Dimineaţa pe lac

Dimineaţa pe lac

Dimineaţa pe lac

Mă plimbam printr-o dimineață de poveste, prin care de mult nu mai pășisem, dar acum retrăiam cu entuziasm emoția emisă de aceasta. Ei bine, sentimentul care mă copleșise pășind prin cețoasa dimineață de octombrie, mi-a fost recunoscut în grabă. Îmi amintesc însă să îl mai fi simțit doar urmărind filme romantice, stând în fața laptopului care mă privește de la mai puțin de un metru distanță, vreme de zece ore pe zi, în fiecare zi. Astăzi, puteam trăi sentimentul meu, îl puteam gusta, respira, vedea, asculta și atinge.

Exploram o pădure deasă, cu copaci cu trunchiul gros. Sub cizmele înalte de cauciuc pocneau bețele crengilor uscate, care căzuseră poate de mai bine de cinci ani, timp în care mi-au așteptat venirea, ca să mă bucure ori să mă uimească cu priveliştea pe care cu o experiență de miliarde de ani în urmă au creat-o.

Cu adevărat imaginea în care mă aflam era demnă de aplaudat şi călcam cu grijă de teamă să nu stric pictura! Mă jucam în interiorul unui tablou în care fiecare frunză era așezată la locul ei, iar eu nu doream să modific din neatenție ceva. Mă uitam ca bezmeticul după ciuperci. Pe acelea le-aș fi adunat, considerându-le o răsplată în schimbul vizitei pe care tocmai o făceam naturii, dimineaţa pe lac.

Totul era umed. Razele soarelui abia că se zăreau, printre crengile copacilor cu frunze uscate, ruginii. Ieșind la marginea pădurii am întâlnit un lac. Dar când m-am apropiat de acesta am realizat că mă aflu într-o intersecție de lacuri. O ceață deasă se ridica deasupra acestor lacuri, de parcă eram în paradis. Știam că în fața mea era o apă, dar nu vedeam până unde se întinde. Simțeam că mă aflu în mijlocul oceanului.

Uitându-mă înapoi, către drumul de pământ pe care venisem și care abia putea fi observat, datorită ceței dese ce nu dădea semne că s-ar fi simțit completă în absența mea, mi-am amintit dar de ulițele pe care îmi toceam cizmele în copilărie, printr-un sat ascuns de dealuri, în preajma sărbătorilor de iarnă. Tot ce lipsea erau mirosul fumului, poleiul şi luminițele ferestrelor împodobite cu decorațiuni de Crăciun.

„Scopul vieţii este de a face bătăile inimii să se potrivească cu ritmul universului,
să îţi armonizezi propria natură cu natura“.
Joseph Campbell.

Lasă un răspuns