Călător prin lumea mea

Călător prin lumea mea

Te salut, ce faci, eşti bine? Eu sunt bine, îţi mulţumesc. Sunt un călător prin lumea mea. Am consumat atât de multă energie în ultima perioadă, încât, nu am mai avut inspiraţie să aleg un titlu cu impact considerabil pentru articolul pe care îl citeşti acum. Dacă eşti nou pe aici, îţi urez bun venit pe Pagina mea. Începem!

Atunci când mi-am publicat prima carte majoritatea dintre cunoscuţi şi apropiaţi au crezut că am înnebunit. Şi da, este adevărat, am înnebunit, dar e deajuns să îmi citeşti una dintre cărţi şi vei înnebuni şi tu. A fi în toate minţile nu este o calitate, ci o slăbiciune...

Folosesc des această expresie în discuţii, în cărţi şi articole, deoarece am văzut mult prea multe minţi mature dar bolnave. Minţi închise, chinuite şi disfuncţionale, care interzic oamenilor să mai zâmbească sau măcar să trăiască. Aici faci cunoştinţă cu libertatea şi cu oameni care trăiesc ghidaţi de ea, sunt călător prin lumea mea.

Am văzut prea multe femei frumoase, isteţe, părăsite, triste sau înşelate. Am văzut prea mulţi oameni care îşi găsesc refugiul în slăbiciune, convinşi că au descoperit o modalitate de a se apăra de lumea aceasta crudă, o realitate în care ei îi rănesc pe ceilalţi. Am văzut prea mulţi învăţători care nu ştiu să vorbească ori şoferi care nu ştiu nici măcar să traverseze strada.

Am văzut psihologi care s-au sinucis şi tineri certificaţi în domeniul IT care nu ştiu să folosească un aspirator. Am văzut prea multă falsitate şi minciună câtă vreme am trăit ori pe unde am umblat. Sunt prea mulţi oameni care se plâng că nu le-a mai rămas bani de pâine după ce şi-au cumpărat ţigări.

Sunt prea multe maşini de lux şi totuşi prea puţină benzină. Prea mulţi tineri capabili de relaţii dar prea puţine relaţii, sunt prea puţine relaţii ce depăşesc pragul de două săptămâni. E prea multă pornografie şi prea puţină pasiune spre deloc. Sunt prea mulţi bani şi totuşi, prea multe lucruri. Avem tot mai multe lucruri de depozitat, lucruri pe care nu le folosim sau nu ştiu dacă ne vor trebui vreodată.

În lumea mea nu stăpâneşte teama

Pe când eram copil, tatăl meu s-a trezit într-o dimineaţă ca să arunce lucrurile de prin casă. E nebun, aşa am gândit cu toţii. L-am certat pentru aceasta, dar acum îmi pare rău, ştiind că peste 97% din ce mi-am cumpărat de-a lungul anilor nu folosesc. Nici carnetul de conducere nu îmi mai trebuie, nici buletinul. Însă pe acesta din urmă îl păstrez ca să îmi pot publica cărţile la editură.

Într-o zi am fost sancţionat pe motiv că nu am acordat prioritate la trecerea unei coloane oficiale. Şi mi-a fost suspendat permisul de conducere, agentul atenţionându-mă că pentru această faptă nu voi mai avea carnet. Eu i-am răspuns că ştiu să conduc şi fără un plastic în buzunar. Ştiu să circul cu tramvaiul fără să taxez bilet şi e absolut corect faptul că o fac. Tramvaiele care circulă prin Bucureşti sunt moştenire de la tata.

Guvernul te consideră un străin în tramvaiul pentru care părinţilor tăi li s-a reţinut din salarii vreme de patruzeci de ani, în fabrici şi în uzinele îngrozitoare, ca să îl cumpere. Ţi se opresc bani când cumperi pâine, cartofi sau banane. Ţi-au fost reţinuţi atunci când ţi-ai cumpărat laptop ori canapea. Ţi se retrag din salariu sume de peste 700 de lei în fiecare lună iar când circuli pe şosele trebuie să plăteşti, ca şi cum drumurile ar aparţine cuiva?

Cultivarea umanităţii prin minciună

În societatea actuală bogăţiile poporului sunt ale guvernului, la fel şi toate instituţiile de stat. Instituţiile de stat nu sunt ale poporului, care reprezintă statul, ci sunt ale guvernului care înstrăinează bogăţiile statului, care este poporul. Totuşi despre acest adevăr nu ai fost învăţat la şcoală, nici la biserică şi nici la televizor. El reprezintă un mic exemplu pe care atunci când îl rostesc la o întâlnire se aşterne liniştea.

Iubiţilor, statul sunteţi voi, nu există cineva cu numele de stat. În realitate tot ce există este al vostru şi a fost cumpărat din banii voştri, din truda părinţilor voştri care au îmbătrânit şi care nu au nimic. Nici măcar sănătate nu mai au. Şi totuşi cumva unii v-au convins că nu aveţi niciun drept, v-au confiscat bunurile, visele, libertatea ori chiar viaţa, iar acum vi le vând înapoi cu ţârâita.

Aşadar, problema reală nu constă în faptul că dacă s-ar impozita aerul mulţi ar muri sufocaţi de sărăcie, ci în faptul că dacă s-ar întâmpla aceasta oamenii ar accepta fără împotrivire.

Astăzi, singurul lucru care ne-a mai rămas gratuit este să gândim şi totuşi nimeni nu se îmbulzeşte să o facă, au alte preocupări. Sunt doar un călător prin lumea mea.

Dacă ţi-a plăcut articolul meu recomandă-l şi prietenilor tăi. Citeşte Vorbind cu Dumnezeu şi descoperă lumea aşa cum este, nu cum ţi-au spus alţii că ar putea să fie. Simte liber!

Gândeşte pentru tine, acceptă-i pe ceilalţi şi învaţă-i să gândească pentru ei.
Dacă nu reuşeşti, iubeşte-i ca pe tine însuţi.
Alberto Bacoi

Lasă un răspuns