, dovezile cum că eram neputincios nu încetau să apară. Aşa că am avut de ales: Ori sunt cel mai bun, cel mai apreciat şi cel mai plin de valoare dintre oameni ori nu sunt bun de nimic? Din fericire am ales întâia variantă şi imediat înţelepciunea a venit. Iar, tot ce am făcut începând de atunci a fost să mă obişnuiesc cu ea şi să o fructific în cel mai eficient mod. Rosteam în mintea mea că sunt deştept chiar şi când greşeam să înapoiez restul şi/sau atunci când nu am ştiut cât fac 5 x 7. Nici acum nu ştiu cât fac, nu mă interesează. 5 x 7 este pentru oamenii fără viaţă, care trebuie totuşi să îşi îngreuneze căpuţul cu ceva.

Povestea mea continuă

Am continuat să mă concentrez la scris, iar după aproape un an am fost nevoit să plec de acolo. Un Plan mai măreţ mă aştepta, dar care nu a fost destul de clar pentru mine până atunci. Acum este.

Mi-am publicat primul volum destul de târziu. Le scrisesem pe toate trei. Apoi, abia mi-am făcut curaj pentru a contacta vreo editură. După publicare, o tipă drăguţă de acolo m-a sfătuit să fac promovare cărţilor pe internet, pentru că altfel nu voi avea şanse să vând. Aşa am şi făcut, am început cu un Blog.

Zilele astea mi s-a întâmplat ceva cu adevărat special, în vreme ce mergeam pe stradă am observat că o fată tânără mă privea insistent, zâmbind. În următoarea secundă, mintea mi-a şoptit că sunt atât de atrăgător încât unele nu mai pot rezista şi nici nu se mai pot abţine, aşa că m-am dus încrezător la ea ca să îi cer numărul de telefon. Când m-am apropiat, mi-a zis: „Eşti cumva Alberto, tipul de pe internet?“

Cam aşa trăiesc astăzi. În unele zile mă simt singur, însă în altele vă simt pe toţi alături de mine. Trăiesc aşa, indiferent dacă e bine sau rău felul în care trăiesc. Este aşa cum îmi place şi, aşa cum aleg! Binele, e ce aleg eu că este. Răul, de asemenea.

Am terminat Proiectul Vorbind cu Dumnezeu. Când am scris în primul volum faptul că proiectul va dura trei ani de zile, eram în 22 aprilie 2012. Astăzi, s-a schimbat doar ultima cifră! Suntem în data de 22 aprilie 2015, ziua în care am trimis ultima carte la tipar.

O doamnă m-a întrebat cum mi-a venit ideea să scriu aceste cărţi sau de ce am făcut-o. E foarte simplu, scriu fiindcă am văzut oameni plângând pe stradă. Mă bucur că te inspir!

Am certitudinea că înţelepciunea fiecărui tânăr se ascunde în visul său.
Alberto Bacoi

15 gânduri pentru “Povestea mea şi eu sunt două elemente total diferite

  1. Lisa

    Super! Esti cu adevarat cel mai tare om de pe pamant.Dar stii ce? Toti oamenii de pe pamant sunt cei mai tari, doar ca unii nu stiu inca.
    Multumim de carti!
    Aaaa, sa stii ca nu faci nimic fara sa primesti, chiar daca noi cititorii nu iti dam recompense financiare sau aprecieri verbale, gandurile noastre pentru tine sunt un dar ce nu poate fi evaluat decat de tine, acolo in singuratatea ta……….. zambetul tau de „fericire fara motiv” este darul nostru pentru efortul tau.
    Sa ai parte de iubire!

      1. Lisa

        Ar fi bine sa fie atat de simplu, sa scrii despre Dumnezeu ca sa te lauzi, dar cred ca sunt destui cei care iti zic ca esti nebun si te cam ocolesc. Esti minunat, continua pe acest drum si daca te decizi sa il schimbi macar sa nu il uiti. Iubire iti doresc!

  2. Jorjette C

    O poveste foarte frumoasa, despre propria transformare. Detaliile le stii doar tu, cu cititorii impartasesti doar o parte din esenta pe care ai trait-o.

    Important este ca te-ai descoperit pe tine si ii poti ajuta pe altii sa se regaseasca in aceasta viata. Sunt unii care au de oferit mai mult, iar altii de primit, tu (si eu) faci parte din prima categorie. Si cred ca mai sunt si cei care nu au nimic, inca traiesc degeaba 🙂

    Ma bucur ca te-am cunoscut 🙂

  3. Raluca (Daisy)

    Bun gasit! Te-am gasit destul de tarziu, dovada ca ultima cifra e 6, 2016. Insa unul din principiile mele este: mai bine mai tarziu decat niciodata! 🙂
    Citesc cu interes postarile tale. In unele ma regasesc si ma bucur ca mai e cineva care simte asa, iar de la cele mai multe invat.
    Simplu Multumesc!
    Respect!

  4. Simona Chelemen Ferreira

    Buna ziua,Alberto!Esti o persoana care cred ca si-a primit inca din copilarie multe lectii de viata!Se intelege clar ca intelepciunea pe care in momentul de fata te inalta mult deasupra tinerilor de virsta ta,nu ai acumulat-o dormind prea mult ,petrecind din cale afara,rizind sau plingind prea mult!Ai trecut prin multe greutati ca si noi ceilalti,dar ai reusit sa-ti depasesti momentele in care era mai usor sa urasti decit sa ierti!Te admir mult,continua tot asa si poti sa fi sigur ca aduci multa alinare in suflete egale tie,si de i! reusesti sa spui lucrurilor pe nume intr-un mod atit de nou!Felicitari in tot ceea ce f

  5. Dana

    Intre trepte si un drum, e foarte frumoasa fotografia 🙂
    As vrea si eu sa scriu despre viata mea insa intotdeauna e o voce care imi spune ca nu e interesanta pentru nimeni…cine sunt eu pana la urma?…
    Apoi o alta voce imi spune ca e doar o poveste firul vietii mele si ca advarul se ascunde, nerostit, in spatele povestii…
    Azi e o zi frumoasa, as zice perfecta…si am citit cu mare curiozitate si drag sirul vietii tale…imi da impresia de cald…de a nu fi singur…
    Multumesc

Lasă un răspuns