Orgoliul şi violenţa verbală

Orgoliul şi violenţa verbală

Orgoliul şi violenţa verbală

Orgoliul şi violenţa verbală, vanităţile obsesive, reprimarea autonomiei şi frustrarea, sunt câteva subiecte pe care am fost rugat să le dezbat în ultima săptămână pe Blog. Sper să vă fiu de folos. Începem!

Separă-te de oamenii care îţi activează nervii printr-un simplu gest, care te irită ori care pun presiuni asupra ta, chiar dacă problema este la tine. Ia o pauză, reculege-te, acordă-ţi timp, ai răbdare cu tine. Renunţă la orgoliu, detaşează-te, menajează-te, preţuieşte viaţa şi fii recunoscător! Simte liber!

Mai mult, dacă un prieten, un coleg, iubitul sau soţul, îţi provoacă suferinţă mai degrabă decât să te alinte prin prezenţă, atunci când te întorci de la serviciu încărcată emoţional, separă-te de el, trăieşte altfel!

Orgoliul şi violenţa

Orgoliul este neputinţa de a te dezbrăca şi a te recunoaşte în faţa celorlalţi, ori în faţa partenerului de viaţă. El este ce impui altora să creadă despre tine că eşti şi, încerci cu orice preţ ca oamenii să te recunoască în felul impus de tine. Am putea asocia orgoliul cu ruşinea sau cu complexitatea.

Efectele lui afectează în majoritatea cazurilor persoana în cauză ci nu pe cei din jurul ei. De pildă, atunci când cineva te jigneşte, iar tu nu poţi, nu ai ocazia sau nu îi răspunzi cu aceeaşi monedă, chiar dacă firea ta zbiară să o faci, te consumi pe dinăuntru şi te distrugi, treptat, încet dar sigur, fii sigur! De cele mai multe ori ceea ce impunem altora să creadă despre noi că suntem este mai puţin decât ceea ce suntem în realitate. Din acest motiv cunoaşterea de sine devine singurul lucru care contează. Dacă eşti de acord cu mine, hai pe Facebook.

Jignitul, presiunea

Violenţa verbală se naşte din frustrare şi din neînţelegerea valorilor pe care persoana de lângă tine le urmează. Jignirea este un mod de a îţi apăra neputinţa şi inferioritatea în faţa partenerului de viaţă.

Un vocabular violent, reflectă o reacţie cauzată de încăpăţânarea de a nu accepta ceea ce se derulează în jur, nefiind capabil să înţelegi că toate, absolut toate fiinţele sunt libere să trăiască şi să gândească aşa cum aleg că este mai potrivit pentru ele.

Aş putea spune că jignirea este o recunoaştere a fricii de a nu fi învins, în mijlocul unui conflict pe care îl porţi şi în care nu mai găseşti argumente credibile pentru a îţi susţine părerea. Cinstea, corectitudinea, acceptarea, respectul ori admiraţia faţă de participanţii la viaţă, este o stare naturală a omului. Iubirea, în aceeaşi măsură. Prin urmare, dobândirea acestora nu necesită o educaţie aplicată. Cu toate acestea, din nefericire tot mai mulţi copii văd în comportamentul părinţilor lor contrariul. Îţi mulţumesc că mă citeşti. Pe curând!

Încetează să mai faci asta copilului tău, fiindcă al tău copil îţi va face la fel ţie,
apoi va aplica aceeaşi reţetă copilului său.
Alberto Bacoi.

Lasă un răspuns