200 de oameni minunaţi

200 de oameni minunaţi

200 de oameni minunaţi

Nu credeam vreodată că voi întâlni atâția oameni minunați. De fapt o lungă perioadă de timp am fost convins că nu există astfel de oameni. Spre încântarea mea, am rămas uimit.

În 21 decembrie 2014 reuşeam să strâng aproape 200 de oameni minunaţi la prima ediţie a evenimentului Dăruind vei dobândi şi tu vreme în care fundaţiile şi asociaţiile reuşeau să convingă mai puţin de zece persoane să participe la un eveniment caritabil. Am fost contactat de mai multe persoane care activează în domeniu cu ocazia organizării evenimentului. Totuşi majoritatea dintre posibilii colaboratori nu au înţeles un lucru cât se poate de simplu: Lumea nu are nevoie de buni samariteni, care să ceară unora şi să ofere altora. Oamenii au nevoie de oameni nu de vedete sau de eroi! E clar pentru toată lumea?

Fiecare om poate să ofere sprijin aproapelui său iar, astfel, reţeaua se va extinde. Să nu transformăm generozitatea într-o meserie sau să cerem bani în schimbul eforturilor depuse, pe care noi am ales liberi să le depunem.

Din nefericire, nu deţin relaţii la care majoritatea dintre ei s-au aşteptat ca să deţin! Ceea ce am realizat până acum am realizat de unul singur iar relaţiile mele sunt inimile oamenilor, pe asta m-am bazat încă de la început. Oamenii trebuiesc „lucraţi“ la inimă nu la portofel! Iar plăcerea mea devine şi mai mare atunci când văd copii de unsprezece, doisprezece ani că se înscriu la eveniment, vreme în care părinţii lor trec nepăsători peste aceste articole.

Când eram în clasa a doua, am realizat cât de mult înseamnă să dăruieşti. E posil ca încă de pe atunci să fii înfiinţat acest proiect, dar fără să îmi dau seama. Iată cum s-a întâmplat:

La mine în şcoală venea zilnic un băiat amărât, care era puţin mai încet la minte decât ceilalţi copii şi care, nu avea niciun prieten. Ba, chiar devenise un prilej de amuzament pentru majoritatea copiilor, din şcoală, de toate vârstele!
Băiatul era cu patru ani mai mare decât mine, iar din acest motiv nu am putut să intru niciodată în vorbă cu el. Însă într-o zi am avut prilejul să mă îndrept împreună cu el către casă. Mergeam dar fără să vorbim şi în tot acest timp îl priveam uimit, puloverul lui era rupt la mâneci, pantofii erau tociţi şi plini de noroi iar caietele le căra într-o pungă.

Ajungând acasă plângând în hohote, am realizat că nu pot să rămân nepăsător în privinţa situaţiei sale. Am rugat-o pe mama să îi pregătească ceva de mâncare şi apoi am luat un ghiozdan vechi, pe care nu îl mai foloseam şi câteva haine, de la fratele meu mai mare, pe care a doua zi i le-am dăruit plin de entuziasm. I-am observat zâmbetul şi am înţeles că făcusem o bucurie cuiva.

Timpul a trecut şi fiecare an care mă întâmpina aducea schimbări pentru mine. Iată-mă ajuns la vârsta de 28 de ani plimbându-mă îngândurat, în drumul meu spre casă, când, dintr-o maşină părăsită, plină cu pături ori gunoaie, plus un miros îngrozitor, iese un bărbat murdar, cu unghiile mai lungi de un centimetru şi cu barba până la piept, ţinând în mână o pungă cu doze de aluminiu, pe care dorea să le ducă la centrul de colectare pentru materiale reciclabile!
Acel bărbat dormea într-o maşină părăsită (pe timp de iarnă), supravieţuind cu suma primită pe dozele adunate din coşurile cu gunoi de pe marginea drumului. Mi s-a făcut milă de el, apoi l-am întrebat cu jumătate de gură dacă are nevoie de bani. Apropiindu-mă de el, genunchii mi s-au înmuiat, era acelaşi băiat pe care l-am cunoscut şi ajutat în copilărie, trecuseră exact 20 de ani de atunci iar ochii lui au rămas neschimbaţi. Am plâns din nou şi am ales să mă implic mai mult decât o făcusem! În scurt timp, tânărul a fost spălat, îmbrăcat şi încurajat să se întoarcă în casa din care a fost dat afară pe nedrept. Vă mulţumesc că m-aţi citit, oameni minunaţi.

„O viață în care nu oferi, una pe care vrei să o trăiești doar pentru tine însuți, nu merită trăită!.
Alberto Bacoi.

Lasă un răspuns